Manu
Manu, eu demiurgul și creatorul lumii,
Destăinuiesc acuma tot omului infim,
Cu-a tatălui pornire și cu iubirea mumii,
Sublima-nvățățură a peștelui sublim.
Culoarea pieli este un semn făr-de prihană:
Cel negru rob se naște, cel alb fiind stăpân.
În veci va fi ce este, și ruga este vană,
Pe rege-adoră, popor, și pe brahmanul spân.
De vei atinge numa, cu mâna-ți cea spurcată,
Un colț al rochii sale, peri-vei tu prin foc,
Și pe Brahma slăvitul nu vei putea vr-o dată
Să-l vezi, ci vei renaște or plantă, — or dobitoc.
Și globul se va stinge, spre a renaște iară,
Ș-abea putea-va omul ce-o dată s-a spurcat,
Prin mii de vieți de chinuri, născând tot ca să piară,
S-obție-a sa iertare, să șteargă-al său păcat.
- ↑ Brahma e zeul suprem al religiei indiene. Manu e zeul ce prezidă la universul actual, a cărui cultură are de origină învățătura ce un pește a dat omenirii. Această din urmă credință se mai găsește la Perși, care dădeau acestui pește numele de Ohannes. — Religiunea brahmanilor admitea împărțirea poporului în caste, cu interdicțiunea căsătoriei, și dogma metempsicozii, adică a trecerii sufletelor vinovate în plante, ori dobitoace. Schema acestor versuri (tetrametre iambice, adică imburi (O —) formând patru măsuri muzicale) este: O — OOO — | O — OOO — O Vorbele Manu și Brahma au accentul pe ultima. — Cum versurile acestei cărticele datează din diferite timpuri (cele mai vechi, Sunt toate numai păpușării, au fost scrise în 1878), și cum numai mai târziu am putut formula — în parte — regulele versificațiunii românești, (pe care, până la aparițiunea tratatului meu de Versificațiune românească, le-am enunțat în cartea ce am scris despre Versificațiunea franțuzească), — nu-i de mirat dacă multe din aceste poezii conțin încă erezii de versificațiune. Voi pune cu nepărtinire nota perfect poeziilor mele ce sunt ferite de greșeli, precum voi arăta sincer greșelile ce am, comis, când nu mă luam decât după ureche. Studiul teoretic perfecționează urechea. Aceasta bucată în care s-a observat alternanța versurilor necatalectice (de 14) cu cele catalectice (de 13, prin suprimarea scurtei finale), pe r6 versuri, conține unele greșite. Muzica nu permite schema OOO — O — O | O — OOO — O pe care sunt făcute versurile:
Al 2-ea: Destăinuiesc acuma tot omului infim,
Al 9-ea: De vei atinge numa, cu mâna-ți cea spurcată,
AL 14-ea (care însă poate fi scăpat prin pauză după abea):
Ș-abea putea-va omul ce-o dată s-a spurcat,
și al 15-ea: Prin mii de vieți de chinuri, născând tot ca să piară.
În acest din urmă e peste putință de a nu se opri după vieți, și prin urmare nu te poți opri după mii.
Dar e și mai greșită schema :
O — OOO — O | OOO — O — O
pe care sunt făcute versurile:
I-ul: Manu eu demiurgul și creatorul lumii,
al 3-ea: Cu-a tatălui pornire și cu iubirea mumii,
și al 13-ea: Și globul se va stinge, spre a renaște iară.
Al II-ea e de două ori greșit:
Și pe Brahma slăvitul, nu vei putea vr-odată, Cauza pentru care versul iambic de 14 cată să aibă în tot d-auna schema ce am dat mai sus, e că versul se bate pe 6/8 și că prin urmare între două lungi, nu pot fi decât trei scurte, adică trei optimi, reprezentând pe lunga printr-o pătrime cu punct (în valoare de trei optimi).
De sunt întrebat de ce nu am corectat aceste versuri, voi răspunde 1. că e mai greu de a corecta decât de a face, și al 2-lea că nu pun așa de mare preț pe niște versuri pentru a-mi da atâta osteneală.
Rima lui infim cu sublim poate trece, din cauza rarității rimelor în im. Rime bune, pentru că au consoana de sprijin, sunt stăpân cu spân și spurcat cu păcat. Cele-l-alte numai îndestulătoare.