Muzicantul și Vodă
de Petre Ispirescu
27962Muzicantul și VodăPetre Ispirescu


Un cîntăreț vestit,
De împărați cinstit,
Mergînd cu muzicanții, lui Vodă dezmierdare
Făcu prin o cîntare.
Acesta bucuros,
Făgădui pe dată un dar foarte frumos.
Viind apoi să-și ceară dorita răsplătire,
Cu gînd ca s-o păstreze ca dulce amintire,
Păli. cînd Vodă-i zise: „Urechea-mi desfătași
Cu sonuri drăgălași ;
De vei primi tu darul, te-alegi c-un bun folos;
Din zgomotele tale, nimic eu nu am scos.
Tu sunete mi-ai dat,
Iar eu făgăduiele de mare împărat.”