Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea

Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea
de Anton Pann


ÎNVĂȚĂTURA DATĂ RĂU
SE SPARGE ÎN CAPUL TĂU
Modificare

Nastratin era un hogea (dascăl sau învățător)
Care a rămas de basmu până astăzi tuturor,
Pentru că era din fire cam p-o ureche, năzdrăvan,
Nu-l găsești însă în faptă să fi fost vreun viclean;
El șezând odată-n școală, ce îi dete-n simplul gând:
- Ascultați, copii – le zise (cu-ntâmplare strănutând) -
Să știți d-astăzi înainte că eu când voi strănuta,
Toți bătând îndată-n palme să-mi ziceți hair-ola [1]!


Cu-ntâmplare dar odată găleata în puț căzând
Și cu ce să scoată apă pentru școală neavând,
Hogea porunci îndată ca din toți ai săi școlari
Să se lase-n puț s-o scoată vreunul din cei mai mari;
Merg școlarii toți în grabă, pe lângă puț se adun,
Dar privind ș-adânc văzându-l, n-a vrut să intre nici un.


Deci văzând că coraj n-are nici unul din câți era;
Hotărî-n cele din urmă el într-însul a intra;
Ș-așa dezbrăcat de toate, cu capul gol și desculț,
Legat cu un ștreang de mijloc, școlarii-l lăsară-n puț;
După ce găsi găleata și după ce o legă,
Către școlari dete gură și să-l tragă le strigă;
Ei pornind cu toți dodată să-l tragă în sus de jos


Și tocma cam pe la gura puțului când fu el scos,
Razele luminii-ndată îl gâdilară în nas
Și începu să strănute una-ntr-altă-n acel ceas;
Ei cum aud că strănută aminte-n grab ș-au adus
De porunca lui cea dată (după cum am spus mai sus)
Și cu toții deodată funia din mâini lăsând,
Începur-a bate-n palme și “hair-ola !” strigând.
Bietul Hogea cade-n dată ca un dovleac jos trântit
Până-n fund își sparse capul, de pereți fiind lovit.
După ce ieși în urmă d-acei nerozi copii tras,
Jupuit ca vai de dânsul, la picioare, mâini și nas,
Zise: - Nu e vina voastră, ci a mea, că n-am judecat,
Ș-astfel de cinste neroadă ca să-mi dați v-am învățat,
Care-n cele după urmă din pricina-i ajunsei
Cu picioare, mâini belite și cu cap spart m-alesei.


PÂINE, LA FOAME UDATĂ
E CEA MAI DULCE BUCATĂ
Modificare


Nastratin Hogea odată pe fiul său l-a-ntrebat
Niscaiva zaharicale vreodată d-a mâncat.
Copilul său îi răspunse că n-a mâncat nicidecum.
Hogea îl întreabă iarăși: - Dar ce mănânci tu acum ?
- Pâine uscată cu apă. Hogea zise: - Așadar,
Socotești tu c-ar fi-n lume vrun alt mai dulce zahar
Ca astă pâine uscată ce o uzi și o îmbuci,
Cu atâta gust și foame cât ș-altui poftă aduci ?


CÂND SE GĂTEȘTE ÎN LATURI,
NUMAI DIN MIROS TE SATURI
Modificare


Nastratin Hogea-ntr-o seară la fereastră cum ședea
Își lungea nasul aiurea, p-alții fără a-i vedea;
Trecând unul din prieteni: - Ce miroși ? l-a întrebat.
- Vecinul meu – el răspunse – gătește scumpe mâncări,
Și de-al lor miros mă satur, trăgându-l cu gust pe nări.

.


GRIJILE-S LA CREDITORI
MAI MULT DECÂT LA DATORI
Modificare

Unul, întâlnind pe Hogea, s-a oprit a-l întreba
De s-a platit datoria. Iar el îi raspunse: Ba!
- Dar ce umbli fara grija, când te stii ca ești dator ?
- Grija – zise el – s-o poarte cel ce este creditor.

CÂND CERI ȘI NU ȚI SE TRECE,
TE-NTORCI CU INIMA RECE
Modificare


Într-o zi viind la Hogea un prieten i-a cerut
Să-i dea frânghia de rufe, numai pentru un minut;
- De n-aș avea, Hogea zise, vreo trebuință de ea,
Ț-aș fi zis cu toată voia: poftim, frate, de o ia;
Dar am să întinz pe dânsa, să usuc niște pospai [2]
- Nu-mi spui – acela răspunse – că nu vrei să mi-o dai ?
- Bine vezi tu – Hogea zise – că e vorba cam aci
Și mai mult nu e de lipsă să stau a ț-o tălmăci.


