Nocturna ultimei nopți

Nocturna ultimei nopți de Dumitru Iacobescu

Fotolii largi, penumbră gri, frig umed, și puțin
Parfum de roze albe în declin...

Iar noi tăcem:
În jurul nostru liniștea suspină
Mai senzitivă ca o violină,
Și fiecare vorbă ce am spune
Ar rupe armonia unei strune.

În gesturile tale mă cufund,
În gesturile tale ce ascund
Ceva convalescent sau muribund

Penumbră gri, frig umed — și târziu
Au leșinat molatec trandafirii,
Iar în oglinzile destăinuirii
S-a reflectat imensul tău pustiu.

Și totuși,
Ce dulce-i să privești cum liniștit
Plutește-ntre pustiu și infinit
O lună roasă, tristă, demodată
În care doarme stinsul altădată f