O nuntă

 

Sunt câțiva ani de când pentru păcatele mele mă aflam înrolat sub steagurile armiei noastre. Dumnezeu să ierte pe aceia care, socotindu-mă destinat a apăra patria de primejdii, mă însărcina cu străjuirea Dunării și vizitarea numeroaselor picheturi de pază. Născut sub o stea blândă, eu sunt de caracterul cel mai liniștit și niciodată sabia mea n-a fost în ispită a se mânji de sânge. Dacă vrăjmașii țării ar fi știut cu ce om au a face, s-ar fi purtat negreșit cu oarece obrăznicie, la care pașnicele mele aplecări m-ar fi oprit de a le răspunde. Cu toate acestea, sunt departe de a regreta vremea ce am pierdut cu acea ocupație: traiul ostășesc face pe om răbdător și exact. Când ai petrecut câtva sub pământ în bordeie afumate sau în colibe bătute de valuri, spulberate de vânturi, varietatea vremilor și schimbările soartei nu te sperie lesne. Apoi câte relații prietenești, câte dulci suvenire sunt rezultatul acestei vieți! Dar iată cuvinte de prisos când este vorba de niște obiceiuri țărănești ce am avut prilej a cunoaște în cursul strălucitei mele cariere ostășești; obiceiuri cu atât mai curioase cu cît originea lor e mai necunoscută.

Acestea erau, după cât îmi aduc aminte, în județul Râmnicul Sărat, într-un sat numit Râmniceni. Subcârmuitorul locului, om vesel și deștept, mă invită să merg la o nuntă ce se făcea în vecinătate: propoziția nu-mi păru de refuzat, și peste puțin norociții nuntași văzură sosind o trăsură ocolită de dorobanți care făcea să se ridice de departe căciulile, în cinstea persoanelor de ei escortate.

În ceasul când sosirăm, adunarea se dispoza a merge la biserică spre săvârșirea cununiilor. Un car cu patru boi și acoperit cu procoave sta gata pentru mireasă, care se și sui într-însul, însoțită de câteva bătrâne, mume, nune sau soacre, și îmbrăcată cu trei malotele, lux ce mărturisea în favorul stării părinților, dar care nu-mi pricinui mai puțină mirare, căci ne aflam în luna lui iulie și căldura era grozavă. Oricum va fi, mireasa se sui în car, după cum vă spusei, și plecă precedată, urmată și ocolită de cavalerii satului călări, împodobiți cu flori, înarmați cu pistoale.

Aici poate așteptați să desfășor înaintea dumneavoastră pateticul romanț al acestei căsătorii, sau să vă descriu frumusețea miresei, eleganța taliei, colora părului, strălucirea ochilor și altele după obiceiul nuveliștilor. Dar pentru cel dintâi punct vă arăt cu mâhnire că nici o luptă de patimi, nici o scenă tragică nu a însemnat istoria acestei perechi: se zice numai că potriviți întru toate ei se uneau cu mulțumire; că deși mai-nainte cântărețul bisericii și văcarul satului arătaseră oarecare pretenții asupra inimii ce acum se lega pentru totdeauna, dar greutatea brațului delicatei copile le lăsase semne neșterse de antipatia sa.

Cât pentru frumusețile miresei, vă mărturisesc că hotărârea mea era să vi le descriu cu de amănuntul; dar fatalitatea, care pune adesea stavile la execuția celor mai nevinovate planuri, mă oprește de a vă mulțumi, căci mireasa, afară de celelalte podoabe, purta pe cap un lung șal de pânză ce i se pogora până la picioare. Statornic în dorința de a vedea figura acelei femei, o urmai la biserică cu mulțimea nuntașilor și mă așezai lângă dânsa, căci am avut totdeauna o slăbiciune deosebită pentru mirese — se înțelege, pentru ale altora — din ziua de când se numesc femei și până când încetează de a merita acest nume. Dar formalitățile religioase se săvârșiră, și pâinea cu vinul sfânt fură gustate de mireasă sub statornicul ei voal. Când zic gustate, va să zică mâncate și băute cu desăvârșire, paharul ce era ca de o litră nemaicuprinzând în urma acestei operații nici o picătură de vin. Mâhnit de neplăcutul rezultat al cercărilor mele, mă întorsei cu nunta la casa socrului, unde se începură în bătătura gunoioasă danțurile și hora. Orchestra nu era numeroasă: doi lăutari trențăroși alergau împrejurul cercului, cântând la urechea fiecărui dănțuitor: operație ce era, după cum pricepui, o mare cinste pentru acela în favorul căruia se făcea; pentru că toți ceilalți cavaleri se păreau a privi cu un fel de gelozie pe alesul ascultător, parcă ei ar fi fost la o mie de pași departe de dânsul.

După ce mireasa întoarse de câteva ori danțul, două bătrâne se apropiară de dânsa și, luând-o fiecare de câte o mână, o duseră spre ușa casei. Aci ea se opri și, punând mâinile amândouă pe pragul de sus, stătu nemișcată. Peste puțin, un glas bărbătesc se auzi înăuntrul casei zicând: „Intră". Dar mireasa răspunse cu multă filozofie: „Nu intru până când nu îmi vei spune ce-mi dai". „Îți dau — adăugă glasul din casă — o pereche de boi, o vacă cu lapte și zece oi". Se vede că darurile făgăduite nu se părură îndestule înțeleptei mirese, căci nu se grăbi nicicum a schimba poziția ce luase. Dar acela care încercase mijloacele amăgitoare ale făgăduielilor, văzând că prin acestea nu izbutește, se arătă îndată ținând în mână un frâu și un căpăstru, simboluri magice ale supunerii, și cu cea mai desăvârșită eleganță le puse de gâtul miresei, apoi o trase înăuntru, fără a mai adăuga nimic la darurile sale.

Acum nunta era săvârșită și masa întinsă pentru cei chemați. Ce s-a mai urmat după aceea nu știu: îmi place numai a crede, pentru cinstea neamului omenesc, că femeia era frumoasă, și atât mai frumoasă cu cât am văzut-o mai învelită. Nădăjduiesc că ginerele, de nu va fi fost un dobitoc mare, trebuie să-i fi ridicat în mai multe rânduri voalul și să fi prelungit plăcerea lunii de miere, până când arendașul trebuie să fi venit, înarmat cu dorobanțul domnului subcârmuitor, a-i aduce aminte niște vechi datorii ce negreșit nu era dator.