Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea
Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea de Anton Pann |
ÎNVĂȚĂTURA DATĂ RĂU
SE SPARGE ÎN CAPUL TĂU
modifică
- Nastratin era un hogea (dascăl sau învățător)
- Care a rămas de basmu până astăzi tuturor,
- Pentru că era din fire cam p-o ureche, năzdrăvan,
- Nu-l găsești însă în faptă să fi fost vreun viclean;
- El șezând odată-n școală, ce îi dete-n simplul gând
- - Ascultați, copii – le zise (cu-ntâmplare strănutând) -
- Să știți d-astăzi înainte că eu când voi strănuta,
- Toți bătând îndată-n palme să-mi ziceți hair-ola [1]!
- Cu-ntâmplare dar odată găleata în puț căzând
- Și cu ce să scoată apă pentru școală neavând,
- Hogea porunci îndată ca din toți ai săi școlari
- Să se lase-n puț s-o scoată vreunul din cei mai mari;
- Merg școlarii toți în grabă, pe lângă puț se adun,
- Dar privind ș-adânc văzându-l, n-a vrut să intre nici un.
- Deci văzând că coraj n-are nici unul din câți era;
- Hotărâ-n cele din urmă el într-însul a intra;
- Ș-așa dezbrăcat de toate, cu capul gol și desculț,
- Legat cu un ștreang de mijloc, școlarii-l lăsară-n puț;
- După ce găsi găleata și după ce o legă,
- Către școlari dete gură și să-l tragă le strigă;
- Ei pornind cu toți dodată să-l tragă în sus de jos
- Și tocma cam pe la gura puțului când fu el scos,
- Razele luminii-ndată îl gâdilară în nas
- Și începu să strănute una-ntr-altă-n acel ceas;
- Ei cum aud că strănută aminte-n grab s-au adus
- De porunca lui cea dată (după cum am spus mai sus)
- Și cu toți deodată funia din mâini lăsând,
- Începur-a bate-n palme și “hair-ola !” strigând.
- Bietul Hogea cade-n dată ca un dovleac jos trântit
- Până-n fund își sparse capul, de pereți fiind lovit.
- După ce ieși în urmă d-acei nerozi copii tras,
- Jupuit ca vai de dânsul, la picioare, mâini și nas,
- Zise: - Nu e vina voastră, ci a mea, că n-am judecat,
- Ș-astfel de cinste neroadă ca să-mi dați v-am învățat,
- Care-n cele după urmă din pricina-i ajunsei
- Cu picioare, mâini belite și cu cap spart m-alesei.
PÂINE, LA FOAME UDATĂ
E CEA MAI DULCE BUCATĂ
modifică
- Nastratin Hogea odată pe fiul său l-a-ntrebat
- Niscaiva zaharicale vreodată d-a mâncat.
- Copilul său îi răspunse că n-a mâncat nicidecum.
- Hogea îl întreabă iarăși: - Dar ce mănânci tu acum ?
- - Pâine uscată cu apă. Hogea zise: - Așadar,
- Socotești tu c-ar fi-n lume vrun alt mai dulce zahar
- Ca astă pâine uscată ce o uzi și o îmbuci,
- Cu atâta gust și foame cât ș-altui poftă aduci ?
CÂND SE GĂTEȘTE ÎN LATURI,
NUMAI DIN MIROS TE SATURI
modifică
- Nastratin Hogea-ntr-o seară la fereastră cum ședea
- Își lungea nasul aiurea, p-alții fără a-i vedea;
- Trecând unul din prieteni: - Ce miroși ? l-a întrebat.
- - Vecinul meu – el răspunse – gătește scumpe mâncări,
- Și de-al lor miros mă satur, trăgându-l cu gust pe nări.
.
GRIJILE-S LA CREDITORI
MAI MULT DECÂT LA DATORI
modifică
Unul, întâlnind pe Hogea, s-a oprit a-l întreba
De s-a platit datoria. Iar el îi raspunse: Ba!
- Dar ce umbli fara grija, când te stii ca ești dator ?
- Grija – zise el – s-o poarte cel ce este creditor.
CÂND CERI ȘI NU ȚI SE TRECE,
TE-NTORCI CU INIMA RECE
modifică
- Într-o zi viind la Hogea un prieten i-a cerut
- Să-i dea frânghia de rufe, numai pentru un minut;
- - De n-aș avea, Hogea zise, vreo trebuință de ea,
- Ț-aș fi zis cu toată voia: poftim, frate, de o ia;
- Dar am să întinz pe dânsa, să usuc niște pospai [2]
- - Nu-mi spui – acela răspunse – că nu vrei să mi-o dai ?
