Noile cuceriri transformiste
Toată lumea știe astăzĭ, că pentru a explicà și înțelege diversitatea de forme viețuitoare, existența atitor ființĭ deosebite, carĭ aŭ trăit și carĭ luptă ca să trăiască pe pămînt, — pentru a înțelege într’un cuvînt întreaga lume vegetală și animală, — două teoriĭ dușmane aŭ fost puse față în față: teoria Creațiuneĭ saŭ a fixitățeĭ speciilor, și Transformizmul saŭ teoria evolutivă.
Fie-care formă animală și vegetală, zic partizaniĭ Creațiuneĭ, a fost zămislită de o putere creatoare, cu caracterele și însușirile pe carĭ le are, și pe carĭ le va păstra neclintite, atîta timp cît va trăi ca atare formă; ast-fel a fost creată și ast-fel se va perpetuà în tot timpul existențeĭ sale, ca individ și ca specie.
Transformiștiĭ, după cum știm, din potrivă, în tot șirul întreg de forme viețuitoare nu văd de cît ființa mlădioasă, stăpînită ca formă, ca manifestare și ca soiŭ de activitate, nu de o putere supra-naturală, exterioară, neînțeleasă, ci de însășĭ natura în mijlocul căreia se naște, crește și moare. Și dacă nenumăratele animale și vegetale se aseamănă maĭ mult saŭ maĭ puțin, aceasta dovedește tocmaĭ înrudirea lor primitivă. A fost o vreme cînd viața nu se putea arătà orĭ și unde; apa se întindea pretutindenĭ, abia de se arătà pe icĭ pe colo cîte un colțișor de pămînt. Întîile animale și vegetale se arătară, probabil, pentru întîiașĭ dată, nu departe de țărmurile carĭ începeaŭ să se înjghebe într’o apă nu prea adîncă, pe care razele soareluĭ puteaŭ să o pătrundă maĭ mult saŭ maĭ puțin, și pe care valurile frămîntînd’o și răscolind’o, puteaŭ să o aereze în deajuns. Prin urmare, întîile ființe viețuitoare nu se născură pe pămînt, pămîntul ne fiind încă bine țărmurit, neînfățișînd, prin urmare, condițiunĭ statornice de traiŭ; nicĭ în largul și adîncimea oceanelor, unde, după cum vom vedea, condițiunile de viețuire nu existaŭ încă.
Din acest punct, leagăn al viețuireĭ primitive, animalele și vegetalele înmulțite timp de sute și miĭ de anĭ, se respîndiră în toate părțile, gonite de lupta pentru traiŭ. Dar pe pămînt, în largul mărilor și în adîncul oceanelor, condițiunile de traiŭ, hrana, modul de mișcare și de vedere etc., eraŭ deosebite de cele primitive; organizmul viețuitor trebui să se mlădieze și să se potrivească acestor nouĭ condițiunĭ, saŭ să piară. Mulțĭ pieriră, mulțĭ alțiĭ se prefăcură cu încetul; îșĭ făuriră organe noĭ de carĭ altă dată n’aveaŭ trebuință, perdură pe altele carĭ acum n’aveaŭ la ce să le slujească. Speciĭ noĭ și deosebite se născură ast-fel, dar ele n’aŭ fost create dintr’o bucată, și numaĭ pentru un anumit scop; în întocmirea organizmuluĭ lor se găsește întocmirea primitivă, și tot ce e noŭ, e prefăcut, perfecționat, saŭ adăogat la acest plan primitiv de organizație.
Voiŭ descrie altă-dată această origine probabilă a viețeĭ, precum și evoluția eĭ. În acest articol voiesc să vorbesc de nouile izbînde pe carĭ transformizmul le-a dobîndit in ultimiĭ anĭ, de cînd lumea mărilor și oceanelor începe a fi cunoscută, grație numeroaselor cercetărĭ științifice făcute de savanțiĭ Englezĭ, Americanĭ, Francezĭ, Germanĭ, etc.
