Naționalism și antisemitism

 

Toate popoarele pământului tind spre întărirea propriei lor ființi și această tendință firească a oricărei individualități de a-și păstrà felul ei de a fi, alcătuiește ceea ce se numește tendința naționalistă. Gradul în care această tendință este accentuată de deosebitele grupări de oameni, cari conduc soarta popoarelor, arată treptele în care ele se apropie mai mult sau mai puțin de naționalismul rațional, singurul care poate duce la întărirea neamurilor.

Întărirea națională a unui popor nu se poate face de cât în măsură în care el se deosebește și se emncipează de străini; prin urmare este învederat că naționalismul va cuprinde în sine lupta contra elementelor străine ce tind a subjugà sau stăpâni pe orice tărâm un organism etnic. Dar un popor ca șu un individ, neputând trăi răzleț, este de asemenea mai presus de orice îndoială că lupta aceasta nu poate fi o luptă de nimicire cě numai de subjugare a elementului apăsat, de absorbire a lui în elemente cotropitoare. Prin urmare lupta trebue să aibă o margine și greutatea este de a se găsě în fiecare caz concret unde stă hotarul care despărțește folosul de primejdii. A se propagà deci orbește și fără alegere ura contra străinului, fără a se ține în seamă multe alte elemente înconjurătoare, este a se face naționalism exagerat sau șovinism, iar nu naționalism cumpătat și înțelept, folositor neamului ce trebue întărit.

Este evident că elementele străine trebuesc combătute și pe cât se poate eliminate cât timp ele periclitează existența națională, iar atunci când ele contribue a o întări, ele trebuesc apropiate și cultivate. Mai este apoi tot atât de învederat că elementele străine puternice sau neînlăturabile trebuesc îmblânzite pe cât este cu putință pentru a nu se primejdui existența într-o luptă neegală.

Aceste principii, cari par netăgăduite, să căutăm anume a le aplicà la viața poporului nostru.

I

Românii au avut de luptat cu popoarele străine pentru apărarea vieței lor, mai mult poate decât orice alt neam pe pământ. Ei au izbutit însă prin tăria nespusă a rassei lor a răpune toate greutățile și a ieși la suprafața valurilor furioase ce păreau că vor să-i înghită, cum ies insulele madreporice pe fața oceanelor. Din această frământare seculară a trebuit să se zămislească în sufletul lor o respingere și o îndepărtare a oricărui element străin. Dar cu timpul veně și o întorsătură a lucrurilor și atingerea lor cu străinătatea le aduse viață în loc de moarte. Renașterea noastră națională se întărě mult și ajunse la izbândă cu ajutorul străinilor. Avurăm, nu vorbă, norocul ca această întărire a închegării noastre ca popor să se facă cu sprijinul intelectual a unui popor de aceiași rassă obștească cu noi, de poporul francez. Mai apoi însă, noi împrumutarăm elementele civilizatoare dela toate popoarele mai înaintate decât noi în cultură, precum: telegraful dela Austrieci, dinastia și capitalurile pentru rețele de căi ferate dela Prusieni, mașinile agricole dela Englezi, și așà mai departe, în cât nu se poate spune că străinii ne-au făcut numai rău. Dar chiar aceste înrâuriri bine făcătoare ajunseră cu vremea primejdioase; așà înrâurirea culturei franceze depășě hotarul și amenință cu înăbușirea cugetărei naționale, împrumuturile încuviințate de Germani și înglobarea noastră în tripla alianță primejduiesc neatârnarea noastră economică și interesele noastre naționale.

Aceste înrâuriri ajunseră punctul lor de saturație, peste care trecând trebuiau să devină aducătoare de rele, precum chinina care ne tămăduiește de friguri poate deveně vătămătoare când doza ei întrece măsura cuvenită. Se vede deci, cum în raporturile noastre cu străinii, chiar atunci când ele îmbracă o formă priincioasă trebue tot deauna să avem ochii deschiși spre a surprinde momentul când această înrâurire binefăcătoare poate să se schimbe în potrivnică; și atunci când ajungem la acea răspântie, trebue să ne dăm toate silințele posibile spre a oprě creșterea înrâurirei devenită daunătoare. Se vor ivě cazuri în care puterea împrejurărilor va fi mai mare decât puterea noastră de împotrivire, dar și atunci luptanoastră va aveà de efect împuținarea răului și deci ea va contribuě la apărarea ființei noastre.

