Marele căpitan
Fost locotenent în armata prusacă. Venit în România, a îmbrățișat cariera de domn, ca voluntar.
Nu cunoaște teoria, nici practica. în loc de mînuirea armelor știe mînuirea sforilor.
Cînd merge călare, parcă-i Moș Teacă în Dobrogea.
Partizan al bătăii în armată, bate… apa în piuă. Își bate capul să facă parale, bate toba despre binefacerile lui, e bătut de noroc și bătut la cap. Odată a fost bătut la Iași cu mere bătute.
În timpul campaniei, a dat dovezi de o enormă vitejie: a văzut zdrobite sub el cincisprezece ocheane.
Comersant clasa I, nu plătește patentă. Acționar la mai multe fabrici și reacționar în.politică.
Galantom peste fire. Împarte în dreapta și în stînga Bene-merenti oricui îi face un serviciu. Întocmai ca țalul de la „Bulevard”, care plătește la casă cu mărci.
Partizan al anonimatului în presă, nu iscălește niciodată articolele prin care se laudă în Monitor.
Iubitor de reforme. Își dă la reparat în fiecare an tunica, pantalonii de mare ținută și mesagiul de deschidere a corpurilor legiuitoare.
Prieten nedespărțit de Duca, are să ceară acestuia un mare serviciu în curînd: deja e pe ducă.