Mesajul și criza

 

Vai de rob, vai de clăcaș

Bolliac

Zilele astea a fost arestat în Paris un individ prins în flagrant delict de cerșetorie. La percheziția făcută acasă la individ s-a găsit că el posedă nu mai puțin de 400.000 lei în bonuri. Bogatul cerșetor va fi osîndit; iar pînă atunci psihiatrii au dreptul să facă tot felul de teorii asupra maniei de a cerși.

Acest fapt divers are o mare asemănare cu fraza următoare din mesajul regal:

Efectele crizei agricole, care, de mai mulți am, bîntuie toate țările. În cele din urmă s-au simțit și la noi Din nefericire, o recoltă slabă a coincidat cu momentul cel mai acut al crizei prețurilor.

Adine convins de bogăția încă neistovită a pămîntului românesc și de puterile de muncă ale poporului nostru, aștept cu încredere îndreptarea unor greutăți care nu pot să fie decît trecătoare.

Este drept că, de la o vreme încoace, criza preocupă pe toată lumea. în special Adevărul a făcut o întreagă anchetă asupra situației noastre economice.

Totuși, când vedem cu ce mîhnire regele milionar vorbește de criză în fața reprezentanților clasei avute, nu ne putem opri de a constata că și asta este o manie de a cerșetori.

Criza există cu adevărat. Dar datează ea de ieri, de azi? Nicidecum. Dacă un an agricol rău a făcut ca și în pungile arendășești să sufle vîntul sărăciei, asta nu dă regelui dreptul de a spune că efectele crizei sînt trecătoare, ca și cum pe noi ar trebui să ne preocupe numai o criză, aceea care lovește în cei bogați.

De ce nu cugetați oare la criza adîncă, permanentă, ‘ la criza veche de tot, care bîntuie cu furie de atît amar de vreme peste nenorociții pe care. În batjocură, i-ați botezat „talpa casei”

A fost de ajuns să se resimtă puțin luxul arendășesc, pentru ca să vă alarmați și uitați că aceea ce se cheamă la bogați criză este numai o imposibilitate de a împinge pînă la nebunie risipa și desfătările lor obicinuite. La țărani. Însă, criză se numește mizeria adîncă, istovirea, moartea de foame. Iar criza acestora nu-i un accident, nu-i o întâmplătoare „coincidență a recoltei slabe cu momentul cel mai acut al crizei prețurilor”. Nu. Este viața întreagă a țăranului, este povestea întreagă a unui neam de robi, este epopeea dureroasă a vieții țărănești.

Da, a cugetat regele și la săteni, iar cugetarea lui se exprimă în fraza următoare a mesaj’ului: „Adînc convins de bogăția încă neistovită a pămîntului românesc și de puterile de muncă ale poporului nostru”…

Te cred, maiestate! Dv., toți care trăiți din plusvaloarea pe care v-o dă munca acestui „poporul nostru”; dv., toți oîți faceți legi în tihnă cum ați face o poezie în ceasuri pierdute, pe atîta puneți temei: pe puterile de muncă ale poporului.

Aci stă toată filozofia raporturilor dintre capital și muncă în organizația de azi a societății. Muncitorul vine pe piață și își oferă puterea lui de muncă. în schimbul acestei puteri, pe care el și-o închiriază, capitalistul oferă atîta cît îi trebuie celui dintîi ca să nu moară de foame.

A fost batjocorită, a fost atacată de mulți legea aceasta așa cum a formulat-o Karl Marx. Dar dacă ea este un mare adevăr economic în toată ordinea socială actuală, proprietarii și arendașii noștri au cristalizat-o în forme nepieritoare, ei ne fac s-o vedem cu prisosință în toată trista ei realitate.

Da. Faceți apel la „puterile de muncă ale poporului nostru”. Istovească-se puterile acestea, căci, dacă se istovesc în aparență, ele nu pier, ci se prefac în diamante. În diurne. În lefuri grase. În luxuri orbitoare, de care voi știți așa de bine să vă folosiți. Fiți pe pace, voi sînteți științifici, știți că în natură nimic nu se pierde, ci totul se transformă.

Și iată de ce, cînd vă vedem speriind că va fi trecătoare criza. Înțelegem două fapte: că criza va fi trecătoare pentru voi și că, pentru a ajunge la dispariția crizei, veți preface amarnic „puterile de muncă ale poporului nostru”. În care aveți atîta încredere ‘