Muntele (Hildebrand Frollo)

 

A plouat întreaga noapte
Dimineața-i tristă, rece,
Nouri sute trec în zare
Îndemnați de vânt să plece.

Trec mereu și fără număr,
Se despart și iar se leagă,
Din pământ o ceață deasă
Învelește firea-ntreagă,

Valea toată și orașul,
Munții care-l înconjoară,
Rând pe rând de o potrivă
Toți în aburi se-nfășoară.

Numai unul se ridică
Peste nouri, peste ceață,
Creasta lui o luminează
Soarele de dimineață.

Uriaș, de sus privește
Cu mândrie-mpărătească
La dușmanii săi cum cearcă
Alba frunte să-i umbrească.

În zadar ! nu vor ajunge
Pân la coama-i lucitoare,
Ce e nobil se ridică
Peste nouri către soare.

Peste nouri către soare
Ce e nobil se ridică,
Te ador, o Doamne Sfinte,
Și de umbre nu mi-e frică !