Monografia familiei Mitescu

 

Famila Mitescu, 1901

Originile familiei de preoți Mitescu

Coperta monografiei

În Transilvania totdeauna au urmat certe, neînțelegeri și fel de fel de apăsari și înfricoșate persecuții, din partea Ungurilor asupra Românilor, de multe ori iscate din ura cea mare, din lucruri de nimic și întâmplări de nici o importanță și de nimica și ajungeau la un grad de neînchipuit de barbarie, de multe ori chiar la moarte.

Lupta și suferința erau fără margini. Unii dintre Români, care erau mai răbdători, sufereau în tăcere ridicând ochii la cer și visând ziua cea mare, care abia acum, după o mie de ani s-a împlinit aevea, dar între aceștia erau și caractere mai bățoase care nu puteau suferi persecuțiile și nedreptățite strigătoare la ceriu ce veneau sistematic, de la însăși autoritățile ungurești administrative și care erau îndreptate exclusiv în contra preoților, învățătorilor și conducătorilor poporului român.

Nici străbunicul nostru Preotul Ștefan și soția sa, presbitera Aquilina, românii get-beget de religiune ortodoxă, cu cinci copii, trei băeți și două fete, dintr-un sat de pe Ceremușul negru^[1]care pe atunci se chema Dorcoșeni, nu ducea casă bună cu fișpanul unguresc, care-i purta sâmbetele, cătând nod în papură.

Din cauza unei certe ce avusese cu fișpanul și a răspunsurilor prea îndrăznețe a prins grijă și disperare, care l'au făcut să ajungă la hotărârea de a-și părăsi țara și satul și într'una din zile veni la Iași la Mitropolitul Iacob Putneanul în anul 1758, căruia expunându-i toate suferințele ce le îndură de la unguri îi solicită un loc de preot în Bucovina.

Cererea admițându-se, se întoarce acasă și luându-și soția și copii într-o noapte, trece munții din preajma izvorului Ceremușului negru și se așează ca preot la Câmpulung în Bucovina, la satul Răchita-Albă. S-ar fi dus el mai departe, dar legăturile de înrudire în satul său părăsit, nu puteau fi rupte așa repede căci lăsase acolo, frați, surori și alte rubedenii la care trebuia să se mai răpează batâr noaptea, mai ales că și el fiu de preot lăsase pe mama sa văduvă. Așa se exprimă el însuși într-o notiță scrisă într-un Moliftevnic tipărit în Iași la 1747.

Aici, unul dintre băeți cu numele de Iacob, după moartea tatălui său întâmplată în anul 1765, se face preot în acelaș sat.

Acest preot Iacob când s-a răpit Bucovina, în anul 1777 de către Nemți, avea 7 băeți, Ștefan, Simian, Vasile, Iacob, Ion, Ioniță și Grigore și două fete, Ana și Smaranda. Văzând familia lui abia scăpată de sub jugul străin unguresc, că a căzut din nou sub jug străin mai ales având grijă, că toți șapte băeții lui vor fi luați la armată, de care până atunci nu se temea de oare-ce în Moldova și Bucovina încă din timpul Fanarioților, nu exista vreo lege relativă la armata regulată, îi venea foarte greu și nu putea suferi să-și vadă băeții în armată streină, nemțească.

Din acest motiv își lua și el calea de pribegie ca și tatăl său preotul Ștefan și în timpul Mitropolitului Gavril Calimach căpătă înalta sa binecuvântare de a se strămuta cu preoția în Moldova și descălecă la satul Mitești, din județul Suceava de unde urmașii săi își luară numele Mitescu. De aici nu târziu se strămută la Fântâna-Mare lângă Fălticeni unde începe a-și însura feciorii, dintre care trei se fac preoți și anume: Simion, Ion și Ioniță.

Simion și presbitera Suzana la Mitești. Preotul Ioan și presbitera Ecaterina la Mănăstirea Probota. Preotul Ioniță și presbitera Agafia la Dolhasca iar ceilalți patru rămân gospodari la Fântâna-Mare.

La biserica cu hramul Adormirea Maicei Domnului, din satul Deleni, Județul Hârlău (actualmente județul Botoșani) în timpul proprietarului moșiei Iordachi Cantacuzin Deleanu, pe la anul 1788 erau trei preoți, un diacon, doi cântăreți și doi eclisierchi, îngrijiți foarte bine de proprietar după obiceiul timpului când boerii se întreceau care de care să-și aibă biserica mai bine îngrijită mai frumoasă și clerul cât se poate mai corect și mai la înălțimea misiunei, căci și acești servitori bisericești aveau lefuri bune, pământuri de hrană, tainuri și fel de prezenturi la zile mari și în fine ce le trebuia. Și în schimb nu li se cerea decât corectitudine și exactitate în serviciu.