- - Bine vezi tu – Hogea zise – că e vorba cam aci
- Și mai mult nu e de lipsă să stau a ț-o tălmăci.
CASCĂ OCHII LA TOCMEALĂ
IAR NU DUPĂ CE TE-NȘALĂ
modifică
- Murind lui Nastratin Hogea măgarul ce îl avea,
- Socoti cum să mai scoată din paguba sa ceva:
- Și așa tăind cu el capul măgarului celui mort,
- L-a-nfășurat pe deasupra binișor cu niște tort;
- Apoi cu acest ghem mare în piaț' să-l vânză mergând,
- Se duse și el cu dânsul cu alți vânzători în rând;
- Stând aci, veni îndată un ovrei cumpărător,
- Carele de chilipire era-n piaț' precupitor;
- În vreo câteva cuvinte învoindu-se din preț,
- Îi zise cumpărătorul (văzându-l prea greuleț):
- - Dar ce are ghemu-ntr-însul, de vine greu la cântar ?
- Nastratin Hogea răspunse: - Iaca un cap de măgar !
- Dacă-l mai întrebă încă ș-îi răspunse tot la fel,
- Socoti cumpărătorul că îl face prost pe el.
- Și scoțând îi dete-n mână banii cât i s-a căzut,
- Care Nastratin luându-i, se făcu grab nevăzut.
- Pe cumpărătorul însă cugetele nu-l lăsa,
- S-apucă, desfăcu ghemul cum a mers la casa sa,
- Și abia găsi pe dânsul numai o oca de tort,
- Iar celelalte ocale capul măgarului mort.
- "Mai mare daraua
- Fu decât ocaua."
- Ce să facă ?! Pleacă iute să-l caute necăjit,
- Dar Hogea cum luă banii, la casa sa a fugit;
- El însă tot căutându-l prin piaț' de a-l mai vedea,
- Abia la o săptămână putu cu el ochi ca să dea,
- Și puind mâna pe dânsul, judecății-n grab l-a dat,
- Arătând cu jeluire cum și ce fel l-a-nșelat.
- Fiind dar Nastratin Hogea la judecată adus,
- El totodată de față și dovezile ș-a pus,
- Cum că i-a spus adevărul, că e un cap de măgar,
- Când i-a făcut întrebare de ce e greu la cântar.
- Judecata pe temeiul dovezilor drept dând dar,
- Cumpărătorul rămase cu capul cel de măgar.
UN NEBUN FĂGĂDUIEȘTE
ȘI-NȚELEPTUL S-AMĂGEȘTE
modifică
- Într-o zi, Nastratin Hogea, ceartă c-un vecin având,
- Fuse tras la judecată, pentru dânsul jalbă dând;
- Nastratin plecând să meargă spre a se înfățișa,
- Băgă-n sân un pietroi mare și se-nfățișă așa;
- Când pârâtorul de dânsul spunea câte îi plăcea,
- Nastratin pe taină sânul își arăta și tăcea.
- Judecătorul văzându-l că își bătea sânul plin,
- Toată dreptatea o dete în partea lui Nastratin;
- După ce jeluitorul fu d-aci afară dat,
- Zise lui Nastratin Hogea: - Scoate ce mi-ai arătat;
- El scoțând îndată piatra, o puse cu cinste jos
- Și se trase la o parte, cu chip prea politicos.
- - Dar ce este asta ? zise judecătorul bătrân;
- - Este darul, el răspunse, ce ți-l arătam în sân.
HAINA MAI MULT E PRIVITĂ
DECÂT PERSOANA CINSTITĂ
modifică
- Nastratin Hogea odată fiind la nuntă chemat,
- Se duse în haine simple, ca sărac biet îmbrăcat;
- Nuntașii astfel văzându-l nici în seamă nu-l băga,
- Ci pe cei cu haine scumpe să trateze alerga;
- Și după ce așezară la masă pe toți frumos,
- Îl puseră și pe dânsul în colțul mesii pe jos.
- Nastratin văzând aceasta, se sculă-n grab alergă,
- Și la un al său prieten să-i dea hainele-l rugă;
- Dându-i hainele acela, se-mbrăcă galant pe loc,
- Puse și-o blană asupră-și, cu postav roșu de foc,
- Și așa mergând el iarăși la nunta ce-a fost chemat,
- Cum îl văzură nuntașii, cu cinste l-a-ntâmpinat:
- - Poftim, poftim, Hogea - efendi [3], către dânsul toți zicând,
- L-a pus tocma-n fruntea mesii, fiecare loc făcând.
