Melancolie (Alexandru Macedonski)
Când frunzele îngălbinite
Cad ftizice pe jos,
Când florile de vânt pălite
Se scutur' de miros,
Și când vârtejul groaznic vine,
Zburându-le mereu,
Gândiți-vă atunci la mine:
O frunz-am fost și eu!
Când primăvara vântu-adie
Cu freamătul său lin,
Scoțând din ele-o armonie
Un echo, un suspin,
Și când în nopțile senine
Le-auzi șoptind mereu,
Gândiți-vă ș-atunci la mine:
O frunz-am fost și eu!
1878. București 7 August.