II

Dacă însă aceasta trebuie să ne fie linia de purtare față cu popoare închegate în State, cum trebue să se îndrepte dânsa în privința unui alt element străin, care nu este organizat în formă de stat, ci într’un fel de supra Stat european, sau chiar mondial, care menține într’o unitate de interese din cele mai puternice un neam de oameni străini de toate celelalte popoare ale lumei? E vorba de Evrei. Evreii sunt fără tăgăduială în România un element străin, căci lăsând la o parte toate celelalte ale lor apucături, Evreii din România nu vorbesc limba țării. Ei sunt veniți la noi în imensa lor majoritate din Austria și, lucru destul de însemnat: cu toate că multe familii sunt vechi în țară de mai multe generații, ele nu au perdut obiceiul limbii germane stricate, lipsită de orice regulă gramaticală, amestecată cu câtevà cuvinte ebraice și câteva românești tot așa de schimonosite ca și cele germane, amalgam inform ce constitue așà numita limbă evreiască la Evreii din România.

Această stăruință în înstrăinarea vorbirei lor chiar pentru Evreii născuți în țară din părinți născuți tot în țară este foarte stranie. Evreii din Ungaria vorbesc ungurește, cei din Franța franțuzește, cei din Italia italienește, cai din Spania spaniolește, cei din Anglia englezește. Numai Evreii din România nu vor să vorbească românește și chiar aceě dintre dânșii cari și-au însușit limba românească într-un chip mai curgător, o rostesc totdeauna cu un accent străin foarte pronunțat. Putem susține că Evreii în România, cari să vorbească limba română, sunt numai foarte rari excepțiě. Și ei nu numai că nu știu, dar nici nu vor să vorbească și să scrie bine românește, căci nu numai că nu întrebuințează această limbă, dar nici nu vor s’o întrebuințeze. Așà lucru caracteristic: biletele de invitare la nunțile evreiești din România sunt scrise nemțește. Apoi Evreii nu se mai duc niciodată la teatrul românesc, afară decât atunci când e vorba de vr’o piesă înjghebată de vr’un Evreu și pe o temă evreească, cum este bunăoară aceea a defunctului Ronetti Roman: Manasse. Și din contra: când vine vre-o trupă germană sala este plină de public evreesc. Evreii nu susțin literatura românească, nu cumpără cărți românești, nu se abonează la reviste românești, așà încât viața literară și artistică românească le este cu totul străină. Bine înțeles că în asemenea împrejurări și simțimintele românești rămân departe de ei. Idealul național al Românilor sau năzuințele lui de înălțare și de mândrie a neamului nu se alipește de sufletul lor. Ei rămânîntr-un cuvânt, în imensa lor majoritate un element străin de țară, fără dor pentru ea, fără legături cu mentalitate poporului român.

Este învederat că menținerea în organismul nostru a unui neam străin și care vrea să rămâie străin, - și încă într’un număr covârșitor de mare, a 20-a parte din populația întreagă, - pe când toate celelalte elemente străine se asimilează și dispar cu timpul în corpul poporului nostru, constituie o primejdie națională și trebue să ne gândim cum s’o înlăturăm.

Pentru a scăpa de acest pericol nu ne rămâne decât calea îndoită de a asimilà pe acei ce se pot asimilà și de a eliminà pe ceilalți. Cum să se ajungă la acest îndoit rezultat?