- El dacă șezu la masă ș-a-ntins mâneca în vas,
- Zicând: - Poftim, poftim, blană, mănâncă ce e mai gras !
- Îl întrebară nuntașii: - Hogea-efendi ! zicând,
- Pentru ce o faci aceasta, ș-întingi mâneca mâncând ?
- - Pentru că, el le răspunse, eu întâi când am venit,
- Cu hainele cele proaste, nimenea nu m-a cinstit,
- Și când v-am dat bună ziua, abia mi-a zis: "Mulțumim!",
- Iar cum venii cu acestea, toți mi-au zis: "Poftim, poftim !"
- De aceea și eu blana să mănânce o poftesc,
- Căci văz toți privesc la haine, iar persoana n-o cinstesc.
OMUL NU POATE SĂ FACĂ
UN LUCRU LA TOȚI SĂ PLACĂ
modifică
- Hogea s-apucă odată ca să-și facă un cuptor,
- Pe nevasta sa-mprejuru-i având-o de ajutor;
- După ce-l isprăvi însă, după cum lui i-a plăcut,
- Veni un vecin și-i zise că nu e bine făcut,
- Pentru că l-a-ntors cu gura către vântul de apus,
- Ci era să fie bine spre miazăzi să-l fi pus;
- Altul viind zise iară: - Hogea, ce bine făceai
- Cătră răsărit cu gura cuptorul de-l întorceai;
- Altul iar îi zise: - Hogea, eu în locu-ți de eram,
- Cuptorul spre miazănoapte cu gura lui îl puneam.
- Văzând Hogea că la nimeni lucrul lui nu i-a plăcut,
- Îl strică ș-apucând iarăși, pe rotile l-a făcut;
- Dup-aceea din prieteni în vreun fel de îi zicea,
- El se apuca îndată ș-într-acolo-l întorcea.
- Și așa Nastratin Hogea cu cuptorul învârtit,
- Al fiecăruia gustul și plăcerea i-a-mplinit
- Zicând: - Câtă osteneală pentr-un cuptor avui eu,
- Ca să-l fac pe gustul lumii, iar nu după placul meu.
CINE FURĂ AZI O CEAPĂ MÂINE FURĂ ȘI O IAPA, DAR
OR ÎN TEMNIȚĂ PLÂNGE, OR PICIOARELE ÎȘI FRÂNGE
modifică
- Nastratin Hogea-ntr-o vreme nici un câștig neavând
- Și în cea mai de pre urmă sărăcie ajungând
- Hotărî să fure ceapă de la un al său vecin
- Ce avea destulă-n casă și nu da la vreun strein.
- Dar văzând Nastratin Hogea că el ușa o-ncuia,
- Plan făcu pe coș să intre noaptea și ceva să ia.
- Deci suindu-se pe casă și privind pe coș în jos,
- Se ivi-n el umbra lunii în chip de stâlp luminos,
- Și lăsându-se la vale p-acea umbră, amăgit,
- Deodată fără de veste se pomeni jos trântit,
- Rămâind ca vai de dânsul cu piciorul rupt în loc,
- Având mică norocire că n-a fost în vatră foc.
- Deșteptându-se vecinul, de bufnirea-i când căzu,
- Se sculă totdeodată, nici o clipă nu șezu,
- Strigă, cere la nevastă lumânarea-n grab să-i dea,
- Mai curând să prindă hoțul, și cine e a-l vedea.
- Iar Hogea zise: - Vecine ! atât să nu te grăbești,
- Că ce am pățit, și mâine tot aicea mă găsești.
TE PĂZEȘTE SĂ NU SUPERI
P-ALTUL ÎNTRE PROȘTI SĂ-L NUMERI
modifică
- Nastratin Hogea-ntr-o vreme nouă măgari dobândind
- Și într-o zi toți aceștia la pășune scoși fiind
- S-a dus seara ca să-i strângă de pe câmp unde era
- Și de sunt toți ca să vază, începu a-i număra.
- Ieșind dar la număr tocma, pe unul încălecă,
- Luă pe toți după urmă și la casa lui plecă.
- Când mergea pe cale însă stătu iar a-i număra,
- Și văzu că înaintea-i numai opt măgari era;
- Se uită, se miră singur cu unul ce s-a făcut,
- Și văzând o groap-adâncă pe unde a fost trecut,
- Gândi că poate într-însa unul din ei a căzut,
- Când a privit el cu ochii aiurea și n-a văzut;
- Descălecă și se duse în groapă a se uita,
- Dar ce să vadă într-însa, când degeaba căuta ?
