Mă întrebi: te iubesc eu oare?...

Mă întrebi: te iubesc eu oare?... de Sándor Petőfi

Publicată în revista Ungaria nr. 5-6 / decembrie 1893, p. 128.
Traducere de Adalbert Pituc
Titlul original: Kérdezd: szeretlek-e?

Mă-ntrebi: te iubesc eu oare: și apoi îți răspund îndată,
Că eu te iubesc pro tine cu amoare înfocată;
Numai nu mă-întreba drago, cât de adânc eu te iubesc?
Căci acest simțământ dulce nu pot să-l rostesc.
Știm cu toții că afund este valul cel de ocean,
De și nu-i amăsurat de nimeni de pă-a lui liman.

De vrei pot eu jurământuri să-ți spun negre, ’nfiorate,
— Mâinile-ntinzându-mi-le către cerurile 'nalte : —
Cum că a mea inimioară până-n lume voi custa
Singur numai pentru tine ne-ncetat va palpita —
Și că a mea fidelitate e un veșnic felinar,
Ce lumină răspândi-va și sub glie cu dor chiar.

Ori rostirea-și și blăstămuri grozave ’nspăimântătoare,
Ce ca fulgeri să m-ajungă făr cruțare, cu teroare,
Cari să ardă ca-n ghehena sufletul meu zbuciumat,
Făr' de nici o îndurare în tot timpul necurmat:
Dacă dragă copiliță eu pe tine te-aș lăsa,
Ori numai dacă în lume de tine m-aș zăuita.

Blăstăm, jurământ eu nicicând n-oi rosti.
Vai de acela ce voarba și-o ține numai că așa îl duce sila.
Făr' blăstăm și jurăminte veci de veci numele tău
Păstra-l voi cu dulce scumpo, profund în sufletul meu.
Acolo încinsă de glorii adorată tu vei sta,
Căci pe cerul vieții mele numai tu ești a mea stea.

Oh, și-a mea fidelitate, aceasta credință mare,
încă al teu merit e numai ți-o spun fără pregetare,
Cum ah să iubească alta acela care de tine
E dorit, copilă suavă și frumoasă de minune ?
Cel ce odată pe a raiului plaiuri dulci s-a înălțat,
N-are voie să mai ’ntoarne pe-acest pământ vil, stricat.

(Pesta, 14-30 iunie 1847)