În privința asimilărei, aproape singurul mijloc este căsătoria între Români și Evrei, căci prin această încrucișare au ajuns Românii să macine și să înghită nămolul de neamuri străine ce s’au perindat în corpul țării lor. Ceea ce se opune la însoțirea acestor două rasse este însă mai ales religia și de aceea am susținut și noi bunăoară că botezarea Evreilor ar fi de dorit; nu doară că am crede că prin apa cu care s’ar udà și prin rugăciunile rostite de preot s’ar puteà să li se prefacă firea. Evreul chiar botezat tot Evreu va rămâne, dar prin acea formalitate se vor dobândì două rezultate foarte mari: mai întâi Evreul va fi respins din Comunitatea evreească și el va trebuě să se apropie de Români, apoi botezul va deschide calea însoțirei între Evrei și Români, și dacă soțul evreu își va păstrà firea și apucăturile, copiii lui se vor apropià de Români și dacă nu chiar la a doua generație, dar la a treia contopirea va fi deplină.

Mai la urmă am renunțà și la nevoia botezului și față cu lâncezirea tot mai mare a puterei religiei, am cere numai încurajarea însoțirilor mixte între Români și Evrei ca cel mai puternic mijloc de contopire al acestui neam străin, în sânul poporului nostru. S’ar puteà modificà normele de împământenire în sensul că orice străin, deci și evreu, care va luà în căsătorie o româncă și va aveà cu ea copii, să fie privit ca naturalizat de drept.

Pe lângă această măsură obștească, ar fi să se mențină naturalizarea individului, care ar trebuě să se deà cu mai multă băgare de seamă decât astăzi, când acei ce ajung la naturalizare sunt elemente sprijinite politicește și nu acelea cari ar merità-o cu adevărat. Noi credem că ar trebuě naturalizați mai ales acei Evrei cari au însușiri intelectuale și se îndepărtează de îndeletnicirea favorită a acestui neam: specula banului, iar condiția de căpetenie ar trebuě să fie cunoașterea desăvârșită a graiului românesc.

Înlăturarea sau cel puțin împuținarea Evreilor cari nu ar intrà în cele două categorii de asimilare este neapărată; dar nu pe calea urei, care ușor poate degenerà în sălbăticie și brutalitate. Nu cu violența în grai și în scris, nu cu spargerea geamurilor, precum nu pe de altă parte cu preamărirea neamului românesc numai prin hosanale, drapele și prapuri vom scăpà de Evreii primejdioșineamului, cì numai prin munca încordată și concurarea lor pe tărâmul economic. Cât timp însă Românii se vor îndepărtà dela comerț și industrie, cât timp ei se vor lepădà și de agricultură, mulțumindu-se a trăě din arendarea moșiilor la străini și la Evrei, cât timp vom căutà să creștem copii noștrii din clasa conducătoare numai pentru a fi funcționari, iar din fetele noastre vom face păpuși de galantare, atât timp nu vom scăpà de acei Evrei cari nu pot și nu vor să dispară în sânul nației române.

Eu unul sunt de părere că trebue să se înceteze odată cu propaganda antisemită prin vorbă și scris și că trebue să se înlocuească această propagandă printr’o lucrare intensiă, tăcută și chiar ascunsă, pe tărâmul economic. Dacă Românii sunt vrednici, să facă niște întovărășiriprin care să se îndatorească a cumpărà cele trebuitoare dela neguțătorii și meșteșugarii români, pe cari să-i ia din școli și să-i patroneze pentru a ajunge elementele însemnate în viața materială a poporului. Suntem doar în țara noastră unde aem toate mijloacele intelectuale, materiale și mai ales politice, pentru a sprijinì avântul muncii românești și în asemenea condiții prielnice concurența să fie oare peste putință? Nu putem oare creà bănci industriale și comerciale, cari să nu ajute decât pe Români, cum am creat casa rurală, menită a venì numai în ajutorul țăranilor? Nu putem organizà comitete de patronare, ateliere pentru elevii școalelor profesionale? Nu putem constituì legi românești pentru cumpărarea obiectelor trebuincioase dela producătorii români? Să ne întovărășim pentru a concurà pe Evrei la arenda moșiilor și să întoarcem așà iarăși arendarea pământului în mâinile noastre. Așezăminte ca Școala femeilor române din Iași, Societatea Furnica, Țesătoarea, casele de economie, băncile poporane, au făcut mai mult pentru naționalism decât toate discursurile și societățile patriotice, pentrucă acestea sunt fapte, iar nu vorbe numai.

