O filozofie

 

Mi-e vecin — eu l-aș trimite
’ntr-o livadă ca să pască —
De când îl știu, și zi și noapte,
Cască ...

Când îl zărești întâi, îți face
Impresia că e o mască,
Ce ne-ncetat, automatic
Cască ...

Nimic nu vrea să înțeleagă,
Nimic nu vrea să recunoască:
Nepăsător, în fața vieții:
Cască ...

Și soarta, fie rea sau bună,
Pe orice drumuri să-l târască.
I se supune, și în urmă-i
Cască ...

Orice prostie auzită,
Sau cuminție omenească,
Îl lasă rece deopotrivă:
Cască ...

Dacă-l întrebi din nou în viață
De e dispus să mai renască —
Se-nfiorează și de scârbă —
Cască ...

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Dar, vai!... e-n agonia morții...
Tăcut așteaptă să sfârșească —
Și pentru cea din urmă oară
Cască ...