Moarte, fugi
Moarte, fugi de Veronica Micle |
Am urât această lume!
Și cum pot să n-o urăsc?
Un necaz nu se sfârșește,
Alte-n loc se pregătesc!
Și sperând de-o zi pe alta
Văz că sper tot în zadar,
Căci în loc de vreun bine
Chinul meu e mai amar,
De aceea, eu adese
tot suspin după sicriu;
Dar... ah! cine-mi poate spune
Și-n mormânt cum o să fiu!
Poate-acolo mă așteaptă
Un necaz cu mult mai greu;
M-am deprins cu chinul lumii
Moarte, fugi când te chem eu!