Mă scald în zi
←Primăvara (Frumoșii arbori dorm acum sau zac...) | Primăvara de Magda Isanos |
Pădurea (Pădurea, când s-a făcut toamnă târziu)→ |
Magda Isanos, Poezii, Institutul de Arte Grafice „Brawo”, Iași 1943 |
Mă scald în zi ca un copil în râu.
N-am ieri, nici mâne, și voioasă-n uliți
privesc cum trece soarele cu suliți,
și mă gândesc la vară și la grâu.
Voi scrie despre-acea necruțătoare
bucurie de-a fi tânăr sub soare;
cu fruntea lângă cer voi scrie despre viață.
Tu, sărută-mi cartea, dimineață...
Fereastra se umple de-amurg și-ngândurată
se uită la mine cum mă bucur și cred –
ca și când eu am scornit grădina-ntomnată,
și stelele nalte, și coarnele scunde de ied...
![]() |
Această lucrare se află în domeniul public deoarece drepturile de autor au expirat. Se aplică în Statele Unite, Canada, Uniunea Europeană și în acele țări cu o limită a drepturilor de autor acoperind întreaga viață a autorului acesteia plus 70 de ani. Traducerile publicate ulterior pot fi supuse drepturilor de autor. |