Maria din Bezdat
de Cezar Bolliac

Baladă

27745Maria din BezdatCezar Bolliac

Cerul se deschide în noaptea de Bobotează,
și atunci dobîndește fiecine orice va cere.
Eres popular

Maria cea bălaie,
Frumoasa din Bezdat,
Iubea pe Niculae
Și vrea să-l ia bărbat.

Părinții o simțise
Că ea cam des pierea,
Și-n crîng o cam oprise
D-a merge la vițea.

Zburdalnica copilă,
Cînd vitele intra,
Îi da cu multă milă
Pupatul ce-i păstra.

Dar însă biata fată
Nu vru a mai răbda;
Bunichii ei s-arată
Și-ncepe-a se preda:

„Ah! Bună bătrînică,
Pe Niculae iubesc;
De maica-mi este frică,
Și-aș vrea să-l întîlnesc.

Eu știu că tu ești bună
Și nu știi vicleșug;
Să mi-l aduci pe lună,
Ai tu vrun meșteșug?”

„Și ce fel? astea toate
Din inimă le zici?
Taci, fiică! nu se poate:
Tu vorbele îți strici.”

„Degeaba, bătrînică,
Eu nu poci să-l urăsc,
Fă-mi măcar orice frică,
Eu tot o să-l iubesc.”

„Cu el nu te asameni
în orice chip măcar:
Ești fată tu de oameni,
Și el, un prost văcar.”

„Mă rog, de Niculae
Tu astfel nu-mi vorbi;
Chiar turcii să mă taie,
Eu tot îl voi iubi.”

„Așa o fi, fetiță;
Dar el e prea sărac
Și e de proastă viță,
Măcar că ți-e pă plac.”

„Ei bine, eu la tine
Acuma nu-l mai cer;
Mai rabd cum poci în mine
Și-l cer eu de la cer.

Aștept la Bobotează,
Cînd cerul e deschis,
Și Domnu-o să mă crează
Ș-o să mi-l dea în vis.”

Bătrîn-aleargă-ndată
Cu mum-a se gîndi
În ce chip biata fată
S-o poată amăgi.

„Eu știu, îi zice, bine
S-o scap din ast ponos.
Acum te las’ pă mine
Să isprăvesc frumos.”

Cît vine-această.seară
Cînd ceru e deschis,
Se culcă fat-afară,
Să vază ce-i e scris.

Bătrîn-afurisită,
Pe-al casei învăliș,
C-a răilor ispită,
Ședea sub coș pitiș.

Bălaia frumușică
Deloc ea nu dormea.
Și toată numai frica
Acel minut pîndea.

Să vază la vreo parte
Pe Bunul Ziditor,
Să-l roage-a-i face parte
De dragu-i soțior.

Un fulger luminează,
Și ea pe brînci căzu;
Un glas o-nfiorează
Și moartea își văzu:

„Nu, fată; nu mai cere
Pe un văcar bărbat!”
Și-ndată, din tăcere,
Un țipăt a scăpat.

Părinții toți afară
Se-azvîrl din așternut;
Spre bab-acum să sară,
S-o spargă mai au vrut.

Aleargă la copilă,
La rodul lor iubit,
Voiesc s-o scoale-n silă;
Dar ea a și murit.

Părinți, băgați de seamă,
De-alegeri vă feriți,
De eres vă fie teamă,
C-asemenea pățiți.