Meditația I: Înșălăciunea nădejdii
Sfîntă Nădejde, fiica cerului! Tu ce ești venită a astîmpăra turbatele furii ale nenorocirii! Tu ce ne aperi de toate năpustirile deznădăjduirii, arătîndu-ne în veci viitorul plin de fericiri!...
Tu, a cării priveghere daca un minut ar lipsi din lume, negreșit cerul ar rămînea fără slăvitori, pămîntul fără moștenitori, și toată ființa cuvîntătoare ar umplea numaidecît încăperile Tartarului. Tu te cobori din sînul cerului în inima nenorocitului scîrbit de nemulțumire, îl mîngîi și-i arăți ceririle lui, ca cum ar fi gata să le apuce mîine... Dar, vai! mîine al tău nu are sfîrșit; făgăduielile tale, presărate într-un spațiu nemărginit, întocmai ca zburătoarele fantome ale înșălătoarelor vise, fug numaidecît ce noi gîndim că le-am prins...
Ei bine, atîtea veacuri n-au putut a nimicnici puterea ta? A putut fermecul minciunilor tale cel amăgitor a înșăla și marile inimi ale acelor vestiți bărbați ce au spăimîntat pămîntul? O, cît trebuie să tremure cineva mai mult de tine decît de moarte! Moartea, dînd numai o lovitură, odihnește pe nenorocit. Tu îl faci să cerce înzecită acea lovitură la toată înșălarea, și cu toate acestea mîngîietoarea-ți gheară îl păstrează ca să-i mai dea și altele; și înecîndu-i simțirile în abisul minciunilor tale, slobozi a lui credălitate pînă la cele mai mari fericiri, numai ca să fie mai veninată durerea, cînd, ridicîndu-i dupe ochi vălul ce nu-l lasă a cunoaște adevărul, l-o vedea departe de dînsul.
O, oameni, ființe în veci supuse astei desfrînate pu- teri! voi ce vă gîndiți mai fericiți decît cele ce voi stăpîniți! voi vă îngîmfați socotindu-vă peste puterile ce-și bat joc de voi! Stați!... Veniți-vă-ți în simțiri! Vedeți că nu sînteți nimic mai-nalt decît o jucărie a aceștii cum- plite zeități!... Ea vă arată comorile, făgăduindu-vă cu ele toate bunurile și chiar nemurirea, și voi, beți de ră- tăcirea cării sînteți sujet, alergați, jertfiți prieteni, părinți, fii, ca să cîștigați un product al globului ce a produs și pe voi; vă arată slava, și voi, amețiți, orbi, înfășurați in vălul ce nu vă lasă să vedeți sfîrșitul celor asemenea vouă, dedați înapoi ceea ce ați strîns pe pierderea aproa- pelui vostru ca s-o cîștigați, ș-apoi, tocmai cînd sînteți aproape a vă gîndi fericiți, iată, îngerul orînduit a nu lăsa să vă apropiați de aceea ce nu e dată vouă, vine, vă sugrumă, vă răpește de lîngă acelea dupe care ș-atunci cînd nu mai sînteți oftați...
Voi intrați în vecinica nesimțire, și pomenirea voas- tră abia se ține pe ruinele monumentelor ce vă rădică ur- mașii voștri, asupra cărora, lăsînd ca o moștenire lipi- cioasa orbire, să dedă în urmașii voștri, îi fac să se mire de voi, și râvnind la ale voastre nesocotințe, să se silească și ei, cu asemenea cruzimi și vărsări de sîngiuri, a ardica ca voi, ș-așa ale voastre unite cu ale lor și cu ale urma- șilor lor, să slujească numai spre a arăta viitoarelor veacuri ticăloșia voastră și împlinirea scoposului astei fatale zeități, care, năpustită asupră-vă, cu un bici de scorpii, v-a împilat să munciți voi pînă la cea după urmă răsuflare.