Nocturnă (Ce cap de Rege-Saltimbanc părea azi-noapte luna!)

 

lui Eugen Lovinescu

Ce cap de Rege-Saltimbanc părea azi-noapte luna!
Un negru nor, ce desemna pe cer o spadă de Toledo
Mânat de vânt, s-apropia
De saltimbancul ce râdea...
Dar Regele-aștepta furtuna
Ca și Polonius, tăcut și nemișcat după perdea...

O spadă-ntinsă amenința regatul stelelor etern ―
Și totuși, Regele râdea...
Râdea vois,
Deși pe cer,
Învinse, stelele piereau ―
Piereau ca cei îngenuncheați
În fața celor ce nu iartă,
Ca luptătorii dezarmați,
Pe care-nvingătorii-i poartă
De-a lungul țărilor supuse
Prin sânge,
Foc
Și fier!...

 ― Ia seama, Sire!
Regii sunt supuși acelorași ursite,
Ca și soldații morți în lupta pentru capriciul unui
Rege.
 ― Ia seama, Sire,
Cântărește-ți necântăritele cuvinte,
Privește-n jurul tău soldații
Ce mor
Și nu-ți pot înțelege
Nici nebunia,
Nici plăcerea...
În glasul morților învață sentința care nu te minte,
Că Regii sunt, ca și soldații, supuși acelorași ursite...
Și scrută-i, Sire, dacă vrei!...

Dar Regele privea spre ei
Nepăsător,
Privea spre stele, cum le stingea pe rând furtuna...

Ce cap de Rege-Saltimbanc părea azi-noapte luna!...