Margherita

 

„Rămâi sănătoasă!”
Mi-a zis, și s-a dus.
Pieptul mă apasă,
Pacea-mi s-a răpus,

Am pierdut vedere,
Lacrimile-mi tac
Și simțirea-mi piere,
Nu știu ce să fac!

Fruntea n-o pot ține!
Capul îmi e greu;
Sânul de suspine
Îmi arde mereu.

Căci n-am ziuă bună!…
Bunul m-a lăsat;
Parcă sunt nebună,
Doamne! ce păcat!

Mintea stă să-mi fugă,
Unde sunt nu știu;
Sunt gheață în rugă
Și arz în foc viu.

Aveam și credință
Când eram cu el;
Nu știu d-am ființă
Când sunt fără el!

Cât eram de bine!
Stella-mi strălucea;
Când era cu mine
Toate-mi surâdea.

Mi-era scumpă casa,
Căci cu el trăiam;
Mi-era dulce masa,
Căci cu el ședeam.

Îmi plăcea lumina,
Că-l puteam vedea;
Îmi plăcea grădina,
Că-n ea mă-ntâlnea.

Noaptea răcoroasă
Ardeam s-o aștept;
Luna amoroasă
Mi-l vedea pe piept.

Fericiri nespuse
Speram pe pământ;
De când el se duse
Lumea mi-e mormânt.

Ah! vin', vin' odată,
Vino, scumpul meu!
Căci am lumea toată,
Am și Dumnezeu.

Fața ta blondină
S-o pot contempla,
Tu — a mea lumină,
Și eu — umbra ta!