Morții la vot

 

Nu cunosc idee mai pe dos decît aceea că este o crimă să pui pe morți să voteze. Ideea asta e și crudă, și învechită.

Mai întîi de toate, eu nu văd pentru ce răposații n-ar interveni și ei în afacerile noastre din momentul ce noi intervenim într-ale lor. De cîte ori n-auziți că se înalță statui și monumente, că se țin discursuri, că se bea în onoarea cutărui sau cutărui mort! Oare morții au fost consultați în toate operațiile astea? […]

A venit însă vremea ca ei să fie răsplătiți, și felicităm consiliul comunal că a dat o justă satisfacție celor decedați întru Domnul.

De altfel, pe noi, democrații, lucrul acesta ne bucură și din punctul de vedere al programului nostru. Un mare bărbat a zis că „numai în ziua cînd toată lumea va avea dreptul de vot, numai atunci vom avea votul universal”. Această înțeleaptă maximă se realizează acum, deoarece nu numai viii, dar chiar morții votează.

„Nu vei muri de tot!” a zis apoi un filozof antic. Și iată că, după aproape 2.000 de ani, se împlinește vorba. Nu, nu vei muri de tot; vei muri tu, vor muri ai tăi, vor muri ideile tale, dar votul tău va rămîne; el va pătrunde în urna cu gaură, pentru ca de acolo să strige urmașilor consternați:

– Sîc, că și mort votez! Iar vestita poezie populară:

Toată noaptea bat la poartă

Și tu dormi, dormir-ai moartă

se va schimba în:

Toată noaptea bat la poartă,

Tu votezi, votar-ai moartă!