Maramureș brand cultural/Case memoriale
Există de-a lungul și de-a latul județului Maramureș edificii (case simple, din pământ sau palate nobiliare) cu valoare sentimentală adăugată certificatului de patrimoniu (datorat vechimii sau stilului arhitectonic). Sunt acele construcții binecuvântate prin faptul că au jucat rol de maternitate sau adăpost vremelnic pentru oameni (români sau străini) care au devenit (sau erau deja) personalități prestigioase ale vieții culturale din țară sau de peste hotare. Cei care le trec pragul mărturisesc, cu sfială, că în prezența copleșitoare a obiectelor ce au aparținut acelor personaje (adăugate istoriei) simt o adiere răcoroasă de sorginte ideatică. Aceste lăcașuri devin pentru unii loc de pelerinaj, pentru alții prilej de întâlnire cu istoria și cultura. De regulă, se află în administrarea muzeelor din regiune sau a comunităților locale.
- Muzeul Memorial Vasile Lucaciu (Șișești). (Vezi foto)Cuprinde casa parohială în care a locuit preot dr. Vasile Lucaciu (1852-1922), Biserica Sfintei Uniri a Tuturor Românilor (1890), documente, fotografii și o bibliotecă (15.000 volume). Vasile Lucaciu, supranumit „Leul de la Șișești”, a fost un lider al mișcării de emancipare națională a românilor din Transilvania și unul dintre artizanii făuririi României Mari.
- Casa Memorială Ion Șiugariu (Băița). Situată pe dealul abrupt al Băiței, în apropierea Băii Mari, casa în care s-a născut poetul Ion Șiugariu (1914-1945), face notă discorcondantă într-un cartier rezidențial în devenire. Șiugariu, absolvent al Facultății de Litere și Filosofie, a fost ales în 1941 președinte al Asociației Studenților Refugiați din toată țara. Moare pe front, în munții Tatra. Opera sa a fost publicată postum.
- Casa Memorială George Pop de Băsești. Construcția datează din 1885-1890 și a constituit fieful intelectualilor din Transilvania (Vasile Goldiș, Ion Rațiu, Teodor Mihali), artizani ai Unirii din 1918. George Pop de Băsești, descendentul unei familii nobiliare, a fost un membru activ al Asociației ASTRA. În decembrie 1918, la Alba Iulia, a fost ales în funcția de președinte al Marii Adunări care a proclamat Unirea Transilvaniei cu România.
- Casa Memorială Petofi Șandor (Coltău). În castelul Teleki din Coltău, poetul maghiar Petofi Șandor a locuit între 8 septembrie și 20 octombrie 1841, petrecându-și aici luna de miere și scriind câteva din cele mai izbutite poezii de dragoste din opera sa. În prezent, este socotit scriitor național al poporului maghiar.
- Casa-muzeu Stan Ioan Pătraș (Săpânța). Casa celebrului meșter popular a rămas ca un adevărat muzeu, copleșitor datorită numeroaselor sculpturi în basorelief, pictate în stilul caracteristic. Este alcătuită din trei încăperi, iar prispa este prevăzută cu arcade.
- Casa memorială Ioan Mihaly de Apșa (Sighetu Marmației). La parterul imobilului, se află o colecție de artă, iar la etaj un salon cu mobilier stil Ludovic al VI-lea și camera de lucru. Ion Mihaly de Apșa a fost membru corespondent al Academiei Regale Române și fondator al Asociației pentru Cultura Poporului Român din Maramureș; a fondat departamentul Sighet al Asociației ASTRA.
- Casa Memorială Elie Wiesel (Sighetu Marmației). În imobilul de pe str. Tudor Vladimirescu nr. 1 și-a petrecut primii 15 ani din viață Elie Wiesel, laureat al premiului Nobel pentru Pace, romancier, dramaturg și eseist. Muzeul a fost inaugurat în august 2002, în prezența lui Elie Wiesel și a președintelui român în exercițiu.