- Se-ntoarse ș-începe iarăși măgarii a-și număra,
- Și văzându-i că sunt nouă, începu a fluiera;
- Iar încălecă pe unul, și până-ntr-un loc mergând,
- Să-i mai numere o dată iarăși îi veni în gând.
- Și văzând că și acuma iar la număr opt era
- (Că pe cel de supt dânsul nicidecum nu-l număra)
- Stând: - Ciudat lucru ! el zise - or ochii mei sunt stricați,
- Or că eu nu poci să-i număr, cum merg ei amestecați !
- Și descălecând îi puse câte unu-unu-n rând
- Și pe fiecare mâna puind el și numărând,
- Ieșiră măgarii tocma noauă, după cum au fost,
- Ș-încălecă iar pe unul, făcându-se singur prost.
- Plecând însă cu-ndoială, nu se putu stâmpăra
- După ce puțin mai merse, stătu iar a-i număra,
- Și măgarul de supt dânsul nenumărând iar așa,
- Tot opt ca și pân-acuma, ceilalți la număr ieșea.
- Într-acest timp, trecând unul, i-a zis: - Nu te supăra,
- Fă bine și te oprește măgarii a-mi număra !
- Ca să văz și tu ca mine tot așa lipsă îi scoți,
- Or că mie mi se pare că nu sunt la număr toți.
- Începu omul acela măgarii a-i număra,
- Arătând întâi cu mâna de supt el care era.
- Hogea îi zise (văzându-l că începe de la el):
- - Dar ce ! mă pui și pe mine în rând, omule mișel ?
- Și necăjit de aceasta, acasă cu ei s-a dus
- Și aci iar cu nevasta ca să-i numere s-a pus.
MULȚI SUNT PROȘTI CARE LE PLACE
P-ALȚII-N SOBOR SĂ ÎMPACE
modifică
- Nastratin Hogea odată
- Măgarul din grajd scăpând
- Plecă cu traista-ncărcată
- Ca să-l caute-ntrebând:
- Ș-întâlnind pe oarecine
- Din săteni l-a întrebat:
- - N-ai văzut cumva, vecine,
- Pe măgarul meu prin sat ?
- - Ba l-am văzut, el zise,
- Colea ca jude șezând,
- Și la vite-n holde prinse
- Judeca, ispas făcând.
- Hogea zise cu mirare:
- - Jude-n sat măgarul meu ?!
- Zise acel la plecare:
- - Da, da ceea ce-ți spun eu.
- Hogea necăjit se duse
- În cel mai repede pas,
- În pragul ușii se puse
- Unde se făcea ispas.
- Și traista după ce-ntinse
- Cu un jos a o pleca,
- - Tpru, tpru, tpru ! din buze zise
- Către cei ce judeca.
- Toți râseră de această,
- Numai unul cum ședea,
- Viind, se plecă la traistă,
- Ca ce e-n ea a vedea;
- Iar Hogea traista-ncărcată
- După gâtu-i aruncând
- Începu totdeodată
- Ca să-l judece zicând:
- - Treburile-mi stau acasă
- Și tu aici în sobor
- Poftiși tocmai când îmi pasă
- Să te faci judecător.
CUI ÎI PLACE LINIȘTIRE
SĂ-ȘI FACĂ ÎMPREJMUIRE
modifică
- Nastratin Hogea-ntr-o iarnă lemne de foc neavând
- Își arse dimprejur gardul, numai porțile lăsând;
- Și văzând el că vecinii ș-alții p-aicea trecea,
- Intrând sau ieșind din curtea-i, și venea și se ducea,
- Supărându-se de-aceasta ieșind striga către toți
- Că fiecare să intre și să iasă tot pe porți.
ÎNTR-ACEASTĂ LUME ORICE
D-UNDE VINE SE ÎNTOARCE
modifică
- Nastratin Hogea-n grădină castraveți mai mulți făcând
- Și dintr-înșii pe parale unul-altuia vânzând,
- Cu banii strânși merse-ndată ș-își cumpără un magar,
- Gata, la cap un căpăstru și în spate un samar;
- Îl lău, merse-n pădure, tăie lemne,-l încărcă,
- Ș-încet-încet după dânsul către casa lui plecă;
- Când sosi la un râu mare și să-l treacă trebuind,
- L-a dat alături cu puntea, Hogea căpăstrul țiind;
- Magarul din întâmplare în apă se-mpiedică
- Și neputând să se scoale, s-afundă și se-necă;
- Nastratin Hogea lăsându-l fără a se turbura,
- Zise: - Cum se vede treaba, ursita asta-ți era,
- Unde erau castraveții în apă a se-nnăcri
- Pe tine-n locul acelor râul te acoperi;
- Așadar or castraveții, or banii din ei luați
- Sunt ursiți, precum se vede,-n apă a fi înecați.
