O minune

 

Țăranii-mi spun, cinstiți la vorbă,
Că-s oameni drepți și buni:
„Pădurea asta e vestită,
Vestită în minuni!...”

Atîția suferinzi făcut-a
De viață s-aibă parte,
Cînd se credeau ajunși aproape
De ne-ndurata moarte.

Din multe locuri depărtate
Vin oameni ca s-o vază, —
Și de mîndrețea-i fără seamăn,
Adînc se minunează!

Ascult și-ncep să cred ca dînșii
Minunile aceste, —
Cum un copil se-nfiorează
De ori-ce și ce poveste.

Dar ași voi să-ntreb pe unul, —
El singur doar mi-o spune, —
Dac-ar putea ca să mai facă
Pădurea o minune:

Să-mi risipească stolul negru
De nopți și zile rele,
Și să-mi redea nemărginitul
Iluziilor mele!...

Solca, 1895