Moș Herlea (Pop-Reteganul)
| Moș Herlea de Ion Pop-Reteganul |
| Din Revista ilustrată, an I, 1898, nr. 1 p. 134. |
Puțini vor fi din cetitorii Revistei ilustrate, care să nu fi auzit de numele lui Moș Herlea, a acestui țăran model, care era înțelepciunea întrupată și de la care puteau multe învăța nu numai țăranii, dar și cărturarii cei mari.
Acum nu mai este între cei vii, dar memoria lui va rămînea pururea neștearsă dintre noi, care l-am văzut, l-am cunoscut, am vorbit cu el și ne-am minunat de înțelepciunea lui. Iată din ce cauză ilustrăm această pagină cu portretul lui și depunem aci cîteva trăsuri din viața lui cea demnă și plină de fapte frumoase.
Moș Nicolae Herlea s-a născut la 1 iunie 1819 în comuna Vinerea, colo lîngă Cîmpul Pînei, unde Pavel Chinezul bătu pe turci, a căror mormînt și azi se vede. Tatăl său fu preotul Teodor din acea comună, și avu mai mulți prunci și pe toți îi dete la școale să învețe carte, numai pe Nicolae-l ținu acasă să-i poarte economia. Dar deși nu-l dădu la școli înalte, griji de creșterea lui cît mai bine nu s-ar fi putut oriunde l-ar fi dat la învățături. A ceti l-a învățat nu din abecedar, ci din Biblie, care i-a fost toată cartea ce o învăța și care-i fu și deajuns, că ajungînd o dată să scrie ceti, îi erau deschise drumurile, pe care ajunge omul la învățătură, și de n-a merge la școală, numai voia să aibă și cap bun. Iar aceste două lucruri nu-i lipsiră lui Moș Herlea, el după ce odată știa ceti apoi era în apele lui. Cînd numai putea, își rupea cîte o leacă de vreme și cetea, și cetea, și se procopsea singur pe sine, numai cu ajutorul cărților, care îi erau pretinii cei mai buni, care nu-l lăsară de rușine cîte zile a trăit.
Prin neîntrerupta cetire și-a fost cîștigat cunoștințe din toate ramurile științei, cu deosebire istoria universală și geografia, care le și cunoștea mai bine decît mulți profesori de cei cu diplome de trei coți. Iar sfînta scriptură atît cu temei o cetise și atît de mult, de știa să-ți citeze în tot timpul și la toate ocaziunile din ea pasage întregi mult mai sigur decît cei mai mulți preoți. E drept că, pre lîngă diligența lui cea mai, era ajutat și de o memorie foarte bună și nu bea nici un fel de băutură bețivă, care mai timpuriu ori mai tîrziu tîmpește mintea omului. Băutura lui a fost apa curată în toată viața sa, de aceea a și rămas tot cu mintea întreagă pînă la adînci bătrînețe.
Prin îndelungata cetire a istoriei romanilor și românilor, prin exemplul bun din casa părintească și prin frecarea de lume și-a format Moș Herlea un caracter demn de imitat, de aceea vorba lui era vorbă ori unde o punea spusa lui nu rămînea mazăre aruncată în părete.
Iată dovadă pentru toți românii, că omul și fără școale multe, ba așa zicînd chiar fără școale, se poate avînta la frumoase cunoștințe și se poate ridica la mare cinste, numai să nu-i lipsească voia de a ceti. Dar cel ce nu urmează cetirea, chiar de a învățat 16-20 de ani prin școalele cele mari, în scurtă vreme nu-l mai cunoști din omul ce nu s-a bucurat de atîta potop de carte.
De mic copil învăța Moș Herlea cele 8 glasuri bisericești, și de aci încolo dumineca și în sărbători, dimineața și seara, era nedespărțit de strana cîntăreților. Astfel deveni cîntăreț vestit, că și glas avea foarte bun și în decurs de 72 de ani a ajutat cîntăreților la purtarea slujbei dumnezeiești, fără a primi cîndva ceva remunerație pentru acel ajutor.
Moș Herlea mai era și vestit chirurg, care lucru îl învățase de la moșul său Precup Herlea, care încă era țăran ca și nepotu-so, Nicolae de deștept, numai cît nu știa carte. Astfel Moș Herlea în timp de 60 de ani a vindecat pe tot anul sute de oameni schilavi, fără a cere de la careva vreun ban, și fără de a-l întreba de-i român ori strein. Iată adevăratul „doftor fără de argint!”
Și doctorii cei renumiți din vecina Orăștie recunoșteau că moș Herlea pricepe bine acest lucru, că de le mergeau oamenii cu mîni ori cu picioare frînte, îi trimiteau la Moș Herlea în Vinerea să-i vindece. Din 1842 pînă în 1847 a funcționat Moș Herlea ca învățător în comuna sa natală, iar în anii 1848 și 1849 a servit cauzelor naționale, după cum se vede din o epistolă adresată de dînsul cătră istoricul nostru George Barițiu, unde vedem rezolutul lui răspuns ce l-a dat comandantului revoluționar, cînd l-a fost prins în Balomir: „Sînt căpitan, zise Moș Herlea cătră comandantul revoluționar: nu am făcut altceva decît mi-am împlinit datorința față de națiune, precum dumneata îți împlinești datorința față de națiunea dumitale.” Iată un răspuns demn ieșit din gura unui țăran fruntaș, cînd se afla în mîna inimicului, pe care l-a dezarmat cu acest demn.
Din anul 1849 pînă la adînci bătrînețe a trăit mai mult pentru binele bisericei, școalei și comunei sale, servind mult timp ca primar și cassar cinstit al acelei comune.
Pînă la desființarea „fondului regiu” a fost neîntrerupt membru în reprezentanța scaunului Orăștiei, unde se luptă bărbătește pentru drepturile poporului român din acel scaun, alăturea cu demnul protopop gr.-cat. George Bercianu pe care-l iubea mult, fiindcă era un învățat, orator ales și naționalist cum se cuvine să fie tot omul de omenie.
Ca naționalist înfocat Moș Herlea luase parte la toate adunările mai însemnate ale noastre, începînd de la cea memorabilă de pe Cîmpul Libertății din 1848; din deputațiunea ce se dusese la Viena cu Memorandul încă n-a putut lipsi, iar românii adunați la Clușiu cînd cu procesul Memorandului îl aleseră în deputațiunea de trei ca să meargă și să informeze tronul despre starea lucrurilor de la noi.
Naturelul lui Moș Herlea a fost vioi, pururea vesel, glumeț, dar pe lîngă toate aceste cu mare cumpăt în vorbă și-n fapte a fost așa, după cum am dori să fie tot românul. Portul cel țărănesc nu l-a schimbat nici cînd, iac-așa se purta după cum se vede în icoana alăturată. Să urmăm faptele lui cele bune, și vom fi văzuți de neamul nostru cu acea stimă, cu care a fost văzut Moș Herlea!