***
Americaniĭ sunt cei d’întîiŭ carĭ aŭ început era explorațiunilor marine. John Ross, în 1818 face maĭ multe sondărĭ în marea de Bafin. În 1837, în Anglia, o comisiune științifică e însărcinată să exploreze coastele insulelor britanice. În 1868, 69 și 70, Wyvile Thompson reușește să sondeze în Oceanul Atlantic pînă la o adîncime de 4.500m. În sfîrșit, în 1872, o comisiune de patru savanți sub direcția luĭ W. Thompson, se îmbarcă pe vaporul «Challenger», alcătuit anume pentru lucrărĭ științifice, și timp de treĭ anĭ de zile cutreeră maĭ toate mările și oceanele. Cincĭ sute de sondaje fură făcute, și rezultatele însemnatelor lor descoperirĭ fură publicate maĭ tîrziŭ în 32 de volume. Challenger pătrunse cu sonda pînă la adîncimĭ de 8.573m. De la 1880 încoace, treĭ expedițiunĭ franceze avură loc pe o întindere mult maĭ mică.
Însemnătatea acestor călătoriĭ științifice e nemărginit de mare. S’a scos la iveală o lume animală necunoscută pînă atuncĭ, tăgăduită chiar de uniĭ, (Forbes, etc.), trăind în niște condițiunĭ cu totul deosebite, carĭ nu se găsesc în altă parte. De astă dată, prin urmare, efectul și cauza sunt în strînsă legătură, unul lîngă altul, ca să zic așa, fără amestecul altor factorĭ determinanțĭ, și vom vedea cum lumea animală care trăește în sînul mărilor, e o lume transformată, pentru a putea trăi în asemenea condițiunĭ. Transformizmul, adică variabilitatea speciilor sub înrîurirea factorilor naturalĭ, găsește aicĭ la fiecare pas adeverirea spuselor sale.
Să ne închipuim, că de la țărmul unuĭ occan înaintăm în larg și ne scoborîm în adîncime:
Fundul Oceanuluĭ. În apropiere de țărmurĭ e foarte accidentat, nisipos și stîncos, icĭ vîrfurĭ de stîncă ascuțite, grămezi de bolovanĭ trîntițĭ unul peste altul; alăturĭ găurĭ adîncĭ, crăpăturĭ șerpuind în toate părțile. În oceanul Pacific aproape de țărmurĭ s’aŭ găsit adîncimĭ de 8.366m.. Cu cît ne depărtăm de apropierea malurilor, fundul oceanuluĭ ajunge din ce în ce maĭ așezat, stîncile și pietrișurile dispar; nu se maĭ întîlnesc văĭ adîncĭ alăturĭ de ridicăturĭ de sute și miĭ de metri. Totul e o cîmpie întinsă, fără colinĭ și dealurĭ, acoperită cu un soĭ de depozit sedimentar.
Temperatura. La suprafață e foarte deosebită, după climat. În țările calde poate fi de 30°, iar în climatul nostru nu trece peste 20°. Curențiĭ marinĭ, calzĭ saŭ recĭ, înrîuresc foarte mult asupra acesteĭ temperaturĭ de suprafață. Chiar în acelaș loc temperatura suprafețeĭ variază după anotimpurĭ, și chiar în cursul zileĭ, după ceasurĭ. Cu cît însă ne scoborîm în adîncime, temperatura scade din ce în ce maĭ mult, pînă la vre-o 1000m.; de la 1000m. în jos, temperatura mijlocie e de 1° saŭ 2°, rămînînd aceeașĭ pentru toate adîncimile și pentru oceanele tuturor climatelor. Așa dar, pe cînd temperatura apeĭ e atît de schimbătoare la suprafață, schimbîndu-se chiar în cursul aceleașĭ zile, în adîncimĭ din potrivă, în orĭ-ce climat și la orĭ ce ceas, vom găsi în tot-d’a-una aceiașĭ temperatură[1].
Lumina. Apa, ca orĭ-care corp transparent, absoarbe lumina, cu atît maĭ mult se înțelege, cu cît razele vor pătrunde maĭ adînc în sînul eĭ. După toate experiențele făcute, razele luminoase nu pătrund maĭ adînc de 400m. în general. Herman Fol, scoborînd în marea Mediterană plăcĭ fotografice, la deosebite distanțe, a constatat că la o adincime de 400m. ele n’aŭ fost de loc impresionate de lumină. Maĭ jos de acest hotar, prin urmare, nicĭ o rază luminoasă nu maĭ străbate; întunecime pretutindenĭ și pentru tot-d’a-una.