CASCĂ OCHII LA TOCMEALĂ
IAR NU DUPĂ CE TE-NȘALĂ
Modificare


Murind lui Nastratin Hogea măgarul ce îl avea,
Socoti cum să mai scoată din paguba sa ceva:
Și așa tăind cu el capul măgarului celui mort,
L-a-nfășurat pe deasupra binișor cu niște tort;
Apoi cu acest ghem mare în piaț' să-l vânză mergând,
Se duse și el cu dânsul cu alți vânzători în rând;
Stând aci, veni îndată un ovrei cumpărător,
Carele de chilipire era-n piaț' precupitor;
În vreo câteva cuvinte învoindu-se din preț,
Îi zise cumpărătorul (văzându-l prea greuleț):
- Dar ce are ghemu-ntr-însul, de vine greu la cântar ?
Nastratin Hogea răspunse: - Iaca un cap de măgar !
Dacă-l mai întrebă încă ș-îi răspunse tot la fel,
Socoti cumpărătorul că îl face prost pe el.
Și scoțând îi dete-n mână banii cât i s-a căzut,
Care Nastratin luându-i, se făcu grab nevăzut.
Pe cumpărătorul însă cugetele nu-l lăsa,
S-apucă, desfăcu ghemul cum a mers la casa sa,
Și abia găsi pe dânsul numai o oca de tort,
Iar celelalte ocale capul măgarului mort.
"Mai mare daraua
Fu decât ocaua."
Ce să facă ?! Pleacă iute să-l caute necăjit,
Dar Hogea cum luă banii, la casa sa a fugit;
El însă tot căutându-l prin piaț' de a-l mai vedea,
Abia la o săptămână putu cu el ochi ca să dea,
Și puind mâna pe dânsul, judecății-n grab l-a dat,
Arătând cu jeluire cum și ce fel l-a-nșelat.
Fiind dar Nastratin Hogea la judecată adus,
El totodată de față și dovezile ș-a pus,
Cum că i-a spus adevărul, că e un cap de măgar,
Când i-a făcut întrebare de ce e greu la cântar.
Judecata pe temeiul dovezilor drept dând dar,
Cumpărătorul rămase cu capul cel de măgar.


UN NEBUN FĂGĂDUIEȘTE
ȘI-NȚELEPTUL S-AMĂGEȘTE
Modificare


Într-o zi, Nastratin Hogea, ceartă c-un vecin având,
Fuse tras la judecată, pentru dânsul jalbă dând;
Nastratin plecând să meargă spre a se înfățișa,
Băgă-n sân un pietroi mare și se-nfățișă așa;
Când pârâtorul de dânsul spunea câte îi plăcea,
Nastratin pe taină sânul își arăta și tăcea.
Judecătorul văzându-l că își bătea sânul plin,
Toată dreptatea o dete în partea lui Nastratin;
După ce jeluitorul fu d-aci afară dat,
Zise lui Nastratin Hogea: - Scoate ce mi-ai arătat;
El scoțând îndată piatra, o puse cu cinste jos
Și se trase la o parte, cu chip prea politicos.
- Dar ce este asta ? zise judecătorul bătrân;
- Este darul, el răspunse, ce ți-l arătam în sân.


HAINA MAI MULT E PRIVITĂ
DECÂT PERSOANA CINSTITĂ
Modificare


Nastratin Hogea odată fiind la nuntă chemat,
Se duse în haine simple, ca sărac biet îmbrăcat;
Nuntașii astfel văzându-l nici în seamă nu-l băga,
Ci pe cei cu haine scumpe să trateze alerga;
Și după ce așezară la masă pe toți frumos,
Îl puseră și pe dânsul în colțul mesii pe jos.
Nastratin văzând aceasta, se sculă-n grab alergă,
Și la un al său prieten să-i dea hainele-l rugă;
Dându-i hainele acela, se-mbrăcă galant pe loc,
Puse și-o blană asupră-și, cu postav roșu de foc,
Și așa mergând el iarăși la nunta ce-a fost chemat,
Cum îl văzură nuntașii, cu cinste l-a-ntâmpinat:
- Poftim, poftim, Hogea - efendi [3], către dânsul toți zicând,
L-a pus tocma-n fruntea mesii, fiecare loc făcând.
El dacă șezu la masă ș-a-ntins mâneca în vas,
Zicând: - Poftim, poftim, blană, mănâncă ce e mai gras !
Îl întrebară nuntașii: - Hogea-efendi ! zicând,
Pentru ce o faci aceasta, ș-întingi mâneca mâncând ?
- Pentru că, el le răspunse, eu întâi când am venit,
Cu hainele cele proaste, nimenea nu m-a cinstit,
Și când v-am dat bună ziua, abia mi-a zis: "Mulțumim!",
Iar cum venii cu acestea, toți mi-au zis: "Poftim, poftim !"
De aceea și eu blana să mănânce o poftesc,
Căci văz toți privesc la haine, iar persoana n-o cinstesc.


