O admirabilă lucrare literară

 

“Dacă nu ești faur, la ce-ți mânjești nasul cu cărbuni?” zice o vorbă populară; iar un autor modern, Carmen Sylva, zice: “La bêtise se met au premier rang pour être vue; l’intelligence se met en arrière pour voir”.

Onor. d. A. Pencovici, directorul Monitorului oficial, al Tipografiei statului și al Internelor, ține grozav de mult să-l vedem. Să vedeți cum: ne-o spune d-sa însuși.

Domnului A. Pencovici îi cere șeful de atelier text pentru Probarul nou al Tipografiei statului, și (cauzele mici produc adesea efecte mari) d. A. Pencovici se transformă deodată și devine dintr-un împiegat conștiințios un și mai conștiincios om de litere.

D-sa traduce pentru Probar: Carmen Sylva,Le Pensées d-une Reine.

Minunat Probar ! el va conține, peste probele de litere ale atelierului, o probă mai mult de talentele directorului.

Considerația superiorilor, stima inferiorilor, dragostea familiei, iubirea prietinilor, astea le-a avut totdeuna onor. d. A. Pencovici; dar astea sunt de ajuns pentru un împiegat; astea nu ajung omului de litere; lui îi trebuie admirația publică. Asta vrea acuma onor. d. A. Pencovici — voiește și vei putea! — o vrea și o are!

Oficiosul se folosește de ocazia Probarului și, vrând să-l vedem și pe dânsul ce poate în litere, ne face o dare de seamă despre lucrarea literară a directorului Oficialului.

Naționalul — după ce reproduce prefața în care se spune istoria cu Probarul, cum a devenit d. Pencovici om de litere, și câteva bucăți traduse față în față cu textul original francez — încheie:

“Avem o traducere admirabilă, cum rareori se poate vedea la scriitorii noștri...”

Să dăm și noi câteva probe din faimosul Probar, câteva mustre din admirabila traducere. Pentru a fi însă mai expeditivi, să întrebuințăm metoda lexicologică.

Iată:

Un être borné — omul cu mintea scurtă;

Timidité naturelle — frică;

Le jeûne — cină de post;

La bonne chère — prânz de dulce;

Assemblage — șir;

La bêtise — neghiobia;

En arrière — mai în dos;

Pensée — cuget;

Une femme du monde — o muiere căreia îi place lumea!

D.A.Pencovici rămâne dar un admirabil traducător, cum — mărturisim cu Naționalul — rareori se vede la noi, că, de! bat-o norocul de franțuzească, povestea coanii Chiriții, și copiii mici o vorbesc.

Dar unde admirabilul traducător e nu numai rar, dar și unic, este în prefață, în care explică cum i-a venit inspirația să facă admirabila traducere.

Acolo junele literat este în adevăr candid: admirabilul traducător nu vrea să facă câtuși de puțin răspunzător pe autorul original de traducție.

D-sa — închipuiți-vă — ar putea arunca răspunderea, în parte, dacă nu chiar în totul, asupra șefului de atelier, care i-a cerut text pentru Probar; la urma urmelor, acela ar fi de vină că d. director a devenit om de litere. D. director nici nu visa de literatură, și el vine și-i cere text pentru Probar!

Dar traducătorul nu vrea să arunce răspunderea traducerii sale asupra nimănui. Și asta este nobil, este mare, este frumos din partea d-sale!

Eu niciodată n-o să pot admira îndeajuns pe un admirabil traducător care știe și declară că un autor și un șef de atelier nu sunt răspunzători de loc de admirabila sa traducție!