Plantele. Lumina, după cum știm, are o mare înrîurire asupra vegetalelor. Toate vegetalele, terestre saŭ acuatice, afară de parazite, pentru a trăi aŭ trebuință de lumină, fiind-că substanța verde care hrănește plantele — clorofilul — nu se formează de cît sub influența eĭ. La o adîncime de 300m. lumea vegetală nu maĭ există, lumina fiind prea slabă. Se vede dar, cît e de strînsă legătura între un factor natural și o lume întreagă vețuitoare.
Valurile. Pe cînd în apropiere de țărmuri și în largul măriĭ apa-ĭ frămîntată aproape într’una de valurĭ, în adîncimĭ, din potrivă, e liniște și nemișcare. La suprafață e un raport nesfîrșit între starea atmosfereĭ și temperatura apeĭ. Curențiĭ marinĭ, recĭ saŭ calzĭ, răcind saŭ încălzind păturile aeriene cu care-s în contact, daŭ naștere vînturilor carĭ echilibrază atmosfera, vînturĭ care la rîndul lor produc valurile și furtunile pe mare. Valurile însă nu mișcă de cît pătura superficială a apeĭ, ele nu pătrund în adincimĭ.
Presiunea. Se înțelege că ajunge din ce în ce maĭ mare, cu cît ne scoborîm maĭ adînc; pe fundul oceanelor ea-ĭ enormă. Omul nu se poate scoborî din această pricină maĭ jos de vre-o 33m..
Fluxul. Într’un mod periodic, zilnic, lunar și anual, fundul măreĭ se descopere pe întinderĭ maĭ mult sau maĭ puțin marĭ, apa retrăgîndu-se din matca-ĭ ordinară.
***
Natura funduluĭ oceanelor, temperatura, lumina, presiunea, împărțirea și întinderea regnuluĭ vegetal, starea de mișcare saŭ de nemișcare a apeĭ, curențiĭ, etc. sunt atîția factorĭ de căpetenie, carĭ prin întrunirea lor, prin intensitatea acțiuneĭ lor alcătuesc condițiunĭ biologice deosebite, în apropiere de țărmurĭ, în adîncimĭ, și în larg. Aceste condițiuni aŭ împărțit lumea acuatică în treĭ faune deosebite: 1º fauna litorală, adică aceea care trăește în apropiere de coaste, 2° fauna pelagică, populînd pătura superficială a larguluĭ măriĭ, și 3° fauna abisală, trăind în abisul, în adîncimea liniștită a apelor adîncĭ.
Vom vedea că nu vom putea pricepe caracterele propriĭ ale fie-căreia din aceste treĭ faune, de cît numaĭ prin înrîurirea tuturor acestor condițiunĭ deosebite de traĭ.
Fauna litorală. Animalele carĭ fac parte din această regiune acuatică, sunt foarte numeroase și cele maĭ variate. Printre dînsele găsim formele, obiceiurile, genurile de viață, cele maĭ deosebite, fiind-că și condițiunile biologice propriĭ acesteĭ regiunĭ sunt numeroase și variate: fundul e stîncos; animalul pentru a se fixà și sprijini, va avea prin urmare trebuință de ghiare; îĭ vor trebui organe puternice cu care să roază și să pătrundă stînca, pentru ca să-șĭ facă un adăpost saŭ un culcuș.
Valurile răscolind apa și zdrobind’o de stîncĭ, animaluluĭ îĭ va trebui un schelet proteguitor puternic, o carapace saŭ o scoică groasă și zgrumțuroasă. Fluxul și refluxul îndeplinindu-se regulat, în fie-care zi chiar, descoperind pentru cîte-va ceasurĭ fundul apeĭ, animalul cu respirație acuatică se va ascunde sub bolovanĭ, și se va înfundà în nisip; mulțĭ vor păstrà pentru tot-d’a-una acest obiceĭ, căpătînd ast-fel gustul uneĭ viețĭ trîndave. Avînd numaĭ o parte de corp afară din nisip, în apă, această regiune se va complicà foarte mult, printr’un cumul de funcțiunĭ: va purtà gura, aparatul respirator, (branchiele), organele de simțurĭ și de prehensiune, etc. iar restul trupului se va simplificà, organele de mișcare se vor atrofià, etc.