OMUL NU POATE SĂ FACĂ
UN LUCRU LA TOȚI SĂ PLACĂ
Modificare


Hogea s-apucă odată ca să-și facă un cuptor,
Pe nevasta sa-mprejuru-i având-o de ajutor;
După ce-l isprăvi însă, după cum lui i-a plăcut,
Veni un vecin și-i zise că nu e bine făcut,
Pentru că l-a-ntors cu gura către vântul de apus,
Ci era să fie bine spre miazăzi să-l fi pus;
Altul viind zise iară: - Hogea, ce bine făceai
Cătră răsărit cu gura cuptorul de-l întorceai;
Altul iar îi zise: - Hogea, eu în locu-ți de eram,
Cuptorul spre miazănoapte cu gura lui îl puneam.
Văzând Hogea că la nimeni lucrul lui nu i-a plăcut,
Îl strică ș-apucând iarăși, pe rotile l-a făcut;
Dup-aceea din prieteni în vreun fel de îi zicea,
El se apuca îndată ș-într-acolo-l întorcea.
Și așa Nastratin Hogea cu cuptorul învârtit,
Al fiecăruia gustul și plăcerea i-a-mplinit
Zicând: - Câtă osteneală pentr-un cuptor avui eu,
Ca să-l fac pe gustul lumii, iar nu după placul meu.


CINE FURĂ AZI O CEAPĂ MÂINE FURĂ ȘI O IAPA, DAR
OR ÎN TEMNIȚĂ PLÂNGE, OR PICIOARELE ÎȘI FRÂNGE
Modificare


Nastratin Hogea-ntr-o vreme nici un câștig neavând
Și în cea mai de pre urmă sărăcie ajungând
Hotărî să fure ceapă de la un al său vecin
Ce avea destulă-n casă și nu da la vreun strein.
Dar văzând Nastratin Hogea că el ușa o-ncuia,
Plan făcu pe coș să intre noaptea și ceva să ia.
Deci suindu-se pe casă și privind pe coș în jos,
Se ivi-n el umbra lunii în chip de stâlp luminos,
Și lăsându-se la vale p-acea umbră, amăgit,
Deodată fără de veste se pomeni jos trântit,
Rămâind ca vai de dânsul cu piciorul rupt în loc,
Având mică norocire că n-a fost în vatră foc.
Deșteptându-se vecinul, de bufnirea-i când căzu,
Se sculă totdeodată, nici o clipă nu șezu,
Strigă, cere la nevastă lumânarea-n grab să-i dea,
Mai curând să prindă hoțul, și cine e a-l vedea.
Iar Hogea zise: - Vecine ! atât să nu te grăbești,
Că ce am pățit, și mâine tot aicea mă găsești.