Să încetăm dar de a mai cere mereu legi ocrotitoare a Românilor, cari nu face nimic și stau cu mâinile în buzunar. Aceste legi nu pot aveà nici un efect față cu legile economice, ele nu ne pot ajutà cu nimic în contra Evreilor cari muncesc.

Avem destule legi ocrotitoare: Art. 7 din Constituție, crâșmele în sate sunt păstrate numai Românilor, debitul de tutun de asemenea; precăderea românilor la mezatele publice, la pătrunderea în școlile Statului, chiar când sunt inferiori în capacitate; înaintarea în ranguri militare cu putință numai Românilor, dispoziția ca 2/3 din lucrătorii fabricelor să fie Români, etc. Ce vroim mai mult? Se cere anume ca arendarea moșiilor să fie învoită numai Românilor, mai târziu se va cere poate ca să li se dea dreptul de a fi numai ciobotari, croitori, casapi, fierari, toptangii de curele sau de alte mărfuri manufacturale. Dar Evreii au făcut un bine nespus urcând arenzile; căci într’o țară civilizată, precum doar pretindem că suntem, nu este pământul așà de depreciat ca la noi: 30 40 lei pe falce de arendă și 500 – 700 lei de cumpărătură, pe când nu mai departe ca în Bucovina, arenda fălcei este de 100-150 lei și prețul proprietăței 2000! Pentru ce s’au împuținat arendașii români? Pentrucă muncesc pământul mai prost ca Evreii și pentrucă nu erau înzestrați cu același spirit de economie. Mulți din ei când aveau un an bun cheltuiau banii în străinătate, alții îi perdeau în cărți sau în petreceri pe la moșii. Acì socotesc pe rând pe toți arendașii români ai unei regiuni.

Nu ne trebuesc deci legi cari să împiedice pe străini, ci măsuri de tot felul cari să încurajeze pe Români. În locul urei și stânjenirei muncei străinilor trebue ocrotirea și încurajarea muncei naționale. Acě ne deosebim radical de naționaliștii noștri. Ei ar vrea ca Statul să izgonească pe Evrei, sau, dacă aceasta nu se poate, să li se facă viața imposibilă prin măsuri obștești îndreptate contra lor. Noi suntem de părere să lăsăm străinilor și deci Evreilor drepturile de cari se bucură și astăzi și la umbra legilor ocrotitoare, să creiăm instituții mai ales pe baza inițiativei private, nu cu sprijinul Statului.

Aceasta va pune pe Român în stare de luptă cu Evreul, a-l concurà și a-l învinge în lupta pentru trai.

Făcând aceasta, Evreii cari nu vor puteà fi asimilați se vor duce dela noi, ne mai având ce să exploateze și din ce să se mai hrănească.

Așà va fi rezolvită chestia evreească, iar nu pe calea violenței și a brutalităței preconizate de unele spirite sincere în părerile lor rătăcite.

Sunt de laudă cu toate acestea capii naționaliștilor noștrii fiindcă prin stăruințele lor au scuturat de pe sufletele tineretului bruma nepăsărei și au pus să înflorească sub ea iubirea de țară, caldă și înviorătoare; dar simțirile nu sunt îndestulătoare pentru a zămislě idei și ideile practice și cu putință de prefăcut în fapt n’au încolțit încă în mintea naționaliștilor noștri.

Noi credem că în rândurile de mai sus am pus un principiu care dă dovadă că în locul urei străinilor trebue să domnească iubirea Românului, în locul prigonirei muncei străinului sprijinul muncei românești, în locul declamărilor și scrierilor întețitoare de simțăminte dușmănești în potriva străinilor, ocrotirea și sprijinirea muncei naționale; - cu alte cuvinte o acțiune pozitivă în contra uneia negativă, care nici odată nicăeri, n’a putut duce la rezultate priincioase.