În domeniul acesteĭ regiunĭ litorale, nu vom întîlni nicĭ odată, — de cît morțĭ, saŭ pe o vreme prea liniștită — sifonoforĭ, salpĭ, pirozomĭ, etc. animale delicate, subțirele, moĭ și transparente, locuitorĭ aĭ fauneĭ pelagice.
Fauna pelagică. Aicĭ stîncile lipsesc. Suntem în pătura superficială și întinsă a măriĭ. Animalul n’are unde să se sprijine saŭ unde să se ascundă. Ca să scape de dușman, trebue saŭ să-l înșele, saŭ să știe să fugă bine. De asemenea scheletul e ușor; scoicile sunt subțirĭ, cornee, transparente; organele de înnot sunt foarte puternice și perfecționate, simțurile sunt bine desvoltate, în sfîrșit mimetizmul se întîlnește la fiecare pas. Sunt animale incolore, cu desăvîrșire transparente, priveștĭ deaproape în vasul cu apă fără ca să le zăreștĭ, de abia stomacul se deosebește ca o pată saŭ ca un tub galben-verzuĭ; altele albastre ca apa înconjurătoare.
Aicĭ nu vom întîlni nicĭ odată acele animale, greoaie și trîndave, pe carĭ le-am găsit în zona litorală. Nicĭ un burete nu poate trăi în întinderea mișcătoare a acestuĭ domeniŭ, nicĭ un alcionar, bivalv, echinoderm saŭ gefirian etc., animale stătătoare cărora le trebue piatră, ca să se lipească, saŭ să se tîrască. Animalele pe carĭ le găsim aicĭ, plutind liniștit la suprafața apeĭ, saŭ spintecînd cu iuțeală valurile, sunt pteropoziĭ, chetognațiĭ, sifonoforiĭ, heteropoziĭ, apendiculariĭ, pirozomiĭ, cetaceiĭ, tipurĭ cu desăvîrșire pelagice, prefăcute pentru viața liberă și activă, și carĭ se aseamănă de departe numaĭ cu locuitoriĭ litoralĭ. Pe lîngă aceștia se maĭ găsesc și grupurĭ de animale (actiniĭ d. ex.) carĭ pot părăsi zona pelagică și veni în cea litorală, dar tocmaĭ pentru acest cuvînt, organizmul lor nu-ĭ transformat maĭ de loc, semănînd cu animalele acesteĭ faune.
Fauna abisală. Această a treia zonă e și maĭ interesantă. Condițiunile biologice pe carĭ le găsim în sînul eĭ, sunt mult maĭ deosebite de cele două precedente, ele ’s mult maĭ bine țărmurite: în jos de o mie de metre, întunecime și liniște; nicĭ o rază de lumină, și nicĭ o încrețitură de val. De asemenea, foarte multe animale sunt lipsite cu desăvîrșire de ochĭ, pe cînd semeniĭ lor, din cele-alte două regiunĭ, sunt înzestrațĭ cu ochĭ normalĭ. Alțiĭ, o mulțime de peștĭ de pildă, aŭ trupul învălit într’un soĭ de mucilagĭ fostorescent, care răspîndește lumină împrejur; în acest caz ochiĭ lor îs marĭ ca să poată primi o maĭ mare cantitate de lumină fosforescentă și să se poată dirigui ast-fel în întunecimea adîncimilor.
Alte-orĭ, îndărătul ochilor lor marĭ, strălucesc, ca două felinare, două plăcĭ luminoase. S’aŭ găsit animale carĭ răspîndesc o lumină scînteetoare, maĭ puternică de cît cea electrică. Lipsa lumineĭ naturale a pricinuit prin urmare, dispariția ochilor, și în schimb, formarea organelor luminoase.
Nicĭ o plantă nu poate trăi în această întunecime; animalele, carĭ în cele-alte regiuni eraŭ erbivore, aicĭ trebue prin urmare să-șĭ schimbe regimul și să se facă carnivore. Acest regim carnivor e maĭ mult pasiv, ca să zic așa. Mulțimea mare de animale care trăește în zona superioară, pelagică, se cufundă încetul cu încetul după moartea lor, cad, și ajung ast-fel ca o ploaie hrănitoare în zona abisală.
