Oamenii lui 98

 

Voi sînteți urmașii Romei, niște răi și niște fameni?

I-e rușine omenirii să vă zică vouă oameni!

Eminescu

Într-un fel ori într-altul, peste cîteva zile vom serba data de 11 Iunie l848.

Pentru că nu mai avem decît vreo cîteva zile pîn-atunci, credem că este bine să facem aici constatarea situației sufletești a contemporanilor noștri.

Observăm de la început că în serbărde de care se vorbește 11 Iunie l848 ocupă un loc foarte puțin însemnat și că ceea ce importă mai ales este 11 iunie l898.

Fiecare se simte preocupat nu de a da serbării o strălucire cît mai mare, ci de a compromite cît mai puțin din „afacerile” lui.

Această aniversară, care ar fi trebuit să se celebreze în mijlocul celui mai mare entuziasm, se va serba în mijlocul celor mai egoiste porniri.

Și nu vorbim numai de guvern. Guvernul, preocupat de scopurile lui electorale, de slăbiciunea și de amărăciunile lui, nici nu putea face altceva decît o mascaradă polițienească.

El n-are public, n-are o simpatie, n-are nimic din ceea ce i-ar trebui ca să organizeze niște adevărate serbări populare.

Dar vorbim de lumea noastră politică în general.

După cincizeci de ani de la acea mișcare generoasă – în care unii și-au jertfit privilegiile lor de clasă, alții

și-au jertfit liniștea, și chiar viața – ne găsim astăzi într-o atmosferă de afaceri, de negustorie și de scîrboase preocupări materiale.

Ideile au fost izgonite din cîmpurile de luptă ca netrebnice, și tot mai mult au fost înlocuite cu cele mai meschine patimi.

Politicianii au pus stăpânire pe toată viața statului, pe tot sufletul neamului și au ofilit orice entuziasm.

La l8 ani sîntem decemviri, la 2l, deputați cu diurnă permanentă, și la 25, nu ne mai.poate mulțumi decît un portofoliu ministerial.

Și, ca să ajungem aci, toate căile sînt bune, afară de calea serioasă a culturii și a simpatiei populare.

Atașarea pe lîngă personagiile deja ajunse, lingușirea, lacheismul cel mai degradator, iată mijloacele de parvenire în acest mizerabil struggle for leafă!

Băieți care în alte vremuri ar fi luat steagul și ar fi ieșit în uliță ca să lupte pentru o idee de care erau într-adevăr înamorați, astăzi visează să participe în consiliile de administrație ale creditelor.

Iar cînd îi întîlnești, la un colț de uliță, cu servieta doldora la subțioară și ai naivitatea să-i întrebi dacă vor onora națiunea cu grațioasa lor prezență la serbarea revoluțiunii, (îți răspund: „Să vedem… nu știu… Comitetul nostru se cam opune… Șeful nu e pentru agitație… Regele e în contra stradei… Să nu ne compromitem situația”…

Poftim de insistă, și te va lovi cu fraze diplomatice băiatul. […]

Altul, purtînd ochelari numai așa, „de al dracului”, măcar că distinge cale de o poștă polul de liră. Îți joacă pe blazatul. El te asigură că a îmbătrînit, că e om de cabinet, că nu e făcut pentru acțiune, că se simte și cam surmenat, dar că tu ai face foarte bine să te agiți… singur.

Ia-l pe acest ridicul monșer și-l scutură puțin, și vei vedea că surmenajul și bătrînețea nu-l împiedică de loc să figureze în zece consilii de administrație și să mănînce zece lefuri.

Cînd e vorba de lucrul public, face pe damblagiul; dar cînd e vorba să dea raita prin bugete, aleargă ca un ogar.

Ce vreți însă? Nu poate să-și compromită „situația!”

…în așa condițiuni se va serba anul l848, anul mari mișcări politice și sociale, care a schimbat fața lumii și a născut generații de viteji.

Politicianismul-industrie, iată boala care ucide societatea noastră, iată ce stinge orice avînt și întunecă orice ideal!

Cel mai mare om al societății noastre contemporane va rămîne acela care va avea destul talent și destulă virtute ca să provoace o reacțiune în contra curentului comercial al vremii…