Muncitor

 

Mă pasc și mă digeră ore plecate peste veac!
Mă dărui ca un rod în toamnă; mă dărui fără-mpotrivire

Din toată truda mă salută, mereu, serala amăgire
Și-n blid încep să-mi cadă lacrimi când pâinea o desfac.

Sunt om: iubesc la fel și iarba și floarea din pahar.
Cu somnu-mpleticit în sânge eu nu mă pot avea pe mine.

Mă pierd în stepele tăcerii. Ah! fruntea-ncepe să se-ncline
Când vreau ca să ating o floare și nu pot că-s murdar.

Sitgmatul urei cu antena privirilor mi-l pun
Toți cărora le cer dreptate. Eu, fără țipăt care să se audă

Pe eșafodul fiecărei zile mă risipesc în trudă
Asemeni vitelor lovite . .. doar noaptea mă adun.