Manuscrisul de la Ieud/Legenda sfintei dumineci

Manuscrisul de la Ieud
Legenda sfintei dumineci
Învățătură întru sfânta și marea dumineca Paștilor
Manuscrisul e din cca. 1630. Legenda e datată 1391 - 1392 (vă leat 6900)

De întru ceriu cădzu întru Ier<u>s<a>lim vă leat 6900. Poveaste fu de demult întru sfănta ceatate Ier<u>s<a>limului întru atițea ai vă leat 6000. Întăiu cuvănt feace și spuse di mare minune ce fu întra sfănta besearecă întra cetate Ier<u>s<a>limulu<i>. Ascultați oameni iubitori la oameni adăncul și blăndeatele ce feace Dum<ne>dzău derep lu­cru<ri>le noastre cele hitleani. Cădzu o piatră mică și rece deîntru ceriul întru Ier<u>s<a>lim și de greutatea ei nime nu puțân spuni. Întru dzilele patriarhul Ier<u>s<a>limului feace săbor și feace rugă. În tri dzile și în trei nopți și sfănta bdeanie. Și glas fu al patriarhului și piatra și s-a deșchise și află într-ănsa scripturi. Vedeți hii omeniști că întăiu și a doua oră tremișu la voi scripturi și voi nu credzut, adecă și a tree tremeatere de la tatul nostru nevăzut arătă voo și nu crezut de ce învățaiu pre voi, voi nu-ș credzut, nice vă luat ameante de ce spuș voo. Și voiu lăsa prea voi limbi pogane și vor vărsa sângele văstru. Și așa nu credzut nice ascultat Evan<ghi>lia mea cum greește. Ceriul și pămăntul va treace, iară cuvăntul miu nu va treace. Lăsa-voiu prea voi omet și geru greu și foameți și pară și lăcuste și găselniți și omor oamenilor și dobitoacelor și de toate gadinele și broaște și curăbuși. Și vor cădea de ceste seamne multe derept sfănta Dumenecă învierea lui Hristos și derep chinurile domnie-saile derept venerea. Și așia dooră vă veți pocăi. Și v-am dat voo grău și vin și unt și vă săturaiu și iară mai mult rău înciput a face. Și găndescu a piarde toți oameni de prea pomint derept sfinta dumenecă și derept sfăn<t>a venerea. Și iară mă milostivăscu derep<t> sfănți mii ap<osto>li și derep<t> îngeri și derep<t> rugă prea sf<ă>ntaei maice. Aceaia mă roagă derep<t> voi și-mi întorșă mănie despre voi. Văduole și săracii cura cătră voi plăngă<n>du, iară voi priinși nemiluiți. Pomiatele a me dat voo rod iară voi săracelor nu dați. Ce prentru răutațele voastre ele voiu săca. Înțelegeți oameni nebuni, inimi oarbe, că limbile păgăne ce nu știu leagea încă dăpă leagea lor înblă. Eu dediu leagea mia și botedzul meu, iare voi nu ferit. Nu știți, oameni nebuni, că venerea zidiiu om și feciu om, pre Adam în chipul miu? Nu știți răilor și făcători răi că sfănta Dumenecă bineveasti arhanghel Gavriil cu bucurie a dumnului născătoare întru Nazaret? Nu știți că sfănta Dumenecă luaiu butedzul întru Iordan? Nu știți că sfănta Dumenecă învișă den morți ca morții să învie cu mene? Cu<m> voi nu înțeleasetu lege mele și scripturilor mele, că sfănta Dumenecă voiu giudeca și vii și morți? Nu știți că venerea răstigniremă cu oțet și cu heare adepară-mă și mă găvozdiră mănule și-mi prigvozdiră piciorele și cunună de spină în capu-mi puseră, cu sulițe în co<a>ste mă înpunseră-mă, derep<t> voi și derep păcatele voastre? Deci cene nu va ciînsti sfănta veneri și o va lucra el în dzi, să lăcuiască întru focul netrecut unde-s viermii neadurmiți și scrășcarea de dinți. Iare cine va cinsti în sfănta veneri și o va posti curat acela om va ave viața netrecută și