Animalele din această zonă n’aŭ, prin urmare, de cît să deschiză gura, și se vor hrăni cu atît maĭ bine, cu cît vor deschide o gură maĭ mare. Dentițiunea lor carnivoră e transformată; dințiĭ sunt plecațĭ în afară, ca niște brațe carĭ opresc bucățele organice căzînd de sus. Animalul n’are de cît să se așeze la masă; înfundat în depozitul care acopere fundul oceanuluĭ, scoate afară numaĭ capul, reprezintat printr’o gură enormă, deschisă. Peștele perde ast-fel organizația luĭ primitivă, de bun înotător. Corpul reprezintat la eĭ, prin puterniciĭ mușchĭ lateralĭ, se reduce foarte mult, scheletul se subțiază; oasele ajung poroase, pe cînd pîntecele se desvoltă peste măsură, ca un burduf atîrnînd în afară, partea predominantă a corpuluĭ pe lîngă care cele-alte organe sunt secundare, (exemplu: Melanocetus Johnstoni, Günther, etc.).S’aŭ găsit peștĭ care aveaŭ alțĭ peștĭ în stomacul lor, mult maĭ marĭ de cît dînșiĭ. Mulțĭ aŭ ochiĭ ajunșĭ nefolositorĭ, înlocuițĭ prin organe senzoriale speciale, foarte bine desvoltate; plăcĭ sensibile așezate de-alungul trupuluĭ, deosebite soiurĭ de filamente lungĭ cu care animalul lipsit de ochĭ explorează împrejurul săŭ, etc.
La crustaceĭ ochiĭ de asemenea dispar, întîea pereche de picioare-apucătoare se lungește etc.
Moluștele aŭ scoicile subțirĭ, ne avînd trebuință să fie apărate de furia valurilor și de colțiĭ stîncilor.
Ariciĭ de mare (echiniziĭ), carĭ în cea-laltă zonă aŭ un schelet apărător, tare și calcaros, aicĭ aŭ scheletul moale; animalul, imobil ca formă, dintr’o zonă, aicĭ poate să se umfle și să se turtească.
Hrana îmbelșugată și ușor de găsit, atrofia sistemului mușchiular, care a făcut din animalul viŭ și activ din cele-alte regiunĭ un animal maĭ mult saŭ maĭ puțin trîndav, numărul din ce în ce maĭ mic de animale, cu cît adîncimea e maĭ mare; toate aceste cauze aŭ făcut ca lupta pentru traĭ să fie maĭ puțin înverșunată, și prin urmare mimetizmul să nu existe. Tot pentru acest din urmă cuvînt, animalele din această zonă abisală sunt mult maĭ marĭ de cît semeniĭ lor corespunzătorĭ din cele-alte două regiunĭ, pelagică și litorală (ostracozĭ, holoturiĭ, izopozĭ, etc.), oule de asemenea maĭ marĭ și maĭ puțin numeroase.
Animalul, care în zona litorală are o simetrie radiară, putîndu-se întortochia și încolătici în crăpăturile uneĭ stîncĭ, saŭ împrejurul uneĭ plante, aicĭ din pricina funduluĭ lin al apeĭ, nu poate de cît să se tîrască pe o parte saŭ pe cealaltă a trupuluĭ. Încetul cu încetul se formează, ast-fel, o față dorsală, saŭ superioară, și una inferioară; gura, care era la mijloc (în centru — symetrie radiară), se mută spre fața inferioară. Animalul capătă ast-fel o simetrie bilaterală (holoturiile abisale d. ex.).
***
Am descris pe scurt cele treĭ faune, carĭ împărțesc între dînsele nemărginita întindere a oceanelor. Am arătat, cum fiecare din ele sunt înzestrate cu caractere propriĭ, un naturalist putînd să deosebească cutare animal, aparținînd zoneĭ litorale, de un altul care vețuiește în regiunea abisală. Totușĭ, după cum am spus la început, între deosebitele animale ale acestor treĭ regiunĭ e o înrudire generală, o aceeași bază fundamentală. Planul general e comun, iar deosebirile sunt numaĭ niște transformărĭ, pricinuite de condițiunĭ de traĭ deosebite, cărora animalul a trebuit să se potrivească, cu riscul de a peri.
