Năvodul

 

Iarăși asemenea este împărăția cerurilor, năvodului, care s-a aruncat în mare, ...

Pescaru își arunca năvodul — Ziua-n baltă
Cu aurul luminii se lasă peste stuh.
În seara dobrogeană e pace-atât de-nalta
Că simte lipovanul bărbos că Sfântul Duh

Alăturea de dânsul făcând să-aplece lotca,
Cu mâna lui l-ajută să tragă de năvod —
Pe când un zbor de berze, vâslind spre Jurilofca,
Și-a rânduit în cruce, deodată, cârdul tot.

Se simte — de greu ce e — pescuiește Domnul;
Năvodul își revarsă comoara pe podea:
Scrumbia și șalăul și mreana, cega, somnul,
Cu solzi de-argint și de-aur curg mană peste ea.

În asfințit, acuma lopata bate ghiolul —
Pescaru-mpinge luntrea cu greu până la mal,
Și-acum pe când tot cerul se oglindește-n golul
Cu stele în lumina brumată peste val,

Pescaru-și face cruce și-alege cu dreptate
În coșuri împletite doar peștii cei mai buni,
Plevușca o azvârle — Și mă gândesc că-n Carte
Stă scris că va alege Isus și pre cei Buni.