Mătrăguna

 

“Câteva fete de măritat se duc împreună cu o văduvă în pădure, mai ales între Paști și Rusalii, ducând cu ele un colac de grâu frumos și o oiagă de horincă sau de vin sfințit. Le așează lângă o viță de mătrăgună, ele se dezbracă și toate, împreună, în pielea goală și despletite, se învârtesc de nouă ori în jurul mătrăgunei, rostind:
Mătrăgună, Doamnă bună,
Mărită-mă într-o lună;
De nu-n asta-n ceielaltă,
Mărită-mă după-olaltă.
Apoi lasă acolo colacul și horinca sau vinul sfințit, iar după trei zile se duc, iau mătrăguna de acolo și o răsădesc între flori, în grădină…” (Col. Vasile Trif, Bozânta Mare, în Memoria…, 2001, p. 36-37)


"O, Doamna Doamnelor,
Stăpânitoarea florilor,
Ne-am trudit și te-am găsit
Și te-am adus
Și-n grădiniță te-am răsădit,
Și te-am pus în loc de frunte
Ca să ne fii de folos".
(Col. Ion Vancea, Nănești, în Antologie, 1980, p. 266-267, t. 244)

Mătrăguna
Plantă solanacee veninoasă, cu flori brun-violete, prezentă frecvent în superstițiile, practicile de magie și miturile multor popoare îndeosebi europene și asiatice. Deasemenea, mătrăguna este socotită o plantă afrodisiacă, astfel pătrunzând frecvent în descântecele de dragoste.
Intrarea mătrăgunei în mituri și în magie se datorează îndeosebi unor proprietăți somnifere și totodată excitante, ca și asemănării vagi a rădăcinilor ei cu cu partea inferioară a corpului omenesc. În numeroase zone folclorice ale lumii se crede că mătrăguna îl poate face pe om invulnerabil, că îi poate descoperii comorile ascunse, de asemenea, că posedă proprietățI oraculare.
Plantă prin excelență magică, mătrăguna are închise în ea «forțe extraordinare, care pot multiplica viața sau pot ucide», fiind așadar «iarba vieții și a morții» (Mircea Eliade).
(Victor Kernbach, Dicționar de mitologie generală, 1989, p. 334-335)