Agassiz, celebrul naturalist american, se înșelà cînd credea că în adîncul oceanelor va găsi o faună, o lume animală primitivă, cu totul deosebită de animalele cunoscute, o lume de trilobițĭ, amonițĭ și de belemnițĭ, ale căror urme fosilizate le găsim în tărîmurile cele maĭ vechĭ ale pămîntuluĭ.
Din potrivă, fauna abisală e relativ nouă. Condițiunile biologice atît de deosebite, după cum am văzut, pe care ni le înfățișează, n’aŭ putut fi învinse de cît încetul cu încetul de animale carĭ, gonite de lupta pentru traĭ, se scoboraŭ treptat în sînul acestor adîncimi enorme.
Dacă această ipoteză e adevărată, ar trebui să găsim, la deosebitele adîncimĭ ale zoneĭ abisale, deosebite stărĭ de transformare, cu atît maĭ desăvîrșite, cu cît adîncimea e maĭ mare. Ar trebui să maĭ găsim, în adîncimile cele maĭ marĭ ale zoneĭ abisale, ființe avînd origina cea maĭ veche printre animalele viețuitoare, și în straturile maĭ superioare ale aceleeașĭ zonĭ speciĭ maĭ noĭ, apărute maĭ tîrziŭ, aceste din urmă avînd un timp maĭ scurt pentru a se transformà.
Eĭ bine, descoperirile făcute în fundul oceanuluĭ adeveresc ipoteza origineĭ tîrzie a fauneĭ abisale: transformarea ochiuluĭ e o probă. Cu cît ne scoborîm în jos, de la suprafață pînă pe la vre-o 400m., adecă pînă la hotarul mijlociŭ de pătrundere în apă a razelor luminoase, vedem că ochiul deosebitelor animale e din ce în ce maĭ mare, căutînd să cîștige ast-fel în suprafață ceea ce perde în intenzitate. De la 400m. în jos, pînă în fund, ochiul evoluează în două direcțiunĭ; dispare, ca nefolositor, la animalele sedentare și la acele carĭ nu’s luminoase prin ele însășĭ; rămîne, făcîndu-se și maĭ mare, la animalele fosforescente. În sfîrșit, ochiĭ există, fără deosebire, la embrionĭ și la larvele animalelor abisale, ceea ce probează că într’o vreme toate aceste animale aŭ trăit într’un mediu unde pătrundea lumina, și că numaĭ pe urmă s’aŭ scoborît în zona abisală, unde organul de vedere erà nefolositor, saŭ unde ca să fie folositor trebuĭà să fie transformat.
Observînd, apoĭ, mulțimea de animale care s’a găsit la deosebitele adîncimĭ ale zoneĭ abisale, se poate vedea numaĭ de cît, că animalele carĭ reprezintă tipurile cele maĭ vechĭ locuesc fundul oceanelor, și că grupele maĭ noĭ viețuesc în păturile de maĭ sus. La 8.000m. și 7.000m. nu s’a găsit nicĭ o ființă viețuitoare. Aproape de 6.000m. adică la hotarul viețeĭ oceanice, s’aŭ găsit viermĭ (anelide) și briozoarĭ. La 5.800m. comatule. Orĭ comatulele sunt foarte puține în ziua de azĭ, reprezintate numaĭ prin 15 forme viețuitoare. Organizația și desvoltarea lor embriologică e primitivă; ele’s foarte numeroase în tărîmurile primare. Acelașĭ lucru putem spune despre anelide și briozoarĭ. Pe de altă parte, dincolo de 4.000m. nu se maĭ găsesc crabĭ, cefalopode, meduze, etc.
