Năluca (Pavelescu)

 

Cine să fii, nebună gârbovită,
Ce rătăcești pe străzile pustii,
Bătrână, slabă, tristă, despletită
Și-ngâni un basm uitat și de copii?

Spre ce liman destinul te mai poartă?
Ce fericiri îngropi în al tău grai?
Ce viață-a clocotit în apa moartă
Din ochii tăi, ce-au fost oglinzi de rai?...

Dar inima-mi de-odată se oprește:
O amintire fulgeră și crește...
Te-am mai văzut, bătrâno, undeva!
 Nu mă cunoști? Privește-te-n oglindă
Și tremură... Sunt tinerețea ta!