Mi-am făcut un cântec
Mi-am făcut un cântec de demult, odată,
Mi-am făcut un cântec ne’nțeles și dulce,
Leagăn pentr-o veche taină vinovată,
Ziua să m-alinte, seara să mă culce.
Mi-am făcut un cântec și l-am dus cu mine,
Printre anii tulburi singura mea zestre,
Floare-ntârziată prinsă pe ruine,
La o casă mută pusă-ntre ferestre.
Cântec de ispită, cântec de otravă,
Smuls din nedormirea viselor fugare,
Mi-ai crescut cu vremea ca un râu de lavă
Mi-ai crescut ca noaptea viforul pe mare.
Cum te-a-nchis zăvorul tăinuirii mele,
N-ai căzut în mreaja gureșelor rime,
Împletit din patimi, coborât din stele,
Cântec de-o viață, nu te știe nime...
Totuși mintea astăzi vine să mă-ndemne,
Să-ți deschid fereastra, să te-alung din casă,
Când ți-e mort copilul, ce să mai însemne,
În odaia goală, leagăn de mătasă?...
Revedere - Oaspe vechi - Agonie - Paris (I) - Ziua (II) - Notre dame (III) - Felinarul (IV) - În muzeu - Cinquecento - Mama - Măsuța mea - La mal - Aeternitas - De profundis - Lacul - Eu stau la mal... - Scrisoarea ta... - Gândește-te... - Scirocco - Poet - Doina - Voi veniți cu mine... - Inima - Strămoșii... - Carmen laboris - Scrisoare - Moș Crăciun - Eu știu un basm - Trage-ți oblonul... - Un trandafir se stinge - Taina - Toamnă nouă - Mă-ntorc din nou - Amurg - O lacrimă - Moștenire - O clipă