În zona abisală se găsesc animale identice cu cele din zona litorală de pildă, afară numaĭ de cîte va micĭ deosebirĭ, carĭ se explică foarte ușor prin schimbarea mediului. Așa, un crustaceŭ, Pagurus, se găsește în amîndouă aceste două zone. Abdomenul acestuĭ crustaceŭ e foarte moale; pentru a-l apăra, pagurul caută scoicĭ goale, și ’ndată ce găsește una, îșĭ vîră abdomenul într’însa. Din scoică nu scoate de cît capul și picioarele, maĭ cu seamă întîia păreche de picioare, foarte puternică, în formă de clește. Pagurul fără scoică e un animal nenorocit în zona litorală; e gonit din toate părțile și rupt în bucățĭ de semeniĭ săĭ. Abdomenul săŭ moale, crescînd înăuntrul scoiceĭ spirale, a luat și el o formă învîrtită în spirală, ca trupul unuĭ culbec de pildă, perzînd ast-fel simetria abdomenuluĭ celor-l-alțĭ crustaceĭ. Dar în zona abisală scoĭcile sunt mult maĭ puțin numeroase, lupta pentru traĭ de asemenea e maĭ puțin învierșunată, ast-fel că pagurul poate să trăiască aicĭ și să se reproducă, fără ajutorul uneĭ scoicĭ.
Abdomenul a perdut atuncĭ din noŭ forma spirală, căpătînd pentru a doua oară simetria primitivă.Acest exemplu arată pe de o parte origina nouă a fauneĭ abisale, și pe de altă parte, influența transformistă a factorilor naturalĭ.
În sfîrșit, lipsa de vegetale în această regiune abisală, și modul de hrană, care, ca o mană cade din zona pelagică, dovedesc încă o dată maĭ mult, că această lume abisală atîrnă de ce-l-altă, că s’a alcătuit în urma ieĭ, încetul cu încetul, pe măsură ce animalele celor-l-alte faune se înmulțiaŭ, pe măsură ce lupta pentru traĭ ajungea maĭ grozavă.
Fauna abisală, prin urmare, s’a format în urma celor-l-alte două, și cu aceleașĭ elemente și toate transformările pe carĭ le găsim aicĭ, perderea ochilor, nașterea organelor speciale de lumină, atrofia sistemuluĭ mușchiular la animale carĭ nu’s reprezintate decît prin mușchĭ, schimbarea de simetrie și de formă, schimbarea regimuluĭ alimentar, etc. toate aceste transformărĭ îs datorite numaĭ acestuĭ mediŭ abisal, adică presiuneĭ enorme, întunecimeĭ, linișteĭ absolute a apeĭ, lipseĭ concurențeĭ vitale și a regnuluĭ vegetal, temperatureĭ joase, etc.
Organizmul animal ni se arată de astă-dată nu ca un rege stăpînitor al pămîntuluĭ și al oceanuluĭ, pentru care totul a fost întocmit și potrivit, ci ca o bucată de ceară moale pe care mediul, după legĭ fixe și naturale, poate să o turtească saŭ să o întindă. Luațĭ peștele de la suprafața apeĭ, bine alcătuit pentru înot, zglobiŭ și vagabond, cufundați-l incetul cu încetul la adîncimĭ din ce în ce maĭ marĭ, dațĭ-ĭ tot timpul trebuincios ca să se transforme, și vețĭ căpătà o ființă caraghioasă pentru un alt mediŭ: o gură mare, căscată, dedesuptul căreia atîrnă burta ca un burduf, și atîta tot. Scoateți-l iute la suprafață, de la o adîncime atît de mare, și se va umflà pînă va plesni; gazurile beșiceĭ sale aeriane comprimate de o presiune abisală enormă, se vor dilata de o-dată, găsindu-se într’o presiune de sute de orĭ maĭ mică; vor împinge în afară toate organele carĭ vor eși pe gură, ochiĭ se vor bulbuca, solziĭ vor cădea și animalul moare. E o specie nouă, va zice partizanul creațiuneĭ, — un simplu individ transformat, va răspunde transformistul.
D. N. VOINOV.
Note de subsol
modifică- ↑ Cîte-va mărĭ, maĭ puțin întinse și închise, ca marea Mediterană, marea Roșie, marea Neagră probabil, etc; fac exepție de la această regulă generală. Temperatura, de pildă, a măreĭ Mediterane, în adîncimile cele maĭ marĭ e numaĭ de 13°, din această pricină poate că-ĭ maĭ săracă în animale de adîncimĭ. Natura funduluĭ acesteĭ mărĭ de asemenea e deosebită. În generalitățile acestuĭ articol nu-s coprinse aceste cazurĭ izolate care de altminterĭ adeveresc legile generale pe carĭ le vom stabili.