Mamei (Pavelescu)
Astă-seară simt în mine
Clocotind trecutul mort:
Lacrimi, visuri, tot amarul
Ce în gând și-n suflet port.
Astă-seară moartea rece
Mi-e atâta de aproape...
Ca și lacrima ce-mi trece
Arzătoare printre pleoape.
Obosit de râsul farsei
Și scârbit de plânsul dramei,
Văd cum alb, din întuneric,
Se desprinde chipul mamei.
Numai ea pricepe zborul
Sufletului meu, ce strâns-a
Într-o lacrimă tot dorul
De-a fi iarăși lângă dânsa,
Și de ce iert, în tăcere,
Anul stins care mă-ndreaptă
Și spre noaptea ce mă cere,
Și spre mama ce așteaptă...