Multe meșteșuguri nu folosesc totdauna

Basme, snoave și glume
de Petre Ispirescu
Multe meșteșuguri nu folosesc totdauna
27922Basme, snoave și glume — Multe meșteșuguri nu folosesc totdaunaPetre Ispirescu


Prin niște hățișuri, într-o poiană, omul pusese mai multe curse pentru fiare sălbatece. Un biet cocor, nu știu cum se rătăci de stolul lui, că-l apucase seara pe drum. Lăsîndu-se jos, ce făcu el, ce drese, că numai clapc! dete într-o cursă d-ale omului. Vru el să scape; și zbate-te în sus, zbate-te în jos, nimic! Și mai săltînd, și mai zmucind, aș! unde să scape? că lațul îl apucase bine. Semne de scăpare nu era. Rămase dară locului pînă dimineața.

Peste noapte o vulpe dete și ea în o altă cursă. Pasămite, mirosise ea ceva, așa cam a carne, socotea că a dat de vrun chilipir, și venea să-și cerce măselele și ghiarele în el; dară o păți, și rămase și ea acolo.

Cocorului îi tîcîia inima de frică; iară vulpea își lingea mustățile privind la cocor, după ce se lumină de ziuă, și prinse a zice:

— Vezi ce pății, cumetre cocor? Eu, auzind aseară că ai dat în laț, veneam să mă cerc de cumva aș putea să-ți dau vrun ajutor și iată că dădui și eu în altul.

— Văz, cumătră vulpe. După cum bag seamă, nu crez că veneai tu cu vrun cuget curat.

— Ba să mă ierți! Veneam cu un cuget destul de curat, și încă prea curat, că-mi era burta goală; nu mîncasem de două zile. E, ce ne facem noi acum?

— Ce să ne facem? Iacă fiecare cum vom putea.

— Eu am o sută de meșteșuguri. Ce dracul doară voi putea scăpa eu cu vrunul din ele. N-o fi omul atît de al naibii, să le priceapă pe toate! Dară tu cîte meșteșuguri ai?

— Eu am numai unul, și ș-ăla nu știu de mi-o ajuta la ceva.

Încă vorbind, iată că omul venea să-și cerceteze cursele, și nimeri drept la cocor. Bucuria lui, cînd văzu cursa prinsă cu ceva.

Cocorul, cum simți că se apropie omul, se făcu mort. Nici nu sufla.

Omul daca ajunse, puse mîna și scoase pe cocor din cursă. Și, văzînd că era mort, îl întoarse și p-o parte și pe alta; apoi începu a-l căina:

— Thiu! păcat mare! Muri cocorul. Și uite că e cald încă. E mort de curînd. Mai bine nu da în laț!

Și, aruncîndu-l mai cît colea, se ducea să vază și de celelalte curse. Cînd, n-apucă să facă cîțiva pași, și numai auzi în urma lui: fîl! fîl! fîl! Se întoarse numaidecît. Și ce să-i vază ochii? Cocorul își făcea vînt să zboare. Se ia după el; dară în deșert! Cocorul își luase vînt, și se înălța ca un turbat.

— Uite, mă! Scăpă cocorul. Crucea lui de cocor al dracului, prefăcut! Nu mi-o mai cădea el în mînă? Lasă, că i-oi face-o eu.

Plin de necaz și supărat, se duse și la cursa vulpei. Aceasta, cum văzu pe om, se făcu și ea moartă. Și viind omul, și văzînd-o trîntită ca fără suflare, zise:

— Aș fie că tu nu-mi scapi din mînă. Te știu eu cît ești de vicleană. Nu mai e pomana ce fu cu cocorul.

Și, luînd un par, îi cără vro cîteva d-alea țepenele în cap pînă ce o omorî cum se omoară fiarele sălbatece. Apoi o scoase din cursă.

Și de unde cocorul numai cu un meșteșug scăpă de moarte, vulpea, cu o sută, o păți.

Vezi că omul cu multe meșteșuguri adesea moare de foame.