Mater dolorosa
În negru este îmbrăcată,
Cu văl de crep pân' la pămînt,
Și tristă și 'ngenunchiată
Pe marginea unui mormînt.
Tu, cărui un popor se 'nchină
Și sta 'naintea ta plecat,
O mult slăvită mea Regină,
Naintea cui ai genunchiat?
Tu, care din a Ta 'nălțime
Supui o lume c'un cuvînt...
Durerea morții cu cruzime
Plecat-a fruntea-Ți la pâmînt.
Și 'n locul mantiei regale
Ți-a pus un negru văl de doliu,
Și-asupra bucuriei Tale
Un alb și trist, etern lințoliu.
Și făr' de nici o măngăiere,
În durerosul tău avînt,
Tu pari un înger de veghere
Pe lespedea unui mormînt.
Note
modifică- ↑ Mama durerii: icoana smeritei mame a lui Isus.