PÂNĂ LA ANUL, OR MAGARUL, OR SAMARUL
modifică
- Într-o zi Nastratin Hogea pe o uliță trecând
- Și pe poartă-n curtea unui bogat ochii aruncând
- Se opri ca să privească la un lucru foarte rar.
- Adică la-mpodobirea a unui mânz de magar,
- Carele avea căpăstru peste tot cu fir lucrat
- Și pe ciucuri împrejuru-i margaritar înșirat,
- Un cioltar cu flori de aur pe spatele lui întins
- Și drept chingă peste dânsul un cordon de fir încins,
- Pus pe o saltea luxoasă, ș-alături pernă de puf,
- Ș-un rob cu apărătoare răcorindu-l de zaduf;
- Iar bogatul, de departe, în pridvorul său șezând,
- Îl privea-n mare plăcere, dintr-un ciubuc lung fumând.
- Nastratin văzând aceasta, fără a întârzia,
- Se apropie de dânsul ș-începu a-l mângâia;
- Bunioară ca copilul când vedea vrun mielușel
- Merge, îl îmbrățișează ș-îl sărută frumușel.
- Bogatul vesel privindu-l, când îl mângâia mereu,
- Întrebă: - Dar or îți place cum e măgărușul meu ?
- - De minune ! el răspunse, este vrednic d-a-l iubi,
- Și alt nici un cusur n-are, decât nu poate vorbi.
- - Ce fel ? bogatul îi zise, poate vorbi un măgar ?
- - Cum nu ? - Hoge îi răspunse - numai să mi-l dai școlar,
- Și într-un an ți-l fac ritor, or în ce limbă vei vrea.
- - Ba nu voi - bogatul zise - că-l procopsești așa prea,
- E destul ca să vorbească limba care o știu eu,
- Și vreo patru limbi streine, ca să-l fac tâlmaciul meu.
- - Așadar, îi zise Hogea, trebuie să ne tocmim,
- Însă să mi-l dai acasă, că-n alt chip nu ne-nvoim.
- - Bine ! - îi zise bogatul - cum știi tu, așa să faci,
- Numai despre plată spune-mi cu câți galbeni te împaci.
- - Să-mi dai - Nastratin îi zise - o sută de-mpărătești,
- Răspunzându-mi înainte jumătatea din acești;
- Iar jumătatea ceilaltă să mi-o dai la șase luni,
- Când și examen voi face, între câți vei să aduni,
- Ca să vază fiecare că nu dai bani în zadar,
- Ci pentru o-nvățătură așa auzită rar.
- Bogatul de vorba Hogii atât de mult s-a-ncântat,
- Încât scoase banii-ndată și jumătate i-a dat,
- Poruncind și pe școlarul să-l aibă în casa sa,
- Nu cumva la ne-ngrijire vreodată a-l lăsa:
- Pe salteaua lui să-l culce și pe perna cea de puf,
- Cum și după prânz când doarme să-l apere de zaduf
- Că el pe fiece lună îi va trimite mertic
- Cu toată îndestularea, să nu-i lipsească nimic.
- După ce aceste toate s-au făcut ca prin înscris
- Și pe școlarul cu Hogea împreună l-a trimis,
- Femeia Hogii, cu masa care sta și-l aștepta,
- Și din când în când pe poartă ca să vie se uita,
- Văzându-l cu măgărușul cel împodobit intrând,
- Se mira ce o să fie, pricina necunoscând.
- - Dar ce e asta, bărbate ! îl întrebă ea pe loc.
- El arătă acei galbeni, ca jaratecul de foc,
- Ș-îi răspunse cu amăruntul cum și ce fel l-a tocmit,
- Cum și jumătate banii-nainte i-a primit.
- - Dar or ț-ai ieșit din fire ? zise ea, la el privind.
- Unde ai văzut în lume vreodată măgar vorbind ?
- Or te-ai apucat acuma pe oameni să amăgești
- Și la bătrânețe tocma belele să pătimești ?
- - Fii pe pace, el îi zise, n-avea nici o grije tu,
- Că tocma acuma ceasul norocului îmi bătu.
- E o vorbă: "Pân' la anul câte căciuli nu rămân
- Într-această-ntinsă lume pustii și fără stăpân !"
- Asemenea pân-atuncea or să-ntâmplă de mor eu,
- Or cumva se bolnăvește și moare școlarul meu.
- Cu asemenea cuvinte și cu alte Nastratin
- Își mai împăcă nevasta și se liniști puțin...