O adunare de trii cocoane

 

    — Ia vezi, zău, ce minunat
    Fustanlic mi-am cumpărat.
    Și-n credința că nu-i scump
    Patru lei cotul și-un tult
    Mai ales pe veresî
    Fără-a mai puni vadè.
    Di poftești și dumneata
    Singură eu ți-oi lua.
    — Ehei, soro, de voiești,
    Să mă mai îndatorești
    Cu-așa facere de bine
    Cumpără-mi și pentru mine !
    — Pre bine, acuș voi zice
    Numai de mi-a mai aduce !
    Și ți-oi faci-atunci de știri
    De-i veni la tîrguiri.
    — Ia tăceți, acum ajungă !
    Ce atîta vorbă lungă !
    Vino-ncoace, tu nevastă
    Să privim noi la fereastră,
    Că s-aude duruind
    O butcă hodorogind.
    — Mări, dă-o la nevoia !
    Treacă cine cum îi voia.
    — Ei dichis, mare minune,
    Cu căzuta plecăciune,
    Nu vezi, fa, că să închină
    Și totuna dă din mînă ?
    — Arză-l focul cotcodeț
    Că-i un bou de n-are preț !
    Iacă și-altul di pe lazul
    Și-ntocmai Grigori Razul.
    — Zău îți zic că nu te cred
    Oi să merg și eu să văd.
    — Drept să-ți spui, acest bărbat
    Vrednicu-i de lăudat.
    Îl vezi, bade, că la toate
    Îi mai mult decît să poate.
    — Lasă-l la bată-l pustia,
    Că-mi umplură mișălia,
    Că nu știi ce-o mai făcut
    Ghețului Lapte-Bătut ?
    — Oh, dar, soro, cum de crezi
    Așa lucru păr' nu vezi ?
    Îs minciuni aceste toate
    Niciodată nu să poate.
    — Ia lăsați, nu vă sfădiți
    Și vă-ntoarceți, de priviți
    Să vedeți doi într-o butcă
    Ca cînd dracul îi apucă,
    Așa strigă și vorbesc,
    Ori pe semni să sfăduiesc.
    — Ei, îl știu, îi Constandin
    Nătărăul cel deplin,
    Împreună cu Iordachi.
    Gugumanul lui Dimachi.
    — Adevăr că-i gogoman
    Nu plătești nici un ban,
    Căci cu totul chiulhaniu,
    Nu-i ca Razu paraliu.
    Dar măcar și Constandin
    Nu-i mai gios, că-l bolîndin,
    Prè bine s-o potrivit
    Ca cînd dracul i-o unit.