lumina va miarge apriânsă naânte și la giudeț nu va veni. Ce mă voiu giura cu brațele mele ceale înnalte și cu curate olovire ce-mi umbrează sfănt creaștetul miu și iară mă voiu giura cu scauunul miu cela înfricatul, iară de nu veți feri sfănta Dumenecă și sfănta veneri și nu veți cinsti praznicele mele am a trimiate prea voi heri cu doo capete și șerpi cu do<o> arepi, de vor mănca inimile muerilor voastre derept sfănta dumenecă și derept sf<ă>nta venerea și derept sf<ă>ntele praznicele mele. Blăstămat să fie omul acela ce nu-ș va lăsa lucru<ri>le saile de sănbătu den a noole ceas ce lucreazu pănă luni în răsăritu soarelui! De nemică se nu se atingă. Mircuri și veneri să postescă numele miu. Aceaste grăescă voo. Lăpădați-vă au hecleșucurile de la inimile voastre și vă lăsați lucrurile cealea reale! Iară de nu le veți lăsa, așia mă voiu giura prea îngerii mii și pre arhaanghelii că nu voiu avea a tremeate ciătenie pre pămănt, ce voiu deșchide șepte ciariuri și voiu ploa sprea voi piatră ardzăndu și u<n> crop căndu nime nu va ș<t>i să vădzu au fugi-vețe de supt mănule mele? Și voiu ave a face în luna lu făurar 11 dzile întunerecu mare, de se vor giunghea soț cu soț întru tunerec. Și vo<iu> avea a ploa în luna lu prier în șeptesprăzeace dzile, în loc de ploe, sănge și foc și spudză ca să se pustiască viile voastre. Și voiu ave a lasa pre voi here venenuase și vor ave capete de leu și arepi de vultur. În locul peanilor, păr muerescu și vor fi gătiati ca u<n> voinic spre razboiu și vor mănca trupurele voastre și așia veți înceape a săpa gropile morților și veți grăi: Luați și prea noi frații noștri, ceia ce se morți de în veaci, că nu putem răbda de herile aceastea că său iuț foarte de măniia aceasta lui Hristos. Și dzise Dumnedzeu: Avea-voiu a-mi întorce fața mea de cătră voi ca să nu audzu bocirea voastră și plăngerea. Dzise Dumnedzeu: De veți asculta graiurile meale ceale bune și scripturile meale cele dulce și învățăturile dereptății meale, eu sănt milostiv și-mi pare rău de ră<u>tățile omenilor. Făcători răi și mencionoși, învățători răi și hicleani, deșegubeților rei, pirdzători la suflete. Învățați de dracul spre toate reutățile, fără lege și lege mia călcănd și scripturile meale ne ascultând, curvarilor, și ur<â>ndu-vă cu cumotrii-vă și frate la frate purtănd menciuni și soț la soț, neascultătorilor și înțele<p>țilur spre rău, cum iubit întunerecul, iară lumina lăsat și vă grăbit la avuție, iară leagea mia lăsat? O, cum nu cască pămăntul să vă înghiță, dereptu lucrurire voastre ceale hicleani de care răspunsu veți avea la dzova giudețului ianai<n>tia me. Iară de nu vă veți lepăda de învațăturile dracului, avea-veți blăstăm urmă și feciorii voostre cerceta-mă-vor prespre toată lumea și vor mănca iarbă ca și dobitoacele spre pămănt întru soțiul său. Și așia mă voiu giura pre giudețul miau și pre brațele mele ciale înnaltele ca aceaste tremitere iaste de la tatul nevădzut. Deci, cine nu va creade avea-ve blăstăm urmă. Iare cine va creade aciaștiia trimitere, acela om s-ară avea păcate pre desupra părului capului său. Gice Dumnedzeu: Erta­voiu păcatele toate. Iară cine nu va creade, multă scrăbă va avea. La dzua giudețului și asa lui să va întoarce în Sodom și Gomor și-i voiu da sufletul lui îngerilor