Ei bine, cei trei preoți într'un îndelungat timp numai conteneau cu certele în biserică de la bani, colaci etc. și apoi cu jalobe necontenite și cu intrigi la boeri, judecăți peste judecăți zadarnice, căci de îndreptare și liniște nici vorbă și nici o speranță.

Până într'o zi din anul 1795 când boerul Cantacuzin încarcă pe toți cei trei preoți, pe cântăreți eclisierchi și-i trimite peste hotarul moșiei, rămânând numai singur Diaconul Vasile care se constatase că era mai pașnic și liniștit.

Apoi se duce la Mitropolitul Iacob Stamate și-i cere cu insistență să-i dea trei preoți frați, „căci chiar dacă ar veni vrenea să se certe, frați fiind se vor împăca între ei și le voiu scăpa de bocluc și de judecăți"^[2].

Mitropolitul chemă pe toți protoereii din Eparhie și îi întrebă : „care dintre moliftele Sf. V. are trei preoți frați în județ?". Protoereul județului Suceava răspunse că la dânsul în județ se află preoții, Simion în satul Mitești, preotul Ioan la Probota și preotul Ioniță la Dolhasca, că sunt frați drepți, fiind-că și tatăl lor a fost preot și că toți poartă numele de familie Mitescu.

„Pe acești preoți să-i strămuți cu preoția la satul Deleni, din județul Hârlău. la moșia Marelui boier Iordachi Cantacuzin Deleanu".

Apoi chemă și preoții le arătă împrejurările și incorectitudinea predecesorilor lor, pentru care au fost depărtați cu necinste, îi sfătuește că un bun părinte și le dă o singură carte de strămutare^[3].

Acești preoți luându-și colectiva carte de strămutare cu data, 9 Martie 1796, se așează toți trei chiar în primăvara acestui an, cu serviciul preoției la biserica cu hramul Adormirea Maicei Domnului din satul Deleni, ajutați fiind cu tot concursul și cheltuelile drumului de marele boer Iordache Cantacuzin Deleanu, care arătă o deosebită îngrijire la așezarea lor, dându-le case de locuință aproape de biserică și tot ajutorul necesar traiului.

Și în adevăr marele boer nu s'a înșelat în planul său căci în scurt timp cei trei frați au ajuns pildă de cumințenie și purtare atât în biserică cât și în popor. Unul dintre dânșii cel mai tânăr a fost prohoristisit cu rangul de blagociu (sub protoiereu) în județul Hărlăului iar biserica lor prin curățenia sfințenia și exactitatea serviciului era arătată de model împrejurimilor.

Să venim la familia și descendenții acestor preoți:

1) Preotul Simion Mitescu^[4] cel mai mare dintre frați și presbitera Suzana n'au avut copii și n'au lăsat nici un urmaș.

2) Preotul Joan Mitescu cu presbitera Ecaterina au avut 3 băeți și 2 fete: Gheorghe, Costache, Alexandru, Safta și Sultana.

Descendenții preotului Ioan

a) Preotul Gheorghe Mitescu luând în căsătorie pe Ecaterina fiica preotului Ionașcu din Deleni, s'a făcut preot la 1826 la biserica cu hramul St. Pulheria din satul Pârcovaci zidită de Marele Vistiernic Iorgu Ghica la 1827.

Ei au avut 3 băeți Costache, Gheorghe (Iordachi) și Ioan și 3 fete Profira, Ileana și Măria.

Dintre cei trei băeți numai cel mai mic cu numele de Ioan, scriitorul acestor rânduri, sfârșind cursul seminarial în seminarul Veniamin Costache din Iași s'a făcut preot la 1870 luna Noembrie 29.

De observat: pe când predecesorii năziau câte-și trei frații de ajungeau la preoție, acum de abia unul din trei ajunge preot și acesta impresionat de cuvintele tatălui său care numai cu un ceas înainte de moarte întâmplată în 1868 știind că acesta sfârșise cursul seminarial și își dobândise dreptul la preoție și unul dintre fii, nepoți și verii săi, nu se vor face preoți, a zis:

„Tu să te faci preot ca să nu se stingă făclia care arde de 200 ani”.

