Mă duc...

Mă duc... de Maria Cunțan

Viața Românească, volumul XVI, anul V, 1910, p. 56

Mă duc din calea celor ce se luptă,
Pe-un drum pustiu mă depărtez încet...
Am răni în piept și arma mea e ruptă...
Mă duc din calea celor ce se luptă
Să mor la umbră — colo sub brădet

Nu mă ’ntrebați în ceasul de pe urmă
Dacă rămîn la casa mea orfani...
Aud sunînd talanga dela turmă
Ah, nu mi-e dat în ceasul de pe urmă
Să-mi văd izbînda cruzilor mei ani.

Mă duc cu pas ușor în legănare
De horă care-mi tremură ’n auz, —
Cînd se lumină peste culme zarea,
Mă duc cu pas ușor în legănare
Unui caval ce plînge că m’am dus.

Nu cer preot nici cuminecătură,
Preotul meu s-a coborî din zări;
Doar pieptul meu de dragul lui îndură
Nu cer preot căci cuminecătură
Mi-a fi lumina ultimei cîntări