O carte despre Basarabia și împrejurările nouă din Rusia

 

Acum doi ani, scriind câteva pagini de informaţie despre războiul din Extremul Orient şi cauzele lui, îmi arătam credinţa că a venit şi pentru noi vremea să cunoaştem, potrivit cu firea, nevoile şi interesele noastre, lucrurile şi prefacerile mari care se petrec pe lume, dezrobindu-ne şi astfel de stăpânirea tiranică a străinătăţii, care ni nimiceşte sufletul, furişându-ne zi de zi elemente, materiale şi sufleteşti, de cucerire. Credinţa aceasta a putut să pară încă neîndreptăţită şi pornită dintr-un patriotism, dintr-un naţionalism prea îndrăzneţ. În adevăr, biata cărticică în care pusesem rodul multor cetiri, nouă şi vechi, şi o parte din sufletul mieu, pe care nu pot să nu mi-l cobor în tot ce scriu, spun sau fac, biata cărticică n-a fost deloc ţinută în samă. Alte scrieri româneşti despre acele groaznice frământări sângeroase pe ţermul şi pe luciul mărilor depărtate nau avut nici atâta noroc, şi ele zac în cimitirele librăriilor. În schimb, s-au cetit cu patimă lucrări înjghebate în pripă, fără ştiinţă şi fără simţ de răspundere, de cine ştie ce scriitoraş sau gazetăraş din Parisul adoraţiei noastre.

În ultimele timpuri s-a hotărât tot mai mult o schimbare în bine. Parcă înţelegem din ce în ce mai desluşit că avem şi menirea noastră şi tradiţiile noastre şi puterile noastre, oamenii noştri, pe cari ne deprinsesem a-i preţui puţin numai după ce străinătatea începuse a-i preţui mult. Înţelegem astăzi preţul informaţiei noastre asupra noastră şi chiar al informaţiei pe care scriitori şi cugetători români o pot da cu privire la viaţa de pe alte tărâmuri, apropiate sau îndepărtate.

De aceea, când am cetit într-un ziar bucureştean care nu merita această cinste, într-un biet ziar de speculaţie puţin cetit şi lipsit de orice prestigiu, frumoasele pagine, gândite şi simţite, pe care le tipărea cu privire la mişcările din Rusia şi la felul cum se cuvine să le judecăm, dl. D.C. Moruzi, cunoscut mie prin calda-i scriere mică despre Basarabia, l-am îndemnat să nu le lase în uitarea ce cuprinde neapărat vechile colecţii de ziare şi să le adune în volumul care este astăzi în fiinţă.

Poate că această încercare nouă de a ne lumina între noi despre tot ce trebuie să ceară interesul nostru, să aibă mai multă izbândă decât celelalte.

Dl. Moruzi e un om în vrâstă, cu multe necazuri şi cu puţini prieteni, izolat prin boala şi bătrâneţele sale de aproape orice înrâuriri şi sfaturi, aşa încât sufletul său se poate întoarce asupra lui însuşi, pentru a înţelege mai adânc şi a simţi mai tare, pentru a găsi cuvinte duioase şi a prinde ici şi colo câte un mărgăritărel de poezie. Astfel, adunându-şi puterile, care nu se cheltuiesc în vălmăşagul şi zbuciumul lumii din afară, el a fost în stare a da o carte scriind articole de ziar, pe când destui alţii dau numai articole de ziar în ceea ce se cheamă că e o carte.

Dintr-un neam care a dat domni Moldovei - doi domni, dintre cari unul, Alexandru Vodă, vrednic de cele mai mari laude, - dl. Moruzi a copilărit în Basarabia, unde a şi trăit o bună parte din tinereţea sa, pănă după război. Astfel, împrejurările basarabene şi chiar viaţa rusească întreagă, în principiile, apucăturile şi moravurile ei, îi sunt foarte bine cunoscute. Dacă n-a avut a face cu generaţia cea nouă, tot el o poate înţelege mai bine decât noi, fiindcă ştie supt ce înrâuriri a fost ea formată şi în ce mediu trebuie să trăiască.

