Mihail Sadoveanu: Cocostârcul albastru

 

Cocostârcul albastru cuprinde o serie întreagă de povestiri, independente una de alta, dar legate între ele printr-un fin procedeu de compoziție. Fiecare în parte face impresia unei mici capodopere. Alăturarea formează ca un mozaic de pietre prețioase și farmecul lor sporește încă din ansamblu.

Este o armonioasă îmbinare de romantism și realism, o perindare captivantă de întâmplări din trecut și din vremea mai nouă, de oameni mânați de patimi care sfârșesc uneori tragic; o galerie variată de figuri, unele prinse în cadrul mai aspru al prezentului, altele evocate ca într-o lumină de vis din pâcla vremii și din liniștea morții.

Niciodată, chiar în opera dlui Sadoveanu, poezia naturii ș-a amintirilor, nostalgia și melancolia pătrunzătoare a lucrurilor dispărute pentru totdeauna nu și-au găsit o expresie artistică mai desăvârșită.

Cartea aceasta e cea mai pură esență de sadovenism.

Și toată poezia care plutește de-a lungul întregii opere a dlui Sadoveanu culminează în apariția aceea stranie și misterioasă, într-un amurg de primăvară, a cocostârcului albastru... Evocarea aceasta plină de grație simbolică ni se pare, în opera dlui Sadoveanu, realizarea supremă a marelui și fermecătorului său talent. Ea ne îndreptățește să facem încă o dată constatarea paradoxală că acest prozator este cel mai mare poet al nostru de la Eminescu încoace. Poetul dragostei sfioase ori pătimașe, poetul naturii ș-al trecutului sentimental, poetul duios al pământului Moldovei.

Nuvela Bulboana lui Vălinaș completează volumul. Subiectul ei, cu un ușor caracter tendențios, arată cum într-un sat de pe Bistrița în sus, din fundul munților, „civilizația” nouă prin reprezentanții ei strică armonia și poezia veche a vieții de acolo. E vorba de idila unui plutaș cu o fată din sat și de dragostea, aprigă și iute, a unui biet notar ticălos, pentru aceeași fată. Conflictul se angajează cu putere și sfârșește dramatic. Peripețiile lui țin atenția încordată de la început până la sfârșit. Figurile de al doilea plan, plutașii, femeile, viața și obiceiurile satului se proiectează cu mult pitoresc, în cadrul naturii grandioase. Iar tablourile din natură... Alăturați numai aceste două cuvinte — Sadoveanu și Bistrița. Vă închipuiți ce poate ieși de aici! Un tablou de noapte, pe malul apei, te urmărește ca o obsesie. Iar pe alocurea simți însuși mirosul de cetini, aerul umed de buhai, frigul văratic al munților...

Singur acest volum ar fi de ajuns ca să consacre pe un scriitor. Iar dacă unul din volumele dlui Sadoveanu ar apărea sub semnătura unui necunoscut sau chiar scriitor cu oarecare reputație, am avea un răsunător eveniment literar. Dar de la dl Sadoveanu ne-am obișnuit să primim atâtea creații fermecătoare, încât ni se pare acum foarte natural ca noi să așteptăm și d-sa să dea, infailibil.

Poate că și această atitudine a noastră l-a făcut să nu adoarmă niciodată pe laurii câștigați. Cu fiecare nou volum al dlui Sadoveanu, acel ce scrie aceste rânduri a avut impresia unui necontenit progres, în mânuirea savantă a mijloacelor de execuție. Maturitatea artistică i-a adus prozatorului nostru o rafinată sobrietate de stil, o desăvârșită siguranță în calcularea efectelor și o mai mare simplicitate de linii în compoziție.

Dl Sadoveanu nu creează tipuri, în această carte, ci oameni. Dar oamenii lui sunt cu atât mai vii. „Tipul” este o creație mai intelectuală, deci mai artificială, care presupune un proces de creație mai conștient, prin abstragerea însușirilor comune unei categorii și înlăturarea elementelor individuale, care, mai ales, dau impresia desăvârșită a vieții.

Oamenii lui însă, din alt punct de vedere, sunt foarte reprezentativi: ei sunt români moldoveni, și nimic altceva. Sufletul lor, ca și faptele, ca și atmosfera și natura în mijlocul căreia trăiesc, sunt profund și exclusiv românești.

Din punctul de vedere al literaturii universale, scriitorul cel mai original este acela care poartă mai adânc imprimată în opera lui pecetea geniului rasei din care face parte.

Că acest lucru este, poate, adevărat din toate punctele de vedere, am avea o probă în faptul că dl Sadoveanu, chiar înlăuntrul literaturii noastre, este unul din cei mai originali scriitori. El a venit cu un fond absolut propriu de sentimente și observațiuni, cu un ton sufletesc nou și personal, cu o limbă proprie, fermă și, în același timp, deo mlădiere, de-o bogăție de nuanțe și colorit fără pereche.

Noi ne-am obișnuit de mult cu d-sa și cu imitatorii. Dar ca să ne dăm mai bine seama de puternica și fireasca lui originalitate, de însemnătatea apariției sale în literatura noastră, să ne închipuim un moment că dl Sadoveanu n-ar fi existat...

Aceste considerații însă privesc mai mult pe istoricul literar și depășesc cadrul unei simple recenzii.