Mărginire

 

Când e vremea spre-nserare,
Atunci dorul e mai mare;
Soarele când a sfințit.
Atunci dorul e cumplit.
Iar de-i sara luminată
De o lună si de stele,
Atunci dorul mă îmbată
Și în suflet naște jele.
— Aș zbura în lumea mare,
Aș zbura făr’ de-ncetare,
Dus de dor, făr de-a ști unde
Calea lungă să-mi opresc;
Cu al meu suflet m-aș ascunde
Singuratic să doresc.
Lumea n-are încăpere
Pentr-un suflet cu durere,
Lumea-i mică, mărginită,
Pentr-o inimă mâhnită.