N-avem proletari?

N-avem proletari? de Anton Bacalbașa

Cît e de mare încăpățînarea reacționarilor noștri și cum nu cred ei în putința unei radicale transformări sociale!

Cînd la l844 s-au liberat robii statului și ai mînăstirilor, boierii noștri încă nu au crezut lucrul aievea, ei încă n-au putut socoti că măsura se va aplica și boierilor stăpînitori de robi. Și cînd la l855 Gngore-vodă Ghica a dat teribilul ofis prin care liberează robii ținuți de boieri împotriva legiuirii de la l844, boierii au turbat, au rămas înmărmuriți și au numit „autocrator”, prin condeiul istoricului lor Manolache Drăghici, pe domnitorul care cedase cerințelor vremii…

Urmașii reacționarilor în ișlic de la l844, domnișorii high-life de la l89l, tot așa croială de cap au. Le vorbești de socialism, ei rămîn ca vițelul la poarta nouă, sau îți răspund cine știe ce nerozie, luată din marele magazin de nerozii al Independenței sau al altei nenorocite gazete… Această protipendadă incultă, acești savanți, care cunosc autorii moderni doar din Instantaneele lui Gil Blas, tăgăduiesc, cu desăvîrșire, dreptul socialismului de a prinde rădăcini la noi în țară, tăgăduiesc existența unei chestii agrare, și, mai cu seamă, nu vor să audă de muncitorul industrial.

Și, cu toate acestea, mizeria există, ea e întreit mai mare la țară. În România, decît în orice mină. În orice atelier al străinătății.

Străinătatea civilizată n-a auzit încă de oameni care trăiesc ca eschimoșii. În vizuini, și care fug la apropierea altor oameni, holbînd ochii cu mirare și cu spaimă. Cu toate acestea, la noi în țară. În județul Prahova, la o palmă de loc de Statua Libertății, veți găsi asemenea ființe…

Străinătatea n-a auzit încă de muncă țărănească de l7 ceasuri, plătită cu cinci parale pe zi. în țara noastră. Însă, asemenea lucru a existat. Oricine își poate aduce aminte că, la l883, Emanciparea a publicat faptul, care a fost adus și în Cameră.

În nici o fabrică a străinătății nu se plătește cu 30 de bani munca pe zi. Duceți-vă însă la Ploiești, și veți vedea aceasta.

Și cîte! Și cîte!

Ne înspăimîntăm, civilizații de astăzi, cînd cetim cum erau iloții la greci. Și cu toate astea „Hoții” trăiesc încă. Îi avem în mij’locul nostru. Ei populează satele liberei Românii, ei sînt armata Belgiei Orientului. Iloții vechi n-aveau pămînt și n-aveau drepturi politice. Iloții noi, săteanul român ce are? Pămîntul îl are burtăverde, drepturile politice le are zapciul.

Karl Marx, descriind pe săteanul englez. Îl arată ca trăind într-o stare arhimizerabilă. Într-o căsuță care n-are mai mult decît trei odăi pentru o familie de șapte inși… Ce ar zice nemuritorul economist cînd ar vedea că în țara românească familii de cîte șapte, și mai mulți, trăiesc sub același acoperiș. În aceeași încăpere de bordei, în pamînt?

Negreșit, trebuie să fii mișel sau nebun ca să nu ți se strîngă inima de durere, ca să nu recunoști adevărul ce-ți sare-n ochi, mizeria de neîndurat a țărănimii noastre.

Țăranul acesta, blînd și îndurător în aparență, a dat dovezi că are momente cînd nu mai e nici blînd, nici îndurător…

Pe la l745, țăranii din Muntenia au fugit în țări străine, pentru ca să scape de jaful și neomenia boierilor, stăpînilor de robi. Numărul celor fugiți a fost colosal: la l74l fuseseră l47.000 de familu, iar la l745 rămăseseră numai 70.000, adică. În 5 ani, 77.000 de familii fugite. Reacționarii de atunci au dat hîrtie că renunță la robie.

La l888, țăranii s-au răsculat cerînd pămînturi. Și reacționarii au făcut o lege de vînzare a bunurilor statului, lege pe care nici pînă astăzi n-au aplicat-o.

Ce or fi așteptînd încă reacționarii de la 1891?