Numai primăvara!

 

Tristă-mi e simțirea când Natura pare
Jalnică, cernită:
Ca-ntr-o pânză neagră, ― neagră de-ntristare,
Doarme amorțită!

Nu văd iarbă verde pe câmpia ’ntinsă;
Pasere nu cântă;
Soarele revarsă o căldură stinsă
Din ’nălțimea-i sfântă!

Viscolul iernatic, cu suflarea-i rece,
La fereastră bate:
Lângă soba caldă, tristă vremea trece
În singurătate!

Cât doresc, O! Doamne, florile, câmpia,
Apele și țara!....
Ca privighetoarea cântă bucuria
Numai primăvara!

19 ianuarie 1884.