42805MireasaAlexandrina Mihăescu


O, mamă dragă, ce miros
Aduci cu tine de afară?
Măicuță, spune-mi a venit
Iubita noastră primăvară?

Afară văd că e frumos
Și ghioceii-au înflorit...
Ah! ghioceii arătoși
Or und’ i-ai pune nu-s frumoși
De cât pe-o frunte de fecioară!

Văd cârd de fete cum pe deal
Culeg la flori, le bate vântul...
Lor nu le pasă că-i frumos,
De vale să le poarte cântul!...

Ah! nu știu cum mă ia un val,
Măicuța plânge dureros...
O, mamă dragă, ai știut
Copilă, blând, când m-ai crescut
Că-s logodită cu pământul?...