Miorița s-a născut în Maramureș/Reminiscența primăverii în colinde
←Anul Arhaic | Miorița s-a născut în Maramureș de Dorin Ștef Reminiscența primăverii în colinde |
Refrenele→ |
O călătorie inițiatică. Analiza variantelor mioritice din Maramureș |
Textele mioritice maramureșene, deși performate în timpul sărbătorilor de iarnă, abundă în elemente ce sugerează exuberanța naturii, explozia de clorofilă, un univers floral policrom. Cele mai frecvente formule sunt: „Tot la verdele de munte / Cu iarba până-n genunche”; „La verdele de muncei”; „În cea verde grădiniță”. Iar acesta nu este nicidecum un caz particular, un artificiu stilistic de factură mioritică, deoarece multe alte colinde laice, pre-creștine, sunt caracterizate de lipsa zăpezii, a troienelor, a frigului; în antiteză amintindu-se frecvent despre anotimpuri calde, despre rodirea grâului și înflorirea pomilor.
Într-o colindă din Săcel – Maramureș, cadrul primăvăratic se impune cu autoritate: „Colo-n susu, mai din sus, / Colo-n sus, la răsărit, / Mândri pomi s-o d`înflorit”(T. Papahagi, Graiul și folklorul Maramureșului, București, 1925, text CCCXLX). În colindele cu motivul pastoral iarna grea a oilor, păcurarul (sau Dumnezeu, în varianta creștinizată), coboară … „Pe scară mândră de ceară, / Pe fuștei de fulgerei, / Să le-aducă flori de vară” (Tit Bud, Poezii populare din Maramureș, București, 1908, p. 69).
Imnurile și cânturile saturnale, dar și cântecele sărbătorilor de primăvară ale populației daco-romane venerau zeii care i-au învățat pe oameni să cultive pământul și să facă pomii roditori, pentru a da curs favorabil noului ciclu agricol. În numeroase colinde maramureșene se vorbește despre ploaia care va veni și va rodi grânele, despre pământul plin de flori: „Colo sus, pe lângă lună / Este-o stea ca și-o lumină, / Împăraților să-nchină. / Ea se-nchină tuturor, / Că s-o-mplut cerul cu nori / Și pământu-i plin de flori. / Florile-s de bucurie, / Norii, ploaia să ne zie, / Să rodească cele grâie; / Grâiele să ne rodească / Și mălaiul să ne crească” (Calendarul Maramureșului, Baia Mare, 1980, p. 141, text 599). O colindă culeasă din localitatea Buteasa (Chioar) e o veritabilă incantație adresată Soarelui: „Răsai, Soare, domnuț mare / Și-ncălzește lumea toată, / Bouarii și plugarii / Să-și are și să-și samine / Grâu roșu de primăvară” (Antologie de folclor din județul Maramureș, Baia Mare, 1980, p. 59, text 10). Iar refrenele ne trimit la o imemorabilă sărbătoare a mărului: „Flori dalbe de măr”, „Hai ler, flori de măr”.
Colindele maramureșene sunt pline de soare, de lumină și de primăvară; cu siguranță, o mare parte din ele au rădăcini precreștine și preromane, deci au fost concepute sub semnul anotimpului ce inaugura Anul Arhaic.