Vorbind numai despre lucruri şi oameni a căror cunoştinţă o are pe deplin, autorul acestui volum - un autor fără nici o altă pretenţie, de alminterea, decât aceea de a spune adevăruri folositoare - nu e, ca atâţia alţi bătrâni, un înşiruitor sau mai bine un răspânditor de amintiri, mai mult sau mai puţin bine păstrate. Pe de o parte, e un spirit rânduit, care ştie să clădească acolo unde alţii ar fi răsturnat numai, claie peste grămadă, piatra, cărămida şi lemnăria lor. E unul dintre oamenii cari-şi văd subiectul întreg, cari-şi pot descoperi cel mai bun punct de vedere al lor faţă de dânsul şi cari ştiu să-l înfăţişeze în categorii fireşti, cu legătura strânsă. Fiind apoi un suflet simţitor şi delicat, cu înţelegere pentru literatură, pentru muzică - s-a încercat şi în compoziţii, în teatru, - el ştie, fără să caute şi să potrivească, a nu întuneca priceperea şi sinceritatea sa prin greşelile construcţiei stilistice. Deşi n-a făcut şcoală românească, deşi are cultura unui autodidact şi trebuie să-şi caute lămuririle istorice pentru anume capitole, care ar putea să şi lipsească, în câte o cărticică rusească a d-lui Zamfir Arbure, dl. Moruzi are un scris sigur, limpede, un rost convingător şi găseşte chiar din când în când comparaţia aleasă, adjectivul care scânteie, întorsătura care înduioşează.

Cartea sa se desface în două părţi.

Cea dintăi vorbeşte despre Rusia de astăzi privită faţă de revoluţia care ardea dăunăzi aşa de puternic şi care mai pufăie încă printre ruine. Dl. Moruzi îşi permite - se vor găsi oameni, fanatici sau de rea-credinţă, cari să-l critice pentru aceasta -, îşi permite a nu crede în putinţa înnoirii unei Rusii unitare prin sfânta Constituţie sau venerabilul Parlament. Lui i se pare că nevoi organice despart şi vor despărţi totdeauna acest ciudat conglomerat uriaş al împărăţiei "tuturor Rusiilor" care în cea mai mare parte nu sunt deloc şi nu pot fi Rusii, în fiinţele naţionale ce nu se pot sfărâma, nici prin puterea de ieri, nici prin teoria de astăzi. Nici raţiunea pură, nici tirania brutală nu sunt în stare a stânge flacăra, veche şi veşnică, a sufletelor atâtor neamuri care nu pot uita. Tot ce se face, de rusul vechi, răzimat pe stâlpul de aramă al ţarismului, sau de rusul nou, care flutură steguleţul reformei liberale sau utopiei socialiste, nu poate aduce contopirea sufletelor, menite să trăiască deosebi, ci pregăteşte mai curând avântul biruitor al sufletelor acestora, răsărirea noilor ramuri înflorite şi roditoare din vechiul trunchi rămas viu în adâncimile sale.

Pentru aceasta, vioi totdeauna - ca un tânăr -, umorist deseori, chiar spiritual mai mult decât o dată, dl. Moruzi cercetează deosebitele clase sociale, politice şi naţionale din Rusia, întruchipând din fiecare o fiinţă într-adevăr vie, botezată cu un nume caracteristic.

Urmează, ca parte a doua, acel studiu asupra împrejurărilor vieţii româneşti în Rusia pe care l-am analizat în cartea mea Neamul românesc în Basarabia.

Şi una şi alta, cu toate greşelile de istorie şi atâtea lipsuri, formează totuşi cea mai bună lucrare pe care a dat-o pănă astăzi un român despre împărăţia vecină, şi mai mult decât o pagină va trăi în literatura noastră chiar.