O lacrimă (Bolliac)

 

I

Inima ce pătimește
D-un suvenir nempăcat;
Inima a cării rană
S-a închis vremelnicește;
Inima ce încă-i hrană
Viermelui ce-o otrăvește,
Prin lacrima ce-a vărsat

Simte că s-a ușurat.
Cînd va inima să spuie
Cît de mult s-a întristat
Și că-n tot prăpăstii vede, –
Atunci cînd, ca să supuie
Pe acela ce n-o crede,
Vro altă speranță nu e,
Prin lacrima ce-a vărsat
Simte că l-a-nduplecat.

Atunci cînd inima bate
Pe un piept înflăcărat
Și se-mbată de plăcere;
Cînd iubitul va s-arate
Amorul ce altu-i cere
Și gurile sunt legate,
Prin lacrima ce-a vărsat
Parcă s-a îndestulat.

II

O, vezi lacrima-mi și crede
Că eu nu te-am înșelat!
Inima n-are-altă limbă
Pentru-acela ce n-o vede.
Atunci cînd a ta se schimbă,
A mea toată se prevede,
Spune tot ce a răbdat
Prin lacrima ce-a vărsat.

Era înțeleasă-odată
Astă limbă ce-ai uitat;
Ținea loc de jurăminte
Cînd da gura încleștată
Suspin în loc de cuvinte;
O, privirea-ți flăcărată
De cîte ori m-a-ncîntat
Lacrima ce ai vărsat!

Aste suflete, odată,
Pe buză-ți s-au sărutat;
Și, din inima-ți fecioară,
Curgea lacrima curată,
Care încă mă-nfioară
Cînd în minte-mi se arată;
De crezi că te-am înșelat
Vezi lacrima ce-am vărsat.

Pentru orice îndoială
Vezi lacrima ce-a picat:
E c-atuncea de fierbinte!
Numai lacrima nu-nșală,
Numai lacrima nu minte!
Pentru orice bănuială
Inima-mi ți-a arătat
Lacrima ce a vărsat.

Omu-o varsă-n bucurie,
Ca și cînd e întristat.
Numai o simțire-o stoarce
Din inimi în agonie;
Arde însă, cînd se-ntoarce
În dureri o bucurie:
Cearcă-aceasta ce-am vărsat
Și vezi de te-am înșelat.