Noaptea de vară

 

Și m-am gândit că poate
Pământul dus în haos,
Călătorind într-una
Și neavând repaos,—

Un punct fatal în spațiu
Zvârlit fără de știre,—
Purtând pe el de veacuri
O tristă omenire;

Văzându-și și el soarta
Deșeartă, solitară,
Picatu-i-a atuncea
O lacrimă amară!

Și lacrima, aceia
E Marea! — Și s-au strâns
Atâtea, Mări de-atuncea!...
Pământu-n veci a plâns!