Și în adevăr, până astăzi în anul 1919 făclia nu s'a stins, iar de aicea în linie directă bărbătească, făclia s'a stins căci eu preotul Ioan Mitescu având doi băeți Ilie și Ioan nici unul din ei nu s'a pregătit pentru preoție.

Cel mai mare dintre fii tatălui meu a fost Costache Mitescu născut la 1832 în Pârcovaci căsătorit cu Ana...El a murit la 1897 luna August în Iași. A avut 2 băeți și 4 fete: Costache († 1918), Jorj (trăește), Elena, Janeta, Cleopatra și Măria.

Al doilea fost Profirița (1834 - 1913). A fost căsătorită cu Enache Vasiliu (Familia Vasiliu-Berești).

Al treilea Elena (1836 - 1913) căsătorită cu Iancu Romanescu († 1884).

Al patrulea Măria (1840- 1874) căsătorită cu Teodor Beiu (din Basarabia). Dintre copii le-a rămas o singură fată Cleopatra.

Al cincilea Iordachi Mitescu (1842- 1907) căsătorit cu Chiriachița Samoil la Galați. A avut copii pe Dimitrie, Mihai, Gheorghe, Costache, Ioan, Caterina, Ana, Măria și Elena.

Al șaselea Ioan Mitescu (1847) care se face preot la 1870, căsătorit cu Ecaterina fiica preotului Gh. Vasiliu din Hărlău. A avut copii pe Ilie, Ioan, Natalia.

a) Mitescu Costache n'a lăsat nici un urmaș.

b) Alecu Mitescu a avut 2 fete și un băiat, Mihalache, (mort la 27 ani neînsurat) Eufrosina și Smaranda (măritată cu Enache Ionescu).

3) Preotul Joniță Mitescu și presbitera Agafia au avut patru băeți și anume: Iordachi, Dimitrie, Alexandru și Andrei și o fată Ecaterina.

Din aceștia nu a rămas decât o singura fată Profira încă în viața, fiica lui Andrei.

Dintre băeți numai Alexandru s'a făcut preot la Deleni. Acesta nu a avut nici un copil. El a avut de soție pe Zamfira.

Ceilalți doi Iordache și Dimitrie necăsătoriți au murit în Iași și sunt înmormântați la Biserica 40 Sfinți. Amândoi au ocupat funcțiuni însemnate la visterie pe timpul marelui Vistiernic Iorgu Ghica Deleni.

Iordache Mitescu a fost multă vreme secretarul vistiernicului Ghica, el fuma tutun de 2 galbeni oca era considerat ca boer, nu pleca nicăeri Ghica fără el și avea 2 camardinieri.

Acestea au fost scrise de mine, Camil I.Mitescu fiul lui Ilie Mitescu și nepotul preotului Ioan Mitescu din Iași, după cele scrise cu mâna lui proprie de bunicul meu, preotul Ioan Mitescu dela Biserica “Sf. Neculai” domnesc în Iași, spre veșnică aducere aminte urmașilor a originei noastre.

CAMIL MITESCU

21 — 27 Ianuarie 1921 — Iași, str. Zmeu No.8.

Note

1) Preotul Gheorghe Mitescu spunea de moșul său, Iacob fratele preotului Ioan, rămas gospodar la Fântâna-Mare și care venea din când în când la nepotul său, preotul Gheorghe și adesea spuneau că ei sunt nemeși^[5] de la Dorcoșani din Maramureș. Preotul Gheorghe, pomenea adesea pe „moșul" Iacob. Bunicul preotul Ioan spune că lui i se pare că și fratele său Costache Mitescu l’ar fi văzut fiind băețandru, pe moșul Iacob care era foarte bătrân.

Acest Iacob de la Fântâna-Mare a avut copii despre care nu se știe nimica.

Preotul Gheorghe pomenea adesea și de moșul său Vasile dar ce anume bunicul nu știe.

2) Preotul Gheorghe băețandru fiind a fost trimis să învețe carte bisericească în vedere de a se face preot, la mănăstirea Pobrata ce și azi mai există pe a cărui stareț, tatăl preotului Gheorgbe, preotul Ioan îl cunoștea foarte bine și el era cu el prieteni fiind-că fusese și dânsul preot la Pobrata până a nu se strămuta la Deleni.

