Macii (Ion Sân-Giorgiu)

Ți-am prins un mac la cingătoare
Ca și o inimă de sânge,
Ți-am prins un altu-n părul tău de soare
De parcă-o stea de purpură căzuse
În buclele-ți de aur;
Și-o flacără păreai tu toată
Din creștet până la picioare,
Minune cum nu se mai văzuse
Și smultă dintr-un rar tezaur...
Știam că-i cea din urmă despărțire,
Deși ne-mpodobea cu floare
Și cu lumină primăvara;
Știam că-i cea din urmă oră de iubire,
Deși frumoșii ochi cu irizări de soare
Luceau ca două lacuri seara
Și mă rugau ca-n ziua-ntâiu
Îngenunchiat în preajmă-ți să rămâiu...
Și totuși ți-am prins macul de jăratec
La cingătoarea ta subțire,
Voind si uit că singuratec
Voiu plânge cea din urmă despărțire...

...Știam că-i pentru cea din urmă dată,
Când mai îngenunchez cucernic
Ca să sărut piciorul tău frumos;
Știam că poate niciodată
Cu braț înfierbântat, puternic
Nu voiu mai strânge
La pieptu-mi trupul mlădios...
Și totuși nici o vorbă-ndurerată
Nu-mi flutură atunci pe gură,
Și ochii n-au putut să plângă,
Că lung s-au fost deschis,
Într-o lumină ca de vis,
Să te primească toată, toată
În foc de raze înmuiată,
Cu ochii mari ca două violete,
Cu străluciri de purpură în plete
Cu macul de la cingătoare
Ca și o rană roșie ce doare...

...Și când a fost să plec de lângă tine
Te-am strâns aproape, mai aproape,
Te-am sărutat pe umede pleoape,
Și n-am șoptit nici un cuvânt;
Ci am plecat lăsându-te-n lumină
Cu păru-n vânt,
Cu trupu-nvolt,
Cu ochii plini de fericire —
O floare-mbălsămată ce se-nclină
În focul razelor de soare...
...Și numai macul de la cingătoare
S-a scuturat in aripe de sânge —
O inimă bolnavă ce se frânge
Simțind că-i cea din urmă despărțire...

1917