Magie

 

Pornesc pădurile prin somn la vale
Și pajura vâsleșste-n ploaia de matasă;
Din plisc îi scapă-nsemnele regale
Și scutul fumuriu pe inima-i apasă.
Prin neguri trece băietanul, care
S-a nărăvit la vis, și nimeni nu-l mai știe
De om, căci pasul lui a drum tresare
Ca frunza sau ca zborul înalt de veșnicie.
Îi latră-ogarii beți de sânge-n urmă
Și ciutele se zbat ca cerbii după ele;
Prin mlaștini putrede mistreții scurmă
Sub ape, măcinând luceafăru-n măsele,
Iar pajura-i stârnesște din visare
Pe regii palizi din monede și le sună –
Prin toamnele cu-alaiu de vânătoare –
Pe-nsângerata frunte-un val de zări și luna.
Văcarul le privește danțul și râde tont la stele;
Oierii blânzi ai nărui bătută,
Dar zorii sunt aproape și paște cântă
Otrava-nrourată, botul să și-l spele,
Și-atunci, prin ploi albastre de mătasă,
Trecutul gol de glorii îi recheamă
Pe regii pâclelor de-acasă –
În legendă iar să între și-n aramă.