TE PĂZEȘTE SĂ NU SUPERI
P-ALTUL ÎNTRE PROȘTI SĂ-L NUMERI
Modificare


Nastratin Hogea-ntr-o vreme nouă măgari dobândind
Și într-o zi toți aceștia la pășune scoși fiind
S-a dus seara ca să-i strângă de pe câmp unde era
Și de sunt toți ca să vază, începu a-i număra.
Ieșind dar la număr tocma, pe unul încălecă,
Luă pe toți după urmă și la casa lui plecă.
Când mergea pe cale însă stătu iar a-i număra,
Și văzu că înaintea-i numai opt măgari era;
Se uită, se miră singur cu unul ce s-a făcut,
Și văzând o groap-adâncă pe unde a fost trecut,
Gândi că poate într-însa unul din ei a căzut,
Când a privit el cu ochii aiurea și n-a văzut;
Descălecă și se duse în groapă a se uita,
Dar ce să vadă într-însa, când degeaba căuta ?
Se-ntoarse ș-începe iarăși măgarii a-și număra,
Și văzându-i că sunt nouă, începu a fluiera;
Iar încălecă pe unul, și până-ntr-un loc mergând,
Să-i mai numere o dată iarăși îi veni în gând.
Și văzând că și acuma iar la număr opt era
(Că pe cel de supt dânsul nicidecum nu-l număra)
Stând: - Ciudat lucru ! el zise - or ochii mei sunt stricați,
Or că eu nu poci să-i număr, cum merg ei amestecați !
Și descălecând îi puse câte unu-unu-n rând
Și pe fiecare mâna puind el și numărând,
Ieșiră măgarii tocma noauă, după cum au fost,
Ș-încălecă iar pe unul, făcându-se singur prost.
Plecând însă cu-ndoială, nu se putu stâmpăra
După ce puțin mai merse, stătu iar a-i număra,
Și măgarul de supt dânsul nenumărând iar așa,
Tot opt ca și pân-acuma, ceilalți la număr ieșea.
Într-acest timp, trecând unul, i-a zis: - Nu te supăra,
Fă bine și te oprește măgarii a-mi număra !
Ca să văz și tu ca mine tot așa lipsă îi scoți,
Or că mie mi se pare că nu sunt la număr toți.
Începu omul acela măgarii a-i număra,
Arătând întâi cu mâna de supt el care era.
Hogea îi zise (văzându-l că începe de la el):
- Dar ce ! mă pui și pe mine în rând, omule mișel ?
Și necăjit de aceasta, acasă cu ei s-a dus
Și aci iar cu nevasta ca să-i numere s-a pus.



MULȚI SUNT PROȘTI CARE LE PLACE
P-ALȚII-N SOBOR SĂ ÎMPACE
Modificare



Nastratin Hogea odată
Măgarul din grajd scăpând
Plecă cu traista-ncărcată
Ca să-l caute-ntrebând:


Ș-întâlnind pe oarecine
Din săteni l-a întrebat:
- N-ai văzut cumva, vecine,
Pe măgarul meu prin sat ?


- Ba l-am văzut, el zise,
Colea ca jude șezând,
Și la vite-n holde prinse
Judeca, ispas făcând.


Hogea zise cu mirare:
- Jude-n sat măgarul meu ?!
Zise acel la plecare:
- Da, da ceea ce-ți spun eu.


Hogea necăjit se duse
În cel mai repede pas,
În pragul ușii se puse
Unde se făcea ispas.


Și traista după ce-ntinse
Cu un jos a o pleca,
- Tpru, tpru, tpru ! din buze zise
Către cei ce judeca.


Toți râseră de această,
Numai unul cum ședea,
Viind, se plecă la traistă,
Ca ce e-n ea a vedea;


Iar Hogea traista-ncărcată
După gâtu-i aruncând
Începu totdeodată
Ca să-l judece zicând:


- Treburile-mi stau acasă
Și tu aici în sobor
Poftiși tocmai când îmi pasă
Să te faci judecător.


CUI ÎI PLACE LINIȘTIRE
SĂ-ȘI FACĂ ÎMPREJMUIRE
Modificare


Nastratin Hogea-ntr-o iarnă lemne de foc neavând
Își arse dimprejur gardul, numai porțile lăsând;
Și văzând el că vecinii ș-alții p-aicea trecea,
Intrând sau ieșind din curtea-i, și venea și se ducea,
Supărându-se de-aceasta ieșind striga către toți
Că fiecare să intre și să iasă tot pe porți.


ÎNTR-ACEASTĂ LUME ORICE
D-UNDE VINE SE ÎNTOARCE
Modificare


Nastratin Hogea-n grădină castraveți mai mulți făcând
Și dintr-înșii pe parale unul-altuia vânzând,
Cu banii strânși merse-ndată ș-își cumpără un magar,
Gata, la cap un căpăstru și în spate un samar;
Îl lău, merse-n pădure, tăie lemne,-l încărcă,
Ș-încet-încet după dânsul către casa lui plecă;
Când sosi la un râu mare și să-l treacă trebuind,
L-a dat alături cu puntea, Hogea căpăstrul țiind;
Magarul din întâmplare în apă se-mpiedică
Și neputând să se scoale, s-afundă și se-necă;
Nastratin Hogea lăsându-l fără a se turbura,
Zise: - Cum se vede treaba, ursita asta-ți era,
Unde erau castraveții în apă a se-nnăcri
Pe tine-n locul acelor râul te acoperi;
Așadar or castraveții, or banii din ei luați
Sunt ursiți, precum se vede,-n apă a fi înecați.


