Macbeth/Actul II

←

Actul I

Macbeth (1922)
de William Shakespeare, traducere de Adolphe Stern

Actul II

Actul III

→

Adolphe Stern45920Macbeth — Actul II1922William Shakespeare

ACTUL II

SCENA I

INVERNESS. CURTEA CASTELULUI

(BANQUO și FLEANCE, purtând o făclie)

BANQUO
Cum merge noaptea, băiete?

FLEANCE
Luna a apus. N’am auzit bătând.

BANQUO
Acum apune pe la miezul nopții.

FLEANCE
Cred, tată, că e mai târziu.

BANQUO
Ia spada mea. Ce econom e cerul!
Ș’a stins făcliile. — Ia-o și p’asta.
Greu dor de somn ca plumbul mă apasă,
Dar n’aș vroì să dorm. Puteri cerești,
Feriți-mă de gânduri păcătoase,
Pe care firea ’n somn le plămădește!
Dă’mi spada.
(Intră MACBETH și un servitor cu o făclie)
Cine’i acolo?

MACBETH
Un prieten.

BANQUO
Nu încă’n pat? Dar Regele-i culcat,
A fost cu chef nespus și a trimis
Bogate daruri tuturor ai casei.
Cu-acest diamant salută pe a voastră
Soție, gazda lui prietenoasă,
Și s’a retras peste măsură vesel.

MACBETH
Fiind nepregătiți, voința noastră
Fu roaba lipsei, neputând lucrà
In toată voia ei.

BANQUO
Nu, toate’s bine.
Visai ieri noapte cele trei surori.
Ți-au spus cam drept.

MACBETH
Nu mă gândesc la ele.
Dar de-om găsì un ceas mai potrivit
Putem să mai vorbim de lucrul ăsta.
Numește ceasul dar.

BANQUO
Oricând ai vreme.

MACBETH
De-mi vei urmà povața, când e vremea,
Iți va aduce cinste!

BANQUO
Numai să
N’o pierd, cătând a o sporì,
Și să-mi rămâie cugetul meu liber
Și datoria de vasal curată,
Primesc un sfat.

MACBETH
Acuma, noapte bună.

BANQUO
Vă mulțumesc; și vouă noapte bună.
(Ies BANQUO și FLEANCE)
MACBETH
Zi doamnei, când e gata băutura
De noapte, ca să sune clopoțelul
Și du-te de te culcă.
(Iese Servitorul)
E un pumnal
Ce-l văd în față, cu plăseaua
Spre mâna mea? Ia vino să te-apuc.
Eu nu te am, dar tot mereu te văd.
Vedenie haină, nu te simte
Și mâna, ca și ochiul? Sau ești numai
Pumnal al minții, plăsmuire falsă,
Urzită de înfierbântatul creier?
Te văd mereu, așà de pipăit,
Ca p’ăsta ce acum îl scot din teacă.
Tu mă îndrepți pe drumul ce’l doream;
De-așà unealtă vream să mă slujesc;
Mi’s ochii jocul celorlalte simțuri,
Ori prețuesc cât toate? — Tot te văd,
Și pe mâner și limbă stropi de sânge
Ce n’aveau adineaori. — Nu’i nimic
Aici: e gândul sângeros ce pare astfel
In ochii mei. In jumătatea lumii
Acum natura pare că e moartă,
Și visuri rele’nșeală somnul cel
Invăluit. Puterile de vrajă
Aduc prinoase firavei Hecate,
Ș’omorul mărced, deșteptat de lup,
Străjerul său, al cărui urlet este
Lozinca sa, cu pasul său tiptil,