3) Mitropolitul losif Naniescu al Moldovei, spunea bunicului meu, preotul Ioan Mitescu, că cunoscuse bine pe Ioniță moșul preotului Gheorghe fiind-că el, Iosif, crescuse la mănăstire la Deleni când era copil.

Costache Mitescu fratele preotului Gheorghe era foarte bun de gură și ștrengar.

Când izbucni Eteria la 1821 în Moldova, el era băețandru de 18 — 19 ani, deci se întovărăși cu un alt băetan din Hărlău, ce-i zicea Matei și se duseră la Iași unde intrară în rândurile Eteriștilor și căpătară haine, arme și cai, se duseră ei până pe aproape de Focșani, unde întâlnindu-i trupele turcești îi puseră pe fugă pe Eteriști.

Costache Mitescu și cu tovarășul său Matei se răzlețiră de ceilalți, dar fură urmăriți de o ceată de turci până prin apropierea Bacăului. Acolo întâlnind în drumul lor o laie de țigani, știind ei puține vorbe țigănești s'au amestecat cu ei s'au îmbrăcat în haine țigănești, au dat drumul cailor lor între cei ai țiganilor și numai astfel au scăpat de turci.

Au plecat ei înapoi la Iași de unde fugise toată boerimea și curtea, aci s'au întâlnit din nou cu Eteriștii. Ce a făcut el, ce a dres a căpătat pe la curtea Domnească o pereche de pantaloni ce-i purtase Vodă din Iași. Costache Mitescu s'a reîntors la Deleni acasă, rupt prăpădit de oboseală și plin de păduchi, iar tovarășul său Matei plecând cu Eteriștii spre Prut a murit în bătălie la Sculeni.

Costache Mitescu era mare taclagiu și lăudăros, făcuse el ce făcuse și căpătase rangul de sulger și se lăuda el către oamenii din sat.

“Mă, eu îs boer, eu am purtat șacșării lui Vodă”.

“Sfârșit și lui D-zeu laudă”

Documente

Documentele în baza cărora am alcătuit monografia Vechei familii Mitescu din Iași sunt următoarele:

1) O notiță scurtă scrisă într-un moliftevnic, tipărit la Iași la 1740 de către străbunicul nostru preotul Ștefan emigrat din Maramureș.

2) O notă scrisă de tatăl meu, preotul Gh. Mitescu într-o liturghie găsită de mine în biserica din satul Pârcovaci unde a fost preot de la 1826 până la 1865. Liturghia Mitropolitului Stamati din 1794. Nota cu data 1829 în cuprindere următoare:

„Acest pomelnic l-am găsit între hârtiele rămase de la moșul meu, preotul Simion Mitescu mort în Deleni la 1809 scris de dânsul.”

P O M E L N I C

Preotul Ștefan, presvitera Achilina, Iacob preot fiul preotului Ștefan și presvitera Ileana.

Adaos mai pe urmă.

Simion preot, presvitera Suzana, Ioan preot, presvitera Ecaterina, Smaranda, Grigore, Teodor.

Ioniță preot, Agafia presvitera, Iordachi, Dimitrie Andrei, preotul Alexandru, presvitera Zamfira.

3) Cartea colectivă de strămutare a preoților Simion, Ion și Ioniță din jud.Suceava la Deleni, dată de Mitropolitul Iacob Stamate, în anul 1796.

Referințe

1. din Maramureș
2. Marele boer Iordachi Cantacuzin Deleanu pe lângă, neliniștea ce-i făceau preoții și ceilalți servitori bisericești mai avea mare grijă și supărare fiind-că era urmărit foarte de aproape de Domnitorul C. D. Moruzi și amenințat cu tăierea capului fiind învinuit de complice, în complotul urzit de boerii Cuza și Bogdan contra lui Grigore Ghica cel decapitat în Beilic, pe care prinzându-i le-a tăiat capetele, iar Cantacuzin Deleanu a scăpat de moarte prin mijlocirea și influența Hatmanului Costachi Ghica care a luat în căsătorie pe fica sa Mariuța.
3. Această carte de strămutare a luat-o Iordachi Mitescu când a plecat la Galați în 1869 Ianuar.
4. După moartea lui a urmat ca preot, preotul Ionașcu cu presvitera Maria tatăl și mama mamei mele hirotonit de Mitropolitul Veniamin Costarche la 1809.
5. Noi suntem „nemnieși" spunea el, pronunțând cum pronunță oameni de la munte era un fel de laudă.