hicleanului. Și aceia cu nulsul vur lăcui în focul netrecut, unde iaste gătat dracilur și ângirilur lui. Grăescu voo: mai lesne iaste funea corabiei a treace pre urechile acului și mai ușor va fi sodomleanilur și gomureanilor la dzua giudețu<lu>i decăt omului acela! Și cine nu o va priimi aceasta trimitere și scriptură cu osărdie și va zici că-i menciună și nu-i adevăra<t> multă scrăbă va avea omul acela! O, amar aceluia ce va ocariaște pre popa sau prea calugherul! O, amar celuia ce greaiaște în besearecă! Ne ucariaște pre popa, ce prea besereca lui Dumnedzeu. O, <a>mar celui om ce greește nedărept! O, amar celuia om ce sfădeaște vicin cu vecin sau frate cu frate sau hie pre cini! O, vai de omul cela ce-ș dă argintul seu în camătă, ce dă al său iară să ia și acela să va chi<e>ma criștin! O, <a>mar celuia giudeț ce giudecă săracii nederep<t>. O, amar menciunosului!, O, amar celuia ce curveaști în mănăstire! O, amar celuiia ce-și dă peanigii săi întru aslam și cu tariia sa mearge la sfinta besearecă! Acela urmadză blăstămol! Blăstemat acela popă ce n-o va priimi aceasta tremeatere cu osărdie! Blăstemat acela preaut ce nu va vre să o procitească înnaintea săborului sau va cuperi vre<un> cuvint de rușinea sa! Bl<agoslo>vit se fie acela preut ce o va scrie aceasta scriptura și o va tremite într-alt locu și o va da derept păcatele sale. De șiaptedzeci de ori da-i-voiu lui mai mult. Să ară avea păcate prea desupra părului capelui său. Lăsate-i vur fi lui și ertate vor fi lui! Grăiaiaște Dum­nedzău: Fericit de omul acela ce o va cumpera și-m va da derept păcatele sale! Grăiaște Dumnedzeu: Toate pacatele să vor erta! O, amar acelu<i> fecior ce-și amărreaște părintete său! O, amar popei ce nu-și învață fiiii cei de ispoveadă! Fericit cela ce învațea oamenii! Nu știți, fii mii, că eu vă lucredzu, iară vo<i> vă lăudați? Nu știți, oameni nebuni, de nu voiu da eu ploe, dară ce veți avea a secera? C<ă> eu marea și apăle voiu seca! Nu știți, răilor și făcători riai, că eu sănt în toate dzilele? Căumu vă găndiți a vă închina și a fugi de la mene? Sau cine vă va pre voi măntui de la meane? O, amar celui a om ce are avuție și nu face pamete svenților! O, <a>mar ceei proscorniți ce-ș frămănta prescurile co mănie? O, amar aceluia popă ce căntă l<i>turghie cu mănie și poartă sfinta priciaștenie și se priceaștuiaște! O, cum nu se pălescă usnele lu și nu arde limba lui, că nu căntă însuși popa leturghie ce și îngerii cu nusul și să rogă derept păcatele sale și derept păcatele oamenilor! Dece cine să va afla se iubasca pre Dumnedzeu și flămăndzii a-i sătura și sotoșii a-i adăpa și golii va înbraca și nemearnicii va duce în casa sa, ei și pre aceia eu voiu sătura de bunetate raiului și va a fi înpreună cu îngerii mii. O, amar acelue om ce nu-ș deștiaptă feciurii săi de demăneață la sfănta Dumeneca nici-i duce la sfănta besea<re>că! O, amar celue om ce-ș certă datoria <în> sfintă dumenecă și nu lasă în răpaos mișelul! O, amar celue om ce nu vă creade acestei trimiatere și scripturi și va dzice că nu ia este de la Dumnedzeu, multe scrăbă va avea la dzua gi­udețului! Această scriptură și trimeatere nu iaste den găndu, ce iaste de la nevădzutul părinte și <de> la fiiul și de la sfăntul duh. Az patriarhu Erusalim Scaii Osiana.