PÂNĂ LA ANUL, OR MAGARUL, OR SAMARULModificare


Într-o zi Nastratin Hogea pe o uliță trecând
Și pe poartă-n curtea unui bogat ochii aruncând
Se opri ca să privească la un lucru foarte rar.
Adică la-mpodobirea a unui mânz de magar,
Carele avea căpăstru peste tot cu fir lucrat
Și pe ciucuri împrejuru-i margaritar înșirat,
Un cioltar cu flori de aur pe spatele lui întins
Și drept chingă peste dânsul un cordon de fir încins,
Pus pe o saltea luxoasă, ș-alături pernă de puf,
Ș-un rob cu apărătoare răcorindu-l de zaduf;
Iar bogatul, de departe, în pridvorul său șezând,
Îl privea-n mare plăcere, dintr-un ciubuc lung fumând.


Nastratin văzând aceasta, fără a întârzia,
Se apropie de dânsul ș-începu a-l mângâia;
Bunioară ca copilul când vedea vrun mielușel
Merge, îl îmbrățișează ș-îl sărută frumușel.
Bogatul vesel privindu-l, când îl mângâia mereu,
Întrebă: - Dar or îți place cum e măgărușul meu ?
- De minune ! el răspunse, este vrednic d-a-l iubi,
Și alt nici un cusur n-are, decât nu poate vorbi.
- Ce fel ? bogatul îi zise, poate vorbi un măgar ?
- Cum nu ? - Hoge îi răspunse - numai să mi-l dai școlar,


Și într-un an ți-l fac ritor, or în ce limbă vei vrea.
- Ba nu voi - bogatul zise - că-l procopsești așa prea,
E destul ca să vorbească limba care o știu eu,
Și vreo patru limbi streine, ca să-l fac tâlmaciul meu.
- Așadar, îi zise Hogea, trebuie să ne tocmim,
Însă să mi-l dai acasă, că-n alt chip nu ne-nvoim.
- Bine ! - îi zise bogatul - cum știi tu, așa să faci,
Numai despre plată spune-mi cu câți galbeni te împaci.
- Să-mi dai - Nastratin îi zise - o sută de-mpărătești,
Răspunzându-mi înainte jumătatea din acești;
Iar jumătatea ceilaltă să mi-o dai la șase luni,
Când și examen voi face, între câți vei să aduni,
Ca să vază fiecare că nu dai bani în zadar,
Ci pentru o-nvățătură așa auzită rar.


Bogatul de vorba Hogii atât de mult s-a-ncântat,
Încât scoase banii-ndată și jumătate i-a dat,
Poruncind și pe școlarul să-l aibă în casa sa,
Nu cumva la ne-ngrijire vreodată a-l lăsa:
Pe salteaua lui să-l culce și pe perna cea de puf,
Cum și după prânz când doarme să-l apere de zaduf
Că el pe fiece lună îi va trimite mertic
Cu toată îndestularea, să nu-i lipsească nimic.
După ce aceste toate s-au făcut ca prin înscris
Și pe școlarul cu Hogea împreună l-a trimis,
Femeia Hogii, cu masa care sta și-l aștepta,
Și din când în când pe poartă ca să vie se uita,
Văzându-l cu măgărușul cel împodobit intrând,
Se mira ce o să fie, pricina necunoscând.
- Dar ce e asta, bărbate ! îl întrebă ea pe loc.
El arătă acei galbeni, ca jaratecul de foc,
Ș-îi răspunse cu amăruntul cum și ce fel l-a tocmit,
Cum și jumătate banii-nainte i-a primit.
- Dar or ț-ai ieșit din fire ? zise ea, la el privind.
Unde ai văzut în lume vreodată măgar vorbind ?
Or te-ai apucat acuma pe oameni să amăgești
Și la bătrânețe tocma belele să pătimești ?
- Fii pe pace, el îi zise, n-avea nici o grije tu,
Că tocma acuma ceasul norocului îmi bătu.
E o vorbă: "Pân' la anul câte căciuli nu rămân
Într-această-ntinsă lume pustii și fără stăpân !"
Asemenea pân-atuncea or să-ntâmplă de mor eu,
Or cumva se bolnăvește și moare școlarul meu.
Cu asemenea cuvinte și cu alte Nastratin
Își mai împăcă nevasta și se liniști puțin...



NoteModificare

  1. Să fie de bine (n. A. P.)
  2. Făină
  3. Domnule