Marină (Fondane)

 

                                                                           Reminiscență
 
Crezi tu c-afară-i toamnă, fiindc-ai toamnă-n suflet,
crezi tu că marea plânge fiindcă-n suflet plângi.
Și crezi că-n cazinouri
se plâng viori obscure în seară, fiindcă-nrouri
cu lacrimi pure ochii?
 
Afară marea geme, afară marea plânge,
ori un triton năduful și-l vaieră-ntr-o concă.
Sunt sigur c-o femeie s-a înecat și plânge,
și plânge că se îneacă prin alge și prin concă.
Pe val, pătrarul lunii, din fund, îi pare-o sponcă
desprinsă-n val, din rochii.
De aur, peste valuri, plutesc, multipli, ochii.
 
Dintr-o vioar-un cântec s-a surghiunit în mări,
ori poate-un suflet marea și-l slobodă-n vioare,
căci plâng viori în mare și în viori plâng mări.
Se cerne ploaia-arare.
Afară-i toamnă, toamnă.
Dinspre cetate-o vacă robust și jalnic muge,
sunt mort, o vacă muge; se cerne ploaie; toamnă,
sunt mort